Interviu Uzma Aslam Khan
De curând, am prezentat pe acest blog cea mai recentă traducere românească din opera scriitoarei pakistaneze Uzma Aslam Khan, intitulată ”Libertatea de a iubi”, apărută de curând la Editura Polirom. Uzma Aslam Khan a avut amabilitatea să răspundă unor întrebări formulate de echipa noastră despre această carte si îi mulțumim din nou pe această cale, devenind primul autor străin căruia îi luăm un interviu în paginile Filme-carti.ro (vor mai veni și alții, desigur!). De asemenea, le mulțumim reprezentanților Editurii Polirom pentru intermediere și colaborare.
-În România, a fost recent publicat cel de-al doilea roman al dvs., ”Trespassing”, și ne-am dori ca discuția să pornească de la acest roman. Așa cum întrebăm toți autorii de cărți aflate la marginea dintre realitate și ficțiune, cât din ”Trespassing” este inspirat din fapte descoperite prin arhive, prin documente sau prin relatări de la fața locului și cât din poveste este ficționalizat?
Cartea Trespassing a inceput cu o imagine ce m-a urmarit ceva timp, cea a intoarcerii lui Daanish acasa de la aeroportul Karachi. Incetul cu incetul, am construit in jurul ei, ca un paianjen care-si ridica panza. Folosesc metafora cu paianjenul pentru ca, la un anumit punct al procesului de scriere al cartii, imi aduc aminte cum am dat peste un articol despre un vierme de matase din Pakistan si mi-am dat seama cum acest fapt se leaga cu construirea unui alt personaj, Dia. Dupa un an de zile (carte mi-a luat sase ani sa o scriu), am inceput sa cresc coconi de viermi de matase, pe care sa-i pot observa de aproape.
La cele mai multe lucruri pe care Dia si Daanish le descriu in carte, am asistat personal. De exemplu, coconii miscau, dar doar cand eu nu eram in camera, ca si cum ar fi stiut ca erau priviti. Am intreprins si o alta cercetare. Am facut multe calatorii cu autobuzul, tinand diverse seminarii atat la Karachi, cat si in Lahore. Si inainte de a incepe sa scriu cartea, am colectionat multe articole de presa despre Razboiul din Golf din anul 1991. Totusi, in ciuda tuturor acestor informatii stranse si contopite in poveste, de cele mai multe nici macar nu am avut nevoie pentru a scrie despre subiect, pentru ca procesul scrierii de fictiune este un amestec ciudat de experienta si imaginatie. In ultimul rand, cel mai sincer aliat al meu a fost si inca este regatul inconstientului si al senzorialului.
-Ce v-a motivat să prezentați publicului controversata poveste a lui Daanish și a Diei?
La vremea respectiva, nu eram constienta ca este controversata. Singurele lucruri care ma interesau erau personajele mele, de unde venea fiecare, ce-i motiva, ce-i punea in miscare si cum, in cele din urma, povestile lor se suprapuneau. Era ca si cum ei scriau cartea, iar eu nu faceam altceva decat sa-i ascult.
-Care este mesajul central al cărții, în viziunea dumneavoastră?
Nu am pretentia ca raspandesc un mesaj. Speranta mea este ca fiecare cititor va descoperi legatura lui/a ei cu cartea.
-”Trespassing” a fost tradus în limba română ”Libertatea de a iubi”. Cât de corectă vi se pare această traducere, cât de mult credeți că respectă subiectul și povestea din roman?
Fiecare limba isi are propriile particularitati de ritm si nuanta si, din moment ce nu cunosc limba romana, este dificil pentru mine sa imi dau seama cum suna titlul in limba romana. Cu toate acestea, ceea ce va spun este ca titlul in limba engleza, Trespassing, este unul la care am ajuns dupa multi ani, cand dintr-o data mi-am dat seama: toate personajele mele abuzeaza intr-un fel sau altul. Anu atuci cand fura lucrurile lui Daanish; Statele Unite cand invadeaza Iraqul; Daanish cand, tanar ziarist, pune intrebari pe care nu ar fi trebuit sa le puna. Exista doua categorii de iubiti in aceasta carte: si acestia abuzeaza. Vasele de pescuit straine abuzeaza de zonele de pescuit exclusive din zona si mai exista un alt fel de abuz al naturii, in prima scena, cand ouale broastei testoase sunt strivite. Daca incerci sa analizezi, toate personajele fac ceea ce nu ar trebui sa faca, fiind braconieri, criminali, iubiti, intriganti, visatori, voyeuri sau atatatori de razboaie. Revenind la titlul in limba romana, am inteles ca traducerea sa in engleza ar fi ”Libertatea de a iubi” si ar insemana liberatea oricarei forme de dragoste- nu numai cea dintre iubiti, dar si iubirea fata de descoperire, frumusete si tot ceea ce noi stim ca este adevarat, chiar daca este mai usor sa privesti in alta parte.
-Ați mai fi avut aceeași inspirație să scrieți o carte despre cum afectează regulile societății musulmane relația dintre doi îndrăgostiți, dacă nu ați fi avut oportunitatea de a călători cu familia în Occident, în țări mult mai dezvoltate și cu o cultură diferită de cea în care v-ați născut?
Trespassing nu este o carte despre societatea musulmana. Aceasta este o categorisere mult prea larga pentru a insemna ceva. Sunt peste un miliard de musulmani in lume si nici o opera de literatura nu ar putea sau nu ar trebui sa incerce sa reflecte sau recreeze un grup, dupa cum este cazul si cu crestinii sau hindusii, care nu pot fi prezentati nici ei omogen. In Trespassing este vorba despre fiinte individuale, care au crescut intr-un anumit timp istoric si in anumite locuri, avand sentimente si conflicte care nu sunt specifice religiei lor. Este vorba despre particularitatile umanitatii noastre, indiferent de nationalitate si religie, ele m-au inspirat. Nu am invatat aceastea din Vest. Nu pot sa spun de unde am invata aceasta, poate de la parinti, poate este in genele mele.
-Credeți că romanul va reuși să diminueze ”misoginismul” societății pakistaneze sau măcar va genera unele semne de întrebare în mintea ”călăului”?
Daca as avea aceasta putere!
-Acum, după ce romanul a fost prezentat cititorilor și supus aprecierilor criticilor, în urma reacțiilor pe care le-ați primit sau citit, ce parte ați schimba din poveste și în ce fel?
Nu as schimba nimic.
-Ați putea să vă (re)adaptați la a trăi o viață tradițională în Pakistan, dat fiind statutul femeii și lipsa de libertate de care încă suferă în această parte a lumii?
Depinde ce intelegeti prin traditional. Acum predau in Occident si recent am fost la un concert de muzica la care oamenii stateau in picioare in fata mea, asa ca nu am putut sa vad nimic. In Pakistan m-as fi dus fara ezitare la ei si i-as fi rugat sa se aseze si sa fie cuviinciosi! Cand i-am atentionat pe acestia, nimeni nu a ascultat, dimpotriva, mi-au raspuns inapoi si unul chiar m-a amenintat cu bataia. Nu este prima oara cand am experimentat ca libertatea de a raspunde cuiva este mai redusa totusi in SUA si Europa decat in Pakistan. Pe de alta parte, in Pakistan nu pot sa ma plimb pe strazi fara ca lumea sa se holbeze la mine sau chiar mai rau, iar aceasta este o stare cu care se confrunta zilnic fiecare femeie. Dar mi se pare destul de greu sa comunic toate aceste nuante publicului din Occcident. In Pakistan, ca femeie, sunt situatii in care sunt mai putin limitata, dar sunt si situatii in care sunt mult mai limitata. Poate ca adevarul este ca nu ma potrivesc niciodata in nici un loc in care ma gasesc.
– Luati in considerare parerile bloggerilor sau va capteaza atentia doar cronicile criticilor literari profesionisti? Cum este blogosfera din Pakistan, cine sunt bloggerii literari cu autoritate din acet spatiu?
Ca sa fiu cinstita, habar nu am cine sunt aceste voci cu autoritate. Si, in timp ce sunt foarte recunoscatoare cititorilor si criticilor care ma citesc si imi apreciaza munca, nu pot sa-i las sa intervina in procesul creatiei mele. Acesta trebuie sa fie inchis (de influente externe- n.trad.).
-Va place sa va intalniti cu cititorii dumneavoastra? Va intereseaza parereile lor? Primiti multe scrisori, emailuri, laude, critici?
Imi plac parerile, da. Nu pot sa spun ca primesc prea multe scrisori, dar primesc cateva, mai ales emailuri si imi fac placere. Intalnirile fata in fata cu cititorii, in timpul evenimentelor publice, pot fi pline de energie pozitiva si benefice, in special dupa o lectura publica ce este asa, cam ca un spectacol. Ii forteaza pe scriitori sa iasa in public, pune la contributie o anumita parte din noi si, daca nu esti o persoana publica, precum este cazul meu, aceste iesiri nu sunt fara un anumit nivel de stres. Si mai este ceva. Multi din scriitorii mei favoriti nu erau deloc ceea ce asteptam eu sa fie atunci cand i-am intalnit, si anumite intalniri au fost anticlimatice. Aceasta ma face si mai anxioasa. Daca tu ma placi ca scriitor, dar eu te dezamagesc ca om?
-Aveti timp sa cititi? Daca puteti, recomandati cititorilor nostri trei carti citite recent, pe care le-ati lua cu dumneavostra intr-o vacanta intr-o insula indepartata?
Din nefericire, am din ce in ce mai putin timp sa citesc. Dar trei carti pe care le-am citit chiar recent si pe care as vrea sa le aduc in atentia publicului ar fi romanele Animal’s People (Oamenii animalului), de Indra Sinha si Deliruim, de Laura Restrepo, precum si o carte de non-fictiune, dar care se citeste ca un poem, numita The beak of the Finch (Ciocul cintezei), de Jonathan Weiner.
-Cum suntem cititori lacomi, intotdeauna am fost curiosi sa aflam care sunt obiceiurile scriitorilor… Cand scrieti, unde scrieti, aveti supersitii in legatura cu scrisul?
De obicei, trebuie sa incep sa scriu cat mai repede dupa ce ma scol, dupa ceaiul si toast-ul de dimineata. Daca astept prea mult, ziua devine prea luminoasa, prea aglomerata si este greu sa recapeti starea de bunastare a somnului, un loc pe care pot sa-l surprind dupa doua sau trei ore de la sculare. De asemenea, nu scriu bine cand am stomacul plin. Asta face la fel ziua: prea luminoasa, prea aglomerata. Si am nevoie de liniste completa. Consider aceasta drept un handicap, de vreme ce orice zgomot – copii jucandu-se afara, caini latrand, chiar si pasii sau zgomotul vaselor – pot sa ma faca isterica.
Inceputurile romanului Trespassing au fost scrise pe o masa de sufragerie in Maroc, iar cand m-am intors in Pakistan, restul romanului a fost scris la un birou dragut si mare, de care eram legata cea mai mare parte a zilei si noptii. Era o inchisoare glorioasa. Dar urmatoarea mea carte, Geometria lui Dumnezeu, nu am mai putut sa o scriu la birou pentru ca aveam o glezna luxata si trebuia sa stau pe podea, cu piciorul intins. Am scris cartea aceea peste tot, inclusiv pe servetele. Trebuia sa fac exercitii cu glezna, sa o misc, dar eram atat de acaparata de carte incat am uitat pana si sa-mi misc glezna, asa ca m-am recuperat mai incet, un pret pe care-l platesc pana si astazi. La scurt timp dupa ce am terminat ultima mea carte, Mai slab ca pielea (Thinner than Skin), m-am accidentat din nou, de data aceasta la spate si apoi la genunchi. Am prieteni care au devenit superstitiosi, dar nu este decat ceea ce spun de nenumarate ori: Cartile mele imi iau totul, minte, spirit si corp.
-Ce stiti despre literatura romana? Cunoasteti vreun scriitor roman? Le-ati citit vreuna din carti?
Ma simt rusinata sa recunosc ca nu cunosc nici un scriitor roman. Dar va rog sa-mi trimiteti recomandarile dumneavoastra.
-Vă mulţumim!
Echipa Filme-carti.ro
Si eu va multumesc pentru interesul pe care-l aratati muncii mele si pentru timpul pe care l-ati folosit pentru a concepe aceste intrebari.
(Sublinierile ne aparțin.)
