Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 februarie 2016)

-Am văzut The Revenant la sfârșitul anului trecut și l-am considerat unul dintre filmele anului. Au tot fost apoi discuții despre valoarea sa, despre cât e de relevant, despre rolul lui DiCaprio și asemănările cu Tarkovsky. Vă recomand acum articolul lui Dan Becerescu de pe blogul său, cu care sunt aproape în întregime de acord: ”Revenant-ul e filmat de-ti curg balele de la primele 15 minute de lupta atunci cand camera se misca cu o fluiditate perfecta si pana la niste prim planuri haituitoare. Iar muzica si sunetul sunt puse bestial. Iar Tom Hardy e absolut bestial, nu exista un actor-animal-nebun mai bun decat el, iar DiCaprio – imi masor bine cuvintele  cand scriu asta – e prima oara cand nu mai e DiCaprio. E primul lui rol cand iese din pielea lui insusi, cand devine altcineva.”

-Nu sunt pasionat de trailere, mă uit rareori, mai ales că tot rareori ajung la cinema. Cu toate acestea, nu pot să nu vă aduc în față câteva dintre rândurile dintr-un articol foarte interesant, despre trailere, de pe IstoriaFilmului.ro, semnat de David Pernecker: ”La începuturile artei cinematografice proiecţia trailerelor avea loc după filmul propriu-zis (de aici şi denumirea). Geniile în marketing din era noastră erau de părere că publicul – dintr-o dată confundat de complicaţiile secolului 20 – va avea nevoie de reclame la filme care pe de-o parte să-i scoată din miracolul suprareal al aventurii cinematografice trăite trup şi suflet, şi, pe de-altă parte, să le trezească interesul pentru noile filme care urmează să ruleze. Desigur, lumea părăsea sala în timp ce aceste reclame încă rulau, iar experienţa cinematografică o disecau în timpul drumului spre casă. Drept urmare, trailere au ajuns repede înaintea filmelor. În anii ’50 a intrat la modă prezentarea trailerelor sub forma unor naraţiuni epice, precum şi sub forma unor texte din care reiese o scurtă poveste, însă încă de pe-atunci se obişnuia captarea atenţiei printr-un montaj de fragmente din cele mai impresionante scene.”

-Una dintre premierele săptămânii trecute a fost Deadpool, o altă prostie aberantă (părerea mea, deși nu am văzut filmul). Despre acesta, scrie destul de laudativ Dragoș Marin pe FilmReporter.ro: ”Cu un buget mediu după standardele filmelor cu supereroi – ratingul R nu îți cumpără mai mult de două secvențe extinse de acțiune -, Deadpool are ceva special ce suplinește lipsa unui oponent memorabil sau a unei soluții alternative la fata-în-pericol din ultimul act: e făcut de oameni cărora chiar pare să le pese de proiectul la care lucrează și de fanii personajului, de la regizorul Tim Miller la actorul principal și echipa de marketing, care a făcut minuni în efortul de promovare al filmului. Entuziasmul lor e în fiecare cadru înțesat de referințe (din care multe vor părea obscure în câțiva ani – căci da, Deadpool pare genul de film perisabil în timp) și în plăcerea cu care aruncă cu sânge și înjurături în toate direcțiile, iar asta dă viață unui proiect care poate să cadă lesne în artificial – nu toate glumițele/intențiile își ating ținta, dar l-aș vedea oricum de zece ori la rând înainte să mă ating de X-Menii și Avengerșii anului acesta.”

-Iulian Fira este pe urmele filmelor de Oscar și scrie un articol, în această săptămână, despre filmul Steve Jobs: ”Sa nu ma intelegeti gresit, vreau din tot sufletul ca Leo sa ia Oscarul, insa Michael Fassbender este entuziasmant in rolul lui Steve Jobs. Au fost carcoteli pe seama faptului ca nu seamana fizic cu acela pe care vrea sa-l intruchipeze, insa le demonteze eu raspicat spunand: n-are nicio importanta. Ce face actorul este creatie, este un personaj complex, inteligent, arogant, incapatanat, artist pana in varful unghiilor, lipsit de scrupule, dar si omenos uneori. E respingator in multe momente, insa te captiveaza si, poate cea mai mare calitate a lui Michael Fassbender e ca il reda ca si cum s-ar inmuia odata cu varsta, asa cum se intampla cu fiecare dintre noi.”

–În sfârșit, Vasile Ernu scrie pe FilmReporter.ro despre cele mai bune filme rusești ale anului 2015 (articole similare pentru anii trecuți le-a publicat și pe Filme-cărți.ro). Iată ce scrie despre ”Dragă Hans și Peter”, în regia lui Aleksandr Minadze: ”Minadze este deja un clasic. De data aceasta, vine cu un film care ne spune o poveste cu o încărcătură deosebită. Cu puţin timp înainte de război, inginerii germani vin să lucreze în URSS. Îşi contruiesc viaţa lor obişnuită aici: relaţii, iubiri, prietenii. Şi vine presiunea istoriei şi a confruntării celor două regimuri care le dă viaţa peste cap, totul transformându-se într-o tragedie povestită foarte subtil. Amintim că operatorul filmului este Oleg Mutu, care a fost nominalizat la unul dintre cele mai importante premii din Rusia: Elefantul Alb (pentru cel mai bun operator).”

(Jovi)

-Un film al lui Werner Herzog este intotdeauna prilej de discutii. Razvan Nicoara a vazut ‘Queen of Desert’ si a scris despre el la ‘Ce filme vad’: ‘Practic Herzog rupe filmul în două. Înainte și după dragoste. Înainte de dragoste este povestea societății victoriene și a unui love story oarecum clasic. Cu filmare standard, cu scenariu standard, cu decoruri standard, cu personaje standard. În partea a doua însă, partea de după dragoste, este alt Herzog. Muzica se schimbă, imaginea începe să aibă cadre dinamice și cuprinzătoare și începe să urmărească figuri și nu doar posturi de oameni, scenariul se schimbă, până și peisajul se schimbă. Adevărul e că până și Nicole Kidman arată mult mai bine și parcă mai tânără. Prima parte este a civilizației occidentale. A doua aparține deșertului. Prima este despre moartea unei iubiri. A doua este despre trăirea la maxim a unei vieți și, mai mult, despre nașterea unei istorii pentru lumea arabă.‘

-Angela de la CineAmator a vazut ‘Deadpool’, inca un film inspirat de benzi desenate: ‘Pe scurt – they got it right. S-a inteles nevoia de a tine sub control haosul, galagia si elanul personajului care vine la pachet cu glume incomode si deplasate uneori, dar nu neinspirate. Pana la urma intentiile nu sunt cenzurate si daca schizofrenia ar sta bine unui personaj, atunci cu Deadpool au nimerit-o. Se putea lucra mai generos la constructia villain-ului, dar cand nu a fost asta o problema? (nu ca domnul Ed Skrein s-ar face de rusine).‘

-Cate premii Oscar va culege The Revenant? Vom sti peste doua saptamani. Pana atunci, iata opinia lui pseudokinematikos: ‘Din primele minute mi-am dat seama că The Revenant este ceea ce Tarkovski numea „un film de gen” (afirmând apoi că Robert Bresson sau Ingmar Bergman sau Akira Kurosawa reprezintă – fiecare dintre ei – un gen în sine), iar nu „un film de autor” pe care, vizionându-l, să simți că autorul/regizorul/artistul a rămas calm, că nu și-a trădat emoția, că nu și-a afișat-o ostentativ  în fața publicului. Cred că filmul lui Inarritu – cu bune și cu rele – aparține „uzinei de vise”, industriei ultrasofisticate (ca tehnologie) de „filme de gen”. Vecinătățile sale sunt mai degrabă – în cel mai bun caz – filme ca Patimile lui Hristos; Braveheart sau Ostrovul lui Pavel Lunghin). La Inarritu, în ciuda unor secvențe „împrumutate” din Tarkovski, accentele cad pe „senzațional”, pe „zoologic”, pe devorarea omului de către om. Iar părțile „apolinice”, „contemplative” par din cu totul „alt film”. Și Andrei Rubliov are influențe (declarate) din, să zicem, Jurnalul unui preot de țară, Nazarin, Cei șapte samurai sau A șaptea pecete – filme de autor, nicidecum filme „de aventuri” cu pretenții de „filme spirituale”. Dar miza lui Tarkovski de aici – sinecdocă: parte pentru întreg – e (să nu ne amăgim!): „Hai cu mine în lume! Eu voi picta icoane, tu vei construi clopote!” Altfel spus: nostalgia după vremea când Biserica (înțeleasă nu doar ca zid al unui templu) nu era încă în ruine. O nostalgie care, la fel ca în Solaris, Oglinda, Călăuza sau Nostalgia, arde, pârjolește ecranul, pentru că acesta era crezul său cel mai de preț.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:

-”Deadpool” (2016)