-Adina scrie La buticul de filme si carti despre The Imitation Game, unul dintre filmele cu ceva sanse la Oscaruri (mai ales pentru jocuri actorilor): ”The Imitation Game este o reprezentare destul de convențională și de șlefuită a unor fapte istorice destul de importante și de bine dosite sub preșul timpului, până acum (lucru valabil pentru profani). Aflăm că cel de-al doilea război mondial a fost câștigat în mare parte pe baza decriptării mesajelor germane de către o mână eterogenă de minți luminate avându-l în frunte pe Alan Turing (interpretat just fit de către Benedict Cumberbatch). Deși se bazează pe fapte cât se poate de reale, filmul pare să extragă poezia din viață și să tragă de ea până ajunge să o muleze pe structura tipică de scenariu hollywoodian, pierzându-și astfel rima, ritmul și figurile de stil. Probabil că altfel nici n-avea cum să se întâmple.”
–Nu am fost si probabil nu voi fi niciodata fanul lui Birdman. Dar respect celelalte pareri, ale prietenilor de prin blogosfera sau Facebook, cum ar fi cea a lui Sebastian Mihail impartasita pe blogul sau: ”Sunt momente în film în care observi clar că Iñárritu este Birdman. Scena în care Keaton discută cu doamna critic de teatru este relevantă pentru ideea anterioară. Ea îi spune că oricum va scrie cea mai proastă cronică apărută vreodată în The New York Times şi că-l va face praf, reproşîndu-i că el şi alţii ca el (referindu-se la actori care joacă eroi din benzile desenate) se comportă ca nişte copii răsfăţaţi care vin şi distrug teatrul prin ceea ce fac. Ăla e un moment în care Keaton se enervează şi îi smulge din mîini blocnotesul unde doamna îşi nota ideile, citeşte şi începe să contra-argumenteze reproşîndu-i că încă nu a văzut piesa (observaţi ironia, da? aşa fac mulţi critici în ziua de azi, şi de film, şi de teatru) şi că în loc să rişte aşa cum o face el, ea pune pe hîrtie doar clişee şi calificative şi că nu e în stare să dezvolte nimic. Pe finalul secvenţei, doamna critic are ultimul cuvînt în timp ce pleacă, spunîndu-i că piesa lui nu merită mai mult din cauză că el nu e o celebritate (din nou o superbă ironie adresată de data asta – într-un cadru mai general – tuturor celor care lucrează în mass-media).”
–Elena Dulgheru ne vorbeste despre Colivia de aur (titlu original: La jaula de oro), filmul lui Diego Quemada-Diez, proiectat initial la Cannes in 2013: ”Filmul trăiește din autenticitatea cu care prezintă realitatea (majoritatea actorilor secundari fiind neprofesioniști) și din măiestria cu care regizorul pune în valoare interioritatea fiecărui personaj, explorându-i emoțiile, cu toată candoarea lor; acestea transpar din multele tăceri, decantate de muzica rarefiată, ce sugerează un rai care, pe măsura dezvoltării acțiunii, devine tot mai de neatins. Această tensiune, dintre sordidul tot mai apăsat al realității și idealul purității sufletești, niciodată trădat de eroi, constituie nucleul de valoare al filmului.”
(Jovi)
-Cei de la Marele Ecran nu au scapat ocazia de a atrage atentia asupra starii precare a productiei de film din Romania nici cu ocazia castigarii de care Radu Jude a prestigiosului premiu la Berlin: ‘Așadar doi ani și doi urși mai tîrziu, politicienii nu au prins mesajul, situația cinematografelor din România fiind în continuare dezastruoasă. Toată lumea știe ce e de făcut (așa cum a concluzionat Cristian Mungiu AICI ), dar cei care într-adevăr ar putea să facă și ar trebui să facă sunt prea ocupați să dea acatiste prin Parlament sau sa-și țină degetul la nas (deși probabil unii dintre ei au dat deja like știrii de la Berlin).Cam cati Urși și cîte Palme mai trebuie să încaseze cineaștii români ca să se faca în țara asta ceva…normal?’
-In sectiunea exclusiva Web a site-ului revistei Historia gasim un articol cu ‘cele mai bune 12 filme istorice care merita vazute’. Marturisesc ca as fi ales personal inca cateva filme si as fi lasat afara unele de pe lista care nu apartin genului. Unul pe care l-as fi inclus insa si eu este ‘Spartacus’ al lui Stanley Kubrick: ‘Povestea sclavului rebel transformat în cel mai feroce gladiator al Imperiului Roman are un ritm delirant, o succesiune incredibilă de secvenţe grandioase şi o suită de recitaluri actoriceşti de excepţie. Kirk Douglas, Laurence Olivier, Peter Ustinov şi Tony Curtis au marcat iremediabil istoria celei de-a şaptea arte în acest film în care s-au investit 12 milioane de dolari, o sumă fabuloasă pentru anii ’60. Kubrick are meritul de a fi ataşat captivantei poveşti a lui Spartacus un tâlc aparte. Revolta stârnită de Spartacus este o alegorie subtilă care vizează universul politic şi artistic american dominat de o rapacitate patologică. Spartacus este cumpărat de infamul Lentulus Brutus (Peter Ustinov), proprietarul unei şcoli de gladiatori. Setea de sânge a coruptului senator roman Marcus Licinus Crassus (Laurence Olivier) este de nestăvilit, iar iscusinţa lui Spartacus este desăvârşită. El va ajunge cel mai bun gladiator al Imperiului, şi va fi răsplătit de frumoasa Varinia (Jean Simmons). Când va afla că iubita sa a ajuns sclavă în patul ignobilului Crassus, Spartacus aprinde focul rebeliunii. Conducând 78 de gladiatori, Spartacus va zdruncina din temelii Roma după ce va aduna în jurul său alte sute de suflete asuprite. Filmul are un apogeu unic în istoria filmului, intensitatea ultimelor scene fiind literalmente copleşitoare. Se estimează că la realizarea acestora s-au folosit 10.000 de figuranţi.’
-Blogosfera vuieste si la noi cu cronici si dispute despre ‘cele cincizeci de umbre’. Am gasit chiar si pe cineva care considera filmul ‘peste asteptari’ si nu se sfieste sa o scrie – Alexandru Virgil Avramescu de la StarFilme: ‘Fiecare se uită după cum joacă și cum arată sexul opus. Eu după femei, iar femeile după bărbați. Dakota Johnson a jucat impecabil. A fost pusă în cele mai jenante posturi şi reuşeşte totuși să pară vulnerabilă. Mi-a plăcut la nebunie scena în care se schimonoseşte de plăcere atunci când e atinsă cu biciul… Sper doar ca numele ei să nu rămână în mintea cinefililor doar pentru această trilogie. Cu siguranţă se vor ecraniza toate cele 3 romane pentru că Cincizeci de umbre ale lui Grey a fost unul din cele mai aşteptate filme ale anului.’
(Dan)
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Chayka” (1972) – Pescărușul
–”Wish I Was Here” (2014)
