În această săptămână, am citit din revistele România literară, Observator cultural, Suplimentul de cultură, 22.
–”România literară”, nr. 1-2/10 ianuarie 2014. În primul număr al anului 2014, Marius Miheț se apleacă asupra celei mai recente apariții editoriale semnate Andrei Pleșu, ”Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări și răspunsuri”: ”Din vorbă-n vorbă reconstituire portretul unui iubitor cumsecade al desfătării. Ce mi se pare atipic la Andrei Pleșu, cel din interviuri, e o anumită plăcere a prudenței suspendate. De obicei, diplomația și, firește, cutuma dialogului în sine presupun înțelegeri sau, cine știe, restricții biografice. Andrei Pleșu are nevoie să iasă în lume așa cum e. Cu plăcerile gastronomice și tihna declamatorie, cu gândul apocaliptic al călătoriei. Nu-și ascunde umorile, când ele există. Nici admirația. Cu alte cuvinte, morga lui Andrei Pleșu durează pe parcursul unui interviu câtă vreme rezistă ispitei imprudenței. De oriunde pornește vreun răspuns, el ajunge să lase deoparte precauția discreției. Ca și cum un mecanism interior se răsucește imprevizibil.”
Elisabeta Lăsconi ne prezintă tendințele și cărțile ce vor apărea pe la diferite edituri din România în 2014. Ea descrie foarte bine ce ”prinde” în ultimul timp la cititorul român: ”Europocentrismul este echilibrat de fascinația Orientului. Presiunea actualității duce la un interes sporit față de scriitorii de limbă engleză care abordează în ficțiune drame recente provocate de istoria unor țări ca Iran și Malaesia, Afganistan și Pakistan. Persistă atracția față de literatura japoneză, ce deschide porți atât spre cultura ei tradițională, cât și spre schimbările prezentului. Și, după Japonia, vine rândul literaturii chineze să polarizeze atenția.”
–”Observator cultural”, nr. 447 (705)/9-15 ianuarie 2014. Primul Observator cultural al anului se ocupă de bilanțurile anului ce tocmai a trecut. Reținem din acesta mai multe articole: în primul, ”Anul criticii și criza beletristicii”, Paul Cernat consideră că a fost un an slab pentru beletristica românească (parțial, îl contrazic!), dar a fost salvat de volumele consacrate criticii literare: ”Nu vreau să-i jignesc în nici un fel pe prozatorii şi poeţi buni ai generaţiei zise douămiiste sau pe ai celei afirmate după 2000, însă partea cea mai valoroasă a acestei generaţii nu e dată nici de poezie, nici de proză, ci – de departe – de critică, eseistică, istorie şi teorie literară sau culturală. Anul 2013 a vădit acest primat la nivelul tuturor generaţiilor active, iar simpla listare a titlurilor notabile la acest capitol e, pur şi simplu, zdrobitoare.”
Adina Dinițoiu, în schimb, este mult mai pozitivă în afirmații, laudă cărțile lui Marin Mălaicu-Hondrari și Adrian Schiop, dar consideră și ea că volumele de critică au fost cărțile-eveniment ale anului: ”Am lăsat mai spre final două cărţi pe care le-aş considera cărţi-eveniment ale anului care s-a încheiat: pe de o parte, e vorba despre cartea de convorbiri a profesorului universitar Paul Cornea, Ce a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache (Polirom, Cartea Românească), iar pe de alta, despre impresionantul volum al Adrianei Babeţi,Amazoanele. O poveste (Polirom).”
Nici filmul nu este lăsat la o parte: Mihai Fulger semnează articolul ”Filmul românesc în 2013”, în care ne prezintă cele mai bune 10 filme românești ale anului trecut, dar și ce să așteptăm în 2014. Locul 1 în viziunea sa este ”Domestic”: ”Cel mai colorat (la propriu şi la figurat) film românesc al anului trecut, al treilea lungmetraj scris şi regizat de Adrian Sitaru confirmă un cineast de uriaş talent. De această dată, el recurge la anecdote cu animale (dintre care una este preluată din scurtmetrajul Colivia, contextualizată şi reinterpretată), pentru a ajunge, subtil, la adevăruri general umane.”
(Jovi)
-Aflu din Romania literara, numarul 1-2 din 10 ianuarie 2014, ca in Franta, subliniez, in tara civilizata numita Franta, industriile creative s-au coalizat formand o platforma, France creative, care grupeaza noua sectoare (muzica, artele spectacolului, presa, carte, cinema etc.). Aceasta platforma a comandat un studiu din care rezulta ca aceste arte nenorocite produc in Franta afaceri chiar mai mari decat industria auto, situandu-se la un nivel de 75 miliarde de euro (valoarea din 2011), situandu-se la nivelul imobiliarelor sau al industriei hoteliere, creand 1,2 milioane de locuri de munca (5% din totalul locurilor de munca din Franta). In plus, se pare ca industriile culturale din Europa au avut, in medie, intre 2000-2007 cu 3,5% mai multi angajati in fiecare an, fiind printre putinele sectoare economice cu balanta comerciala pozitiva.
Vorbim totusi despre Franta caci Romania este asfixiata chiar cotropita pana la refuza de mondenism. Ma consider norocos ca am apucat totusi revarsarea aceea de libertate de dupa 1989 care a durat cam un deceniu si care poate fi caracterizata drept apogeul presei de calitate din Romania (in ciuda televiziuni oficiale fesenizate, dar care totusi difuza, pe cel de al doilea canal-TVR 2- celebrele serate muzicale ale lui Iosif Sava, pe care le tin minte cu multa bucurie caci pe la ele s-a perindat elita intelectualitatii romane din anii1990, de la Dinescu, Tismaneanu pana la Octavian Paler, HR Patapievici, Plesu etc.) Da, imi aduc aminte cu nostalgie de SOTI sau Tele 7 ABC, o televiziune la care am tinut mult. Tirajele de zeci de mii de exemplare erau o regula, lumea statea la coada pentru a cumpara un ziar, revistele (de exemplu Expres sau Baricada-care publica pe penultima coperta interioara si fotografii feminine nud! insa continutul era cat se poate de onorabil- cine nu publica nuduri atunci?) recuperau, recuperau, recuperau – in general memoria. Si se statea la coada pentru a se vota (chiar daca Ion Iliescu, dar nu numai), iar poporul roman era contemporan cu Corneliu Coposu si nu-i era atat de lehamite. Acele vremuri s-au dus, lumea nu mai citeste, iar noile generatii privesc si inghit pe nemestectate toate debilitatile emanate de Antene, Kanale sau Protevee.
-Dupa cum bine explica Alex Savitescu in articolul Privitul nu doare (daca nu e prea tarziu) din Suplimentul pentru Cultura numarul 424 din 13 ianuarie 2014 (ramane o alta discutie daca nu cumva si in ce masura privitul tampeste-depinde ce privesti- ma gandesc la un studiu: cimpanzeul roman intre optiunea libertatii si gradina zoologica):
“24 de ani de televiziune libera. 24 de ani ori 365 de zile inseamna 8.760 de rasarituri si asfintituri pe micul ecran. Daca admitem ca românul se uita, in medie, cam patru ore pe zi la televizor, asta inseamna ca si-a consumat, in perioada mentionata, aproximativ 35.000 de ore pentru productiile vizuale. Statistica de mai sus n-ar suna rau, daca nu adaugam aici si macar sase ore pe zi de stat in fata ecranului calculatorului; daca nu am aduna, sa zicem, o medie zilnica de o ora consumata pentru filme „trase“ de pe Internet; mai nou, daca nu am socoti si „privitul“ pe smart-phone si pe orice device similar, care consuma, la randul sau, macar trei ore. Aritmetica simpla: patru plus sase plus unu plus trei egal paisprezece. Somn de sase ore, in medie. Sa facem un rezumat: din 24 de ore de existenta, românul consuma 14 ore in fata unui ecran si 6 ore pentru a se odihni. Dintre cele 4 ore ramase, inca vreo doua sunt arvunite de munca. Ne raman doua ore de trait. Ziua obisnuita a românului din secolul XXI arata cam asa: trezitul la sase jumate dimineata, deschis si inchis televizorul, deschis si inchis telefonul dupa verificarea mesajelor, mers la munca, stat la calculator si/sau umblat pe teren, ajuns rupt de oboseala acasa, deschis si inchis televizorul, deschis calculatorul, sporovaiala-medicament cu amicii si prietenii, vorbit la telefon, inchis calculatorul, deschis din nou televizorul, privit in gol, somn. Norocosii si rezistentii rup, din cand in cand, lantul slabiciunilor cu cate o carte, din care apuca si sa citeasca 20-30 de pagini, pana se fac una cu salteaua. Viata?”
-In Revista 22, Brandusa Armanca isi continua descrierea „Păcatelor presei românești. Inventar 2013 (II)“: „Orice analiză a derapajelor media în 2013 se confruntă cu un paradox greu de explicat: audiențele și tirajele cele mai mari, precum și vânzările de publicitate majore se înregistrează la companiile media care calcă în picioare principiile jurnalismului, care ignoră normele etice sau, în cel mai fericit caz, călăresc bidiviul jurnalismului emoțional, al senzaționalismului și infotainmentului. Cazul „fericit“ este al Pro TV, lider pe întreg publicul național în prime time, cu 8,7 rating şi 18,2% cotă de piaţă, urmat de Antena 1 cu 5,6 rating şi 11,7% cotă de piaţă, conform datelor Kantar Media. Publicul captiv al Antenelor, devenit în bună parte și electorat USL, și-a manifestat în continuare fidelitatea urmărind în număr mare talk-show-urile detestabile ale Antenei 3. Astfel, pe primele 10 locuri din 20 la categoria talk-show pe mediul urban stau neabătut emisiunile Antenei 3, prima în topul televiziunilor de știri cu 6,8% cotă de piață, înregistrând audiențe duble față România TV cu 3,4% share, mai exact cât România TV, Realitatea TV și B1 TV la un loc. „În medie, peste 3 milioane de telespectatori din mediul urban cu vârsta de peste 18 ani au vizionat cel puțin un minut programele difuzate de Antena 3, pe parcursul anului trecut“, întărește Kantar Media. Ce ne spune asta despre publicul canalelor de știri? Că a pierdut reflexele de apărare împotriva manipulării, că nu dă doi bani pe informație, că este ușor de transformat în masă de manevră politică. Presa tipărită, unde ideea de profit a devenit un vis, cu pierderi de titluri serioase ca Pro Sport, Chip sau Foto-Video, înregistrează cele mai mari tiraje la tabloidele Click și Libertatea, cu aproximativ 100.000 de exemplare pe ediție. Adică acolo unde funcționează bârfoteca, pozele cu vedete dezbrăcate, culisele murdare, intimități vânate de paparazzi.”
-Dintr-un alt registru, unul serios, remarc doua studii interesante, recuperatorii, care se adreseaza si celor ne-mondenizati: In Romania literara este publicat un amplu material despre „Martiri la douazeci de ani: Studentii si Rugul Aprins al maicii Domnului”, de catre Ioana Diaconescu (in care se descrie si publica interogatoriile luate unor amarati de studenti pentru ca se intalneau o data pe saptamana si discutau despre religie, spiritualitate): „Din documente se poate constata ca interogatoriile la care erau supusi cei din grupul de studenti, socotiti foarte periculosi, durau intre 6 si 7 ore. In ele se poate reflecta gradul de violenta al anchetatorilor care cu orice pret trebuiau sa obtina raspunsurile cerute de autoritati. In plus, certificatele medicale aflate la dosar releva boli grave sau irecuperabile, contractate sau agravate, la o varsta atat de frageda, in penitenciarele sau lagarele de munca fortata unde erau detinuti.” Dar in aceasta ilogica a crimei si sangelui, cum sa ne mai mire ca tortionarul Visinescu, in mod neasteptat deranjat din traiul sau tihnit, spune ca nu-i pare rau de nimic?
-In Revista 22, regasim articolul “Povestea unui criminal de razboi” de Adrain Cioflanca: “Mircea Manoliu este o figură centrală a multora dintre narațiunile despre pogromul de la Iaşi, fie că e vorba de rapoarte oficiale, de rechizitorii construite de diferite instanțe, de abordări științifice, reportaje în presă sau evocări private. Dar cine era misteriosul „legionar“ despre care vorbea Antonescu și de la care ar fi pornit totul? Numele lui era Mircea Manoliu. Lucrul cel mai important omis de Antonescu era că Manoliu era, în vremea pogromului, militar, mai precis sergent TR în Regimentul 13 Infanterie.
Manoliu avea să devină o figură centrală a multora dintre narațiunile despre pogrom, fie că era vorba de rapoarte oficiale, de rechizitorii construite de diferite instanțe, de abordări științifice, reportaje în presă sau evocări private. Unii l-au evocat pe Manoliu doar pentru că, din punct de vedere cronologic, episoadele legate de el au fost printre primele ale pogromului; alții au văzut în acest caz unul ilustrativ pentru ce a urmat; în fine, nu de puține ori, i s-a atribuit rolul de declanșator al violențelor colective. Matatias Carp, autorul celei mai importante cărți despre pogromul de la Iași până la apariția monografiei lui Jean Ancel, afirma la un moment dat: „(…) nu numai în ordine cronologică, ci chiar din punct de vedere organizatoric, crimele lui Manoliu formează prima etapă a pogromului de la Iași“. Ancel îi atribuie în schimb un rol minor, apreciind că importanța sa a fost supralicitată mai ales de cei care îi învinovățeau pe legionari sau pe germani pentru pogrom. Într-adevăr, încă de la primele anchete, din iulie 1941, cazul „legionarului“ Manoliu a servit versiunii oficiale a autorităților antonesciene, care îi blamau pe legionari pentru incitarea autorităților și a populației civile împotriva evreilor. Legionarii au participat și ei la incitări și violențe, dar rolul major l-au avut oamenii în uniformă ai statului antonescian. În plus, a fost vehiculată informația că Manoliu ar fi fost agent al unui serviciu secret german și, astfel, cazul Manoliu a servit și celor care dădeau vina pe germani pentru escaladarea violenței.” Ramane evident faptul ca nu Manoliu, care a fost doar un simplu pion, poarta marea raspundere fata de tragicele evenimente de la Iasi din vara anului 1941 ci regimul respectiv, pentru ca de la cei 5-6 evrei impuscati din prea mult zel antisemit de catre Manoliu, pana la miile de oameni asasianti este o cale foarte lunga. In cazul in care ar fi fost incidente izolate, produse ,sa spunem, de elemenetele legionare incadrate in Armata Regala Romana (ca si cum cadrele ei nu ar fi putut fi infestate cu si de antisemitism in toata perioada interbelica iar Antonescu ramane un exemplu clar de antilegionar, militar de cariera dar foarte antisemit!) nu ar fi fost prea multe victime pentru ca ar fi exista o autoritate care sa le curme. Iar in acele momente Iasiul dospea de elemenete de autoritate (trupe, jandarmi, SSI etc.) avand in vedere inceputul razboiului impotriva boselvismului.
(Codruț)
Contributori: Jovi, Codruț.
Precizări:
1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil 
2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
