-Adrian Georgescu consideră că ”Manchester by the Sea” este Filmul anului și îl recomandă cititorilor blogului său: ”Nimic nu e spectaculos în Manchester…, în sensul ieftinului expandat. Chiar regulile de aur ale construirii filmului de succes sunt neglijate. De pildă, personajul principal nu ni se va înfățișa schimbat la sfârșit față de cum era la început. Tocmai interiorizarea și rezistența lui, care-l fac să funcționeze ca o bombă cu ceas, continua îngropare în adânc a durerii, furiei și neputinței, sub un chip inert, o voce moale și o privire tristă, reprezintă atuurile jocului lui Affleck. Este un anterou cumva antijucat. La fel, schema narativă pavloviană ce presupune ca la minutul n să fie o primă întoarcere de situație, iar la minutul m să aibă loc deznodământul este călcată superb în picioare.”
-Nu am văzut John Wick cu excepția a primelor 10 minute, dar Keanu Reeves mă face să văd orice film în care apare, chiar dacă filmul e stupid, așa că îi voi da o șansă în viitorul apropiat. Cât despre noua apariție, John Wick 2, o las pe Angela să vă povestească diferite lucruri, în recenzia ei de pe CineAmator: ”Un blockbuster plin de adrenalina in care violenta este facuta ca un balet unde pasii sunt dictati de traiectoria gloantelor. Stilizat in ceea ce priveste luptele corp la corp, brutal de distractiv si asumat, „John Wick Chapter 2” este un exemplu atipic in ceea ce priveste reteta sequel-urilor, tinand cont de faptul ca reuseste, uneori, sa depaseasca originalul. Totusi, e ca si cum ai vedea acelasi recital de muzica, dirijorul purtand fix acelasi costum (pregatirea pentru lupta e facuta si la propriu si la figurat, mai ceva ca-n „Kingsman”), dar cu o orchestra diferita si tonalitate mai agresiva.”
-La Filmepescurt.ro, Adela scrie despre filmul austriac Ich sech Ich sech/Goodnight Mommy din 2014: ”Primul lungmetraj regizat de Veronika Franz (si propunerea Austriei la Oscarul pentru cel mai bun film strain in 2015) nu e genul de horror care improasca ecranul cu mate si sange, insa e la fel de greu de privit. Nu din pricina efectelor speciale, ci a tensiunii construite perfect din detalii – pansamente si tesuturi ranite, ochi injectati; un sat parasit; o pisica demna de instalatiile lui Damien Hirst; un soundtrack sobru, pe fundalul caruia iti poti auzi respiratia.”
–Un alt film de Oscar prezentat de Iulian Fira este Hidden Figures (nici la ăsta nu am ajuns încă): ”Nu desconsider povestea reala pe care se bazeaza Hidden Figures, ba chiar am fost miscat sa vad la final imagini cu cele trei doamne din realitate, insa, ca intreg, scenariul este un enorm cliseu. Luat cu de-amanuntul, in schimb, ofera nenumarate momente memorabile, unele amuzante, altele induiosatoare. Cat despre cele care descriu cat de apasatoare era discriminarea la care erau supuse persoanele de culoare, nu prin cartiere de snobi, ci intr-un mediu cu oameni despre care ai crede ca aveau ceva in cap, chiar si daca extragem radacina patrata din exagerarea hollywoodiana, tot au avut darul sa ma faca pe mine, fata palida, sa ma simt stanjenit de cat de incuiati erau semenii mei acum doar cateva decenii.”
-”Belgica” este unul dintre filmele europene care a apărut pe marile ecrane de la noi în ultimele săptămâni. Despre el, scrie Saramon pe Blogdecinema.ro: ”În The Broken Circle Breakdown, Van Groeningen a îndrăznit să experimenteze și a reușit să-i dea filmului viață. Belgica, însă, arată ca un film muribund, fără nicio direcție, exact ca Frank atunci când inspiră cocaină la micul dejun, la prânz și seara; în timp ce face sex sau când este cu copilul în brațe. Și nici interpretarea convingătoare a lui Stef Aerts, nici muzica (destul de bună) nu reușesc să-l trezească la viață.”
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”T2 Transpotting” (2017)
-”Passengers” (2016)
