-Pe IstoriaFilmului.ro, ne aflam in fata celui de-al saptelea episod, cel despre Radu Mihaileanu si debutul sau, Trahir: „Trahir, debutul lui Radu Mihăileanu din 1992, este primul film românesc care abordează fără prejudecăţi sau resentimente, fără ură sau intenţia unei răfuieli personale, încercând să înţeleagă şi explice – fără a fi un rechizitoriu, dar nici o justificare – perioada de început (şi, implicit, consecinţele sale) a comunismului din România. Alături de E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil, este debutul de excelenţă al deceniului 1991-2000 în filmul românesc.”
-Cosmopolis este un film care a suscitat imaginatia criticilor si publicului inca inainte de lansare, sperand toti ca este o noua capodopera a lui Cronenberg. Adina de pe Ad’s Blog ne confirma ca sperantele au fost desarte: „În loc să acumuleze o tensiune care explodează la final în câteva gesturi de extremă violență, Cosmopolis-ul lui Cronenberg nu reușește decât să fie o succesiune de secvențe care nu se leagă. Și în vreme ce caracterul discontinuu, fragmentar al dialogurilor se justifică în contextul romanului și îi dă un sens și un ton unitar, în cazul filmului lucrurile sunt departe de a fi la fel. În ciuda unor prezențe mici și notabile, ca cea a lui Juliette Binoche, filmul per ansamblu rămâne neașteptat de slab pentru un regizor de talia lui Cronenberg.”
–Sincer, nu sunt fanul supereroilor. Dar stiu ca multi dintre voi, cititorii nostri, sunt fani si apreciaza filmele de acest gen. Asa ca un articol despre „super-zeii lumii moderne”, gasit pe Cinemafotomedia, este binevenit: „Grant Morrison a scris o carte în care explică de ce sunt atât de importanți super-eroii în lumea contemporană. Simplificând argumentul, pentru că ei funcționează, în fond, ca niște super-zei (mai multe despre carte aici http://www.guardian.co.uk/books/2011/jul/21/supergods-grant-morrison-review-jonathan-ross) într-o lume din care zeitățile au dispărut, fiind înlocuite de vedete. În Panteonul modernității târzii, sau a video-modernității, avem zeități pentru toate categoriile de ființe supranaturale din lumea greco-romană. Avem un zeu suprem, care este Superman. Avem o zeiță supremă: Superwoman. Avem un zeu al tenebrelor: Batman. Și tot așa mai departe, într-o substituție perfectă a tuturor entităților divine antice (și creștine, ulterior).”
–Pe Istoriafilmului.ro, partea a doua despre regizorul Radu Mihaileanu descrie ultimele sale patru filme si se incheie cu o concluzie importanta, care ilustreaza o posibila capodopera viitoare a regizorului: „Meticulos, regizorul-scenarist nu este grăbit să dea film după film, preferând să-şi construiască opera pas cu pas, refuzând succesul facil. După cinci lungmetraje de ficţiune, realizate în medie unul la patru ani, Radu Mihăileanu rămâne un regizor liber: liber să-şi aleagă subiectele, liber să le cinematografieze cum crede de cuviinţă, liber să se sustragă modelor şi modelelor, liber de orice fel de prejudecăţi. Şi încă nu şi-a spus ultimul cuvânt.”
-Pe Marele Ecran ni se vorbeste despre City of Life and Death (2009), un film de razboi chinezesc, inspirat din fapte reale: „In decembrie 1937 Japonia imperiala cucerea fosta capitala a Chinei, Nanking, iar ceea ce a urmat in cele 6 saptamani de ocupatie poarta denumirea in istorie de Masacrul de la Nanking. O varsare de sange care parca anunta ceea ce se va intampla in Europa cativa ani mai tarziu. Estimarile merg pana in jurul a 200.000 de soldati chinezi si civili ucisi, zeci de mii de femei violate cu bestialitate si o gramada de atrocitati la care as prefera sa nu ne gandim. City of Life and Death readuce intr-o forma suportabila amintirea acelor momente dar viziunea usor poetica a regizorului Lu Chuan nu-i dimueaza din brutalitate intregului episod. E un film de razboi, o drama in toata puterea cuvantului, insa in acelasi timp un film de arta si un documentar destul de echilibrat.”
Recenzii filme pe Filme-carti.ro in aceasta săptămână:
–Minte-ma frumos (2012), o subproductie cu Andi Vasluianu
–The Five-Year Engagement (2012), o comedie simpatica a acestui an
–The Savages (2007), cu exceptionalul Philip Seymour Hoffman
–Hannah and Her Sisters (1986), cu si de Woody Allen
