-Cristi Mărculescu scrie despre ”6 motive pentru văzut Cel ales”. Iată unul dintre acestea, despre altele puteți citi articolul lui (sau al Deliei, pe Filme-carti.ro): ”1. scenariul Un thriller foarte B-series cu un adolescent recrutat se Securitate care ajunge spion român prin străinătate, fuge în Legiunea Străină și ulterior se întoarce în patria mumă ca să rezolve niște chestii și s-o pompeze pe Iulia Vântur (sau Laura Cosoi, diferența dintre aceste două produse media îmi scapă). Totul servit cu niscaiva melodramatisme și ceva pompierisme dar deloc plicticos și totalmente inteligibil.”
–Mie nu mi-a plăcut Avengers și despre filmele cu supereroi nu am o părere prea bună. Să vedem însă ce părere are Saramon despre noua apariție, The Avengers: Age of Ultron, pe Blogdecinema.ro: ” Înfruntările dintre Răzbunători și inamicii lor care vor să distrugă planeta sunt realizate impecabil, și de data aceasta, de către Whedon și echipa sa tehnică, într-un stil vizual impresionant, rezultând un adevărat spectacol de imagine și de culoare. Însă, dacă în cazul lui The Avengers se simțea că vine cu un aer proaspăt în segmentul filmelor cu supereroi, The Avengers: Age of Ultron pare numai un sequel cinstit, care nu încearcă să impresioneze mai mult decât predecesorul său, ci doar vrea să ofere fanilor câteva minute (142, mai precis) de entertainment. Pe de o parte, reușește. Pe de alta, devine obositor și plictisește.”
-Călin Cărare scrie despre ”Child 44” pe blogul PostModern.ro: ” Pe masura ce motivatia fiecarui personaj e fie exploatata, fie intuita, ajung sa cred ca materialul sursa al filmului merita citit. O bila alba asadar pentru Child 44, care, desi facut de americani in Cehia, reuseste un portret cinic si realist dupa Moscova si peisajul rusesc in general in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial. Alte bile albe: Gary Oldman, chiar daca are putine scene si Vincent Cassel, pentru amabilitatea de a se desparti de Monica Bellucci si a ne da o mica speranta tuturor.”
(Jovi)
-Maria Ruxandra Burcescu a scris la liternet.ro despre ‘Loin des hommes / Departe de oameni’ filmul care a câştiga premiul pentru cel mai bun lungmetraj din cadrul celei de-a 11-a ediţii a festivalului BIFF: ‘Regăsim în filmul lui Oelhoffen, multe dintre temele camusiene: alienarea în faţa morţii, existenţialismul, fragilitatea fiinţei umane. Cu toate acestea, filmul nu este o adaptare fidelă a povestirii lui Camus. Din contră, la nivel ideologic, amprenta lui Oelhoffen este cât de poate de clară şi de personală. Solitaritatea existenţială a celor două personaje este înlocuită, treptat, de o înţelegere reciprocă în profunzime. Din acest moment, ‘Loin des hommes / Departe de oameni’ devine o entitate distinctă faţă de Oaspetele lui Camus.’
-Tot la BIFF a vazut si Angela de la CineAmator ‘Far from the Madding Crowd / Departe de lumea dezlantuita’ regizat de danezul Thomas Vinterberg: ‘Inainte de a fi o critica incisiva sociala sau o materializare a rastalmacirii incredereii unei femei, „Far From the Madding Crowd” este, fara sa fortez concluzia, o productie care incearca sa aseze un personaj care isi cauta identitatea, intr-un loc stabil, alaturi de cineva. Cu complicatii romantice, un quartet detaliat minutios devine suportul filmului. Camera nu surprinde doar peisaje campenesti si pastorale. De multe ori face portrete personajelor, acestea fiind inghitite de propriile decizii si actiuni. Evenimentele cataclismice (furtuna, incediu) tin loc de distragerea atentiei, care iti este imediat acaparata atunci cand un duel muzical intre Mulligan si Sheen emotioneaza. Asta fara ca inainte sa fi tratat cu indiferenta o coloana sonora fabuloasa.’
(Dan)
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Cel ales” (2014)