Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (27 august – 2 septembrie 2012)

-Site-ul Istoriafilmului.ro se ocupa de Lista lui Schindler (1993): „Decenii întregi, genocidul evreilor din cel de-al doilea război mondial a lipsit din discursul public cinematografic american, până şi marile epopee despre război (Battle of the Bulge / Bătălia din Ardeni; A Bridge Too Far / Un pod prea îndepărtat) atingând această problemă doar în mod tangenţial. După Holocaust (1978), serialul TV de Marvin J. Chomsky s-a produs o schimbare de mentalităţi, însă adevăratul punct de cotitură se leagă de numele lui Steven Spielberg, un om pe care la momentul respectiv nimeni nu l-a văzut în stare să ecranizeze o poveste de asemenea amploare.”

(Jovi)

-Gabriela Filippi şi Andrei Rus publica in Film Menu un interviu extins si detaliat cu Radu Jude: ‘O operă de ficţiune asta este – o operă de ficţiune, nu o fereastră. Mă refer la tot; şi la construct. Vorbesc despre ficţiune pentru că, de obicei, în cazul ficţiunii apare această pierdere în conţinutul operei. Dar mi se pare important ca o operă de artă, un produs artistic – indiferent că e ficţional sau non-ficţional – să fie receptată în ambele direcţii: să vezi şi lumea din interiorul ficţiunii, dar şi construcţia lumii respective. Cum te poţi bucura, de exemplu, de „Madame Bovary” fără să fii conştient de felul în care e scrisă?’

Descoperirea saptamanii a fost pentru mine Blog de Cinema. Pe langa multe stiri interesante din actualitatea cinematografica cei de aici aplica un sistem de notare al filmelor pe care il numesc cinemaMetru – vedeti despre ce este vorba la http://blogdecinema.ro/ce-este-cinemametrul.

-Angelo Mitchievici scrie in Romania Literara despre ultimul film regizat de Christopher Nolan din seria Batman Cavalerul negru: legenda renaşte (The Dark Knight Rises): ‘Şi acesta, ca şi celelalte filme ale seriei semnate de Nolan, revendică acelaşi interes al regizorului pentru problematizările etice, pentru reflecţia asupra duplicitarismului inerent al măştilor, pentru reconversiile spectaculoase, pentru sondarea unui trecut nebulos al personajelor sale. Bunul şi răul, frumosul şi urâtul îşi relevă rădăcinile comune, un eveniment tragic îl schimbă pe cel devotat într-un monstru, într-un revoltat furios, implacabil. Schematismul acestei problematizări subliniază şi caracterul pedagogic destul de apăsat al filmului, întotdeauna stricăcios, dar întotdeauna primit cu aplauze de către publicul larg. Pentru a reveni în luptă după o primă înfrângere, Batman trebuie să refacă traseul iniţiatic al ridicării din cel mai de jos punct al existenţei sale către nadirul forţei care-l face invincibil, cu dizolvarea ultimelor resturi burgheze. Manipulativ, Nolan introduce în filmul său şi puţină ură de clasă, un gust care se formează în genere în statele civilizate care ştiu câte ceva despre dictatură din cărţi. Entuziasmul unor replici referitoare la opresiune, cât şi sublinierea apăsată a tranzacţiilor oneroase realizate de plutocraţi veroşi aproape că face dezirabilă judecarea lor fără proces cu aceeaşi sentinţă dată de tribunalul poporului: vinovat de a-i fi supt sângele, cum ar fi zis Caragiale.’

-Despre unul dintre filmele mele preferate Alexis Zorbas (sau Zorba Grecul cum a fost distribuit la noi acum aproape cinci decenii) scrie la ‘Film Cultura Arta’: ‘Chiar dacă se întâmplă destul de rar, se întâmplă, ca o ecranizare să fie aproape la fel de bună ca și cartea. Un Anthony Quinn într-un rol senzațional, un film magnific, ce are la bază una dintre cele mai bune cărți pe care eu le-am citit vreodată, Alexis Zorba este mai mult decât o poveste bine spusă, este o lecție de viață. Alexis Zorba este genul de film pe care îl vezi și îl revezi și apoi îl mai revezi odată și ori de câte ori l-ai vedea niciodată nu este prea mult.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Articole similare

O reabilitare a Anei Pauker: Gloria şi decăderea Anei Pauker, de Robert Levy

Dan Romascanu

The Hangover (2009)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 septembrie 2014)

Dan Romascanu

1 comment

saramon 5 septembrie 2012 at 20:59

Hey, abia săptămâna aceasta ne-ai descoperit? Aici, Jovi îi vinovat că nu ţi-a spus despre noi mai devreme :))

Oricum, vorba ceea: mai bine mai târziu decât niciodată!

Mersi de menţionare.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult