Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 septembrie 2014)

-Sezonul Oscarurilor pare departe, dar Cap Limpede a intocmit deja o lista cu 10 filme cu ‘sanse reale la Oscar’. Primul pe lista, unul dintre filmele mele preferate ale anului ‘Hotel Grand Budapest’: ‘Pelicula urmareste povestea lui Gustave H. (Ralph Fiennes), un receptioner care incearca sa isi dovedeasca nevinovatia, dupa ce a fost acuzat de crima pe nedrept. Wes Anderson a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, o data pentru filmul de animatie Fantasticul domn Foxsi de doua ori pentru scenariu original, cu peliculele Moonrise Kingdom / Aventuri sub clar de luna si The Royal Tennembaums / O familie geniala. Cel mai elaborat si mai ambitios proiect al sau de pana acum, Hotel Grand Budapest se bucura de o distributie de exceptie, iar Academia nu mai are o viziune atat de conservatoare ca in trecut, fapt demonstrat si de nominalizarea filmului Her, la editia de anul acesta.‘

-Adriana Gionea de la PostModern scrie despre ‘Cripta’: ‘Regizorul român stabilit în Franţa, Cornel Gheorghiţă, le-a îndeplinit fantezia multor apărători ai patrimoniului, care au privit distrugerea unui sit arheologic în favoarea unei investiţii bănoase ca pe o crimă împotriva umanităţii. În filmul său, Cripta, îl aduce în pragul disperării pe un afacerist fără scrupule, după ce îl izolează exact în locul unde se află o frescă pe care a încercat să o distrugă. Dacă mai amintim că investitorul dubios vine dintr-o ţară considerată civilizată, ura spectatorului faţă de rechinul imobiliar cu porniri colonialiste va creşte. Dar nu i se dă satisfacţie până la final, deoarece regizorul abordează tema captivităţii într-o cheie originală, mai apropiată de teatrul absurd şi de un existenţialism diluat şi lecuit de gravitatea infernului interior.’

-Laura de la ‘Cinemateca’ a vazut si scrie despre ‘Labirintul’ lui Wess Ball: ‘Din punct de vedere cinematografic, „The Maze Runner” e un debut de lung-metraj multumitor, filmat excelent, care transpune spectatorul in poveste, exceptand abundenta cliseelor. De apreciat directia catre poveste si catre morala, nepresarata de orori inutile. In schimb, avem surprinzator de multa sinceritate intre membrii societatii din poiana, ei spun lucruri care le-ar putea dauna imaginii, pozitiei strategice pe care o detin, ceea ce ar putea fi sinonim cu moartea (trimisi afara din poiana, in cazul unui complot), aceasta fiind adevarata latura distopica a filmului, mai presus de labirint. ‘

-Tot ea scrie si despre ‘Precum in iad, asa si pe pamant’ al lui John Erick Dowdle: ‘Printre scrasnete, icnete, munti de oase si atacuri de panica, echipa de exploratori trebuie sa infrunte pericolele din subteran (o data cu extinderea blocurilor pe plaiuri, casele parasite si bantuite sunt tot mai putine la numar), iar totul ia forma unui iad personalizat (mai putin supus dogmei crestine), ai carui demoni sunt cei din minte si nu cei care invart de zor la cazanul cu smoala. Adica, cel putin la nivel teoretic, cei mai greu de invins. Drumul e presarat cu artificii ieftine (din punct de vedere ideatic), asemenea trenuletului de groaza din parcul de distractii: gargui de piatra care ciupeste zdravan gatul, vrajitoare palida, anorexica si alte umbre care se perinda pe la colturi, mortul mumificat pe masa, cireasa de pe tort fiind telefonul care suna in mijlocul oaselor. E o senzatie durrelliana de „Labirint intunecat”, doar ca vaga si ieftina, migrata de la mitologic spre horror pur. O teroare doar de dragul terorii, la care contribuie si o camera excesiv agitata. O senzatie tare si nimic mai mult! ‘

-Scarlett Johansson a mai adaugat inca un rol neobistnuit la seria de distribuiri neasteptate cu care ne-a surprins repetat in ultima vreme, in ‘Lucy’ a lui Luc Besson, despre care a scris Ana Ayana de la ‘Numai filme’: ‘Te-ai gândit vreodată cum ar fi să știi totul, să ai puteri nelimitate? Cam asta îți servește Lucy: o versiune de răspuns pentru această întrebare. Pe măsură ce reușește să-și acceseze cât mai mult din creier, noua Lucy se transformă într-o ființă superioară. Nu mai simte ceea ce simte un om obișnuit. Foamea, durerea, dorințele de zi cu zi pălesc în fața noii existențe. Viața este simțită la un nivel profund, conștiința devine atotcuprinzătoare.’

Recenzii filme în această săptămână:

–”If I Stay” (2014)