-Angela scrie pe CineAmator despre filmul ”Sully” (Miracolul pe râul Hudson), în care joacă unul dintre preferații mei, Tom Hanks: ”Un film care tinde uneori sa devina un documentar, inainte de a fi un biopic. Nu ca ar fi gresita abordarea – un film chiar scurt ca durata si zgarcit in detalii pentru un film marca Eastwood. Domnul nu se dezice insa cand sensibilizeaza cu impact (si la propriu, si la figurat). Daca ai impresia ca istoricul personajelor ar fi contat, atunci iti dai seama ca ‘Sully’ nu este genul ala de film. Mai degraba se celebreaza maretia si spiritul salvator al unui om care-si recunoaste slabiciunea, pe care o remarca mai ales in timp ce este interogat si devine constient ca rezultatul nu ii apartine, ci alege sa imparta ovatiile. Aparte este sa il urmaresti cum pana spre final isi pune sub semnul intrebarii deciziile. Mai ales pentru ca ‘no one warned us, no one said you’re going to lose both engines at a lower altitude than any jet in history, no one has ever trained for an incident like that’ si ce a ales sa faca nu a avut precedent. Judecata grabita I-a traumatizat pana la provocarea de halucinatii repetitive care se transforma intr-un cosmar triplu (teama ca ar fi putut muri, frica de a fi ales gresit, tulburarea ca ar fi putut sa fie responsabil de un deces in masa).”
–Un nou film interesant recomandat pe CeFilmeVad. De data aceasta, LazOrtansa scrie despre Eternite (2016), în regia lui Tran Anh Hung: ”Filmul semnalează redutabila transmisie a valorilor de la o generație la alta,autorul trasând imuabilul fir al vieții purtat pe linia feminină a mamelor și văduvelor.O frescă familială emoționantă și subtilă care evoluează în jurul destinului a trei femei (jucate de Audrey Tautou, Bérénice Bejo et Mélanie Laurent) care ne vorbește despre copilărie,despre datorie,despre tandrețe,despre pierderea ființelor dragi .Cineastul ne propune să auzim și să înțelegem vocile interioare ale acestor ființe care se confruntă cu constrângerile și fatalitatea lumii noastre obscure.”
–Ionuț Mareș scrie pe ZiarulMetropolis.ro o recenzie a filmului The BFG (Marele Uriaș Prietenos), discutând și despre folosirea 3D-ului de către marii regizori (aici de Spielberg): ”Cel mai stimulativ este felul în care Spielberg foloseşte 3D-ul, într-atât de eficient încât devine aproape imperceptibil. Senzaţia este că o astfel de poveste în care un copil ajunge într-un tărâm al uriaşilor (între care există de asemenea diferenţe de dimensiune) este cel mai bine pusă în valoare de tehnica 3D. Spielberg construieşte mizanscena pornind de la raporturile fizice spectaculoase şi ofertante vizual între fetiţă şi prietenul său uriaş, precum şi între uriaşii înşişi. Prin 3D se creează astfel un spaţiu cinematografic special, aproape mitic, în care cel mai fascinant este jocul de proporţii între personaje, obiecte şi geografiile celor două lumi opuse.”
–Despre Sieranevada, filmul care ne va reprezenta la Oscarurile din 2017, a scris pe larg Cristi Mărculescu pe blogul său: ”E un paradox, pentru că Sieranevada este un triumf cu ambiții tehnice mari dar zero estetică, un film extrem de agreabil dar rapid uitabil și totuși cea mai validă comedie a anului. Cel puțin până când o să aibă premiera Afacerea Est (probabil octombrie) și Richter-ul lui Caranfil (nedatat și zău că e păcat). Ca să concluzionez, la rigoare din Sieranevada nu rămâne decât durata. 3 Ore. Eu nu le-am simțit ca fiind irosite dar estetic vorbind e prea puțin acilea. Și Sieranevada este filmul care m-a făcut să-mi dau seama cât de mult îmi plac filmele lui Porumboiu (mai puțin Metabolizm, filmul ăla e o mizerie dar până și ăla are CADRE) și ce nevoie disperată avem de un grand escape precum Câinii lui Mirică, sublim de amplu și aerist și din cadre și din dialog.”
(Jovi)
-Am citit cronica lui Mihai Brezean de la liternet.ro la ‘Sieranevada’ a lui Cristi Puiu: ‘Am ieşit de la Sieranevada mârâind ceva de genul „Aş obliga toate televiziunile să difuzeze filmul ăsta la aceeaşi oră, în seara de Ajun”. Era să adaug româneşti, da’ ceva m-a reţinut. Apoi mi-am adus aminte de secvenţa descrisă mai sus, cu care se deschide filmul, şi mi-am zis că nu există mai bun clip de promovare a Bucureştiului. Dacă s-ar pune problema să fie trimisă în spaţiu / în timp o capsulă cu două minute de imagini din oraşul meu, în 2016, eu aş vota pentru secvenţa asta.’
–L-a vazut si Pseudokinematikos: ‘De fapt, această bombă de firesc și de umor nu are cum să fie altceva decât o furtună într-un pahar cu apă, un prilej – încă unul – ratat de spectatorii din România mult prea dedulciți cu filme-conservă ori instructiv-pilduitoare (în sens școlăresc), dacă se poate chiar triumfalist-propagandistice. (Cât aș vrea să mă înșel! …) N-a schimbat Caragiale nimic, nu va schimba nici parastasul de 40 de zile comprimat de Cristi Puiu în trei ore de proiecție. Românașul nostru – dacă va binevoi să cerceteze ironia și prospețimea Sieranevadei – se va întoarce la ceea ce i-a intrat în sângele verde-crud: epopeea națională cu daci și romani, voievozi, haiduci și comisari „ca la carte”.’
-Angela de la CineAmator a vazut ‘Hands of Stone’ (sau ‘Pumn de piatra’ – titlul romanesc): ‘Filmul are un umor grosolan uneori, dar autentic, incat asta il face si mai original. Inainte de a fi productia care alege sa faca altceva cu figura eroului care trezeste o natiune subjugata de un conflict care este prezentat fugar (vezi ‘no mas’), ‘Hands of Stone’ este biografia unor vremuri de conflict in Panama. Se evidentieza cu incapatanare si parca repetitiv uneori detalii politice care intervin in poveste doar ca sa zdruncine elanul ala de orgolii. ‘
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
