-Neaparat trebuie sa vedem filmul asta, L’Apollonide-Souvenirs de la maison close (2011) sau „despre frumusetea uitata a prostitutiei”, dupa cum spune Adina pe blogul „La buticul cu filme si carti”: „L’Apollonide vorbește deosebit de reverențios (folosind un limbaj pe care l-am întâlnit și la Sofia Coppola), îngrijit și totodată pilduitor despre un soi de frumusețe uitată a prostituției. Iar grija nu stă numai în gesticulația vizuală ci și în atenția acordată fiecărui personaj în parte, deși fețe proaspete ele sunt puternic individualizate fără a se face apel la eventuale conflicte, cel puțin nu în rama aceluiași tablou, exteriorul adică bărbatul (în cazul de față) este singurul care sădește conflictul, dar acest conflict (prin brutalitatea sa artistică) este sortit unei legi a talionului care acționează de la sine.”
–Bogdan ne prezinta un nou film din seria „Premiile Cesar 2012” si anume „Le cochon de Gaza”, laureatul premiului Cesar la categoria debut: „Într-o zi însorită, în timp ce pescuia cele 3 moluște amărâte pe măsura norocului său, un pescar palestinian prinde în lasou un… porc. Precum fiarele din Harry Potter, neașteptatul porc îl sperie de moarte, fiind întruchiparea celui mai mizerabil și rușinos-de-mâncat animal, în comunitatea musulmană. Urât de palestinieni, dar și de vecinii evrei, modestul pesacar, ușor deconectat de lumea în care trăiește, încearcă să îl vândă șefului reprezentanței ONU, un neamț, care în schimb se enervează, având apucăturile unui Hitler reîncarcarnat. În final, găsește afacerea de care să se ocupe: traficant de spermă de porc. „
–Pe blogul „Un film pe zi”, este prezentat un film superb, al unuia dintre regizorii nostri favoriti. E vorba de „Hannah and Her Sisters”, de Woody Allen: „Hannah and Her Sisters e o comedie senzațională construită pe nemulțumirile, frustrările și neajunsurile noastre cotidiene, o poveste care deși îți prezintă frust inutilitatea vieții și a visurilor noastre în comparație cu moartea care vine și șterge tot, îți arată la final că vestea unei noi vieți, cu alte cuvinte continuitatea rasei umane, poate fi răspunsul la sfârșitul de neevitat.”
–Un alt blog pe care l-am descoperit saptamana trecuta se numeste simplu „Scoala de cinema”. Iar articolul care ne-a atras atentia este despre „Filmul sovietic”: „Primii care apar in peisajul filmic sovietic sunt Vsevolod Illarionovich Pudovkin si Serghei Eisenstein. Capodoperele lui Pudovkin sunt adesea comparate cu cele ale contemporanului sau, insa in timp ce Eisenstein foloseste montajul pentru a glorifica puterea maselor, celalalt prefera sa se concentreze pe curajul si ambitia individului.”
(Jovi)
-Bogata rubrica cinematografica de la liternet.ro ne informeaza ca ‘Reconstituirea’ lui Lucian Pintilie a fost propus pentru lista de achiziţii a MoMA în urma retrospectivei de la New York.
-Un alt comunicat de presa ne aduce stiri despre competiţia Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, 2012: ‘Nouă filme vor concura în 2012 pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută în România, în proiecţii HD sau 35mm, iar şase dintre ele reprezintă debuturi în lungmetraj. Directorul artistic al festivalului, Andrei Creţulescu, a definitivat luni, 26 februarie 2012, lista de filme din competiţie -din eclectica selecţie nu lipseşte cel mai fierbinte titlu românesc al momentului, Toată lumea din familia noastră. ‘
-Tot Liternet preia din Dilema Veche si cronica filmului ‘The Artist’ – marele castigator al premiilor Oscar din acest an – cronica semnata de Andrei Gorzo: ‘Încă din primele minute ale filmului – conţinînd fragmente dintr-un film-în-film cu care protagonistul repurtează unul dintre ultimele lui succese -, Hazanavicius se dovedeşte a fi un pastişor eclectic, a cărui cinefilie tinde să debordeze din cadrul istoric (cinema-ul anilor ’20) pe care şi l-a fixat. ‘
-Lucian de la ‘Marele Ecran’ scrie tot despre ‘The Artist’: ‘The Artist nu m-a lăsat chiar mut. Dar mi-a lăsat o stare de bine. E un film adorabil. Uşor de iubit, la fel ca şi Uggie (cîinele care apare aproape în toate cadrele alături de Dujardin). N-are cum să nu-ţi placă, dacă îţi place cinemaul (mai ales dacă îţi plac Chaplin, Buster Keaton, dacă ai crescut cu Stan şi Bran). Prima jumătate e fermecătoare, cu o scenă de îndrăgostire cum rar mai vezi (decupată de Richie aici). A doua parte o ia pe calea bătătorită a unei melodrame hollywoodiene clasice, fără a-şi pierde însă din şarm. Şi asta numai datorită duetului Dujardin&Bejo.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
