-Ce frumos că au reapărut recenziile pe blogul ”Un film pe zi”. Am găsit săptămâna asta, după aproape 2 ani, o recenzie la ”Paris, Texas” (1984): ”Nastassja Kinski e aici una din cele mai frumoase apariții feminine din cinematografie, dar are și o vulnerabilitate rar întâlnită. Nimic nu descrie mai bine rătăcirea personajelor decât replica lui Jane, după mine cea mai frumoasă declarație de dragoste dintr-un film: Every man has your voice. Paris, Texas e paradisul inexistent, amăgirea că viața e mai mult decât este și visul la o lume armonioasă, dar imposibilă.”
-Saramon a fost încântat de ”Mad Max: Fury Road”, unul dintre filmele pe care doresc să le văd anul ăsta într-un cinematograf, aproape singurul, de altfel. Despre el, scrie pe Blogdecinema.ro: ”Poate că nu întotdeauna are logică și dialogurile lasă de dorit, dar poți ignora detaliile astea. George Miller le ignoră uneori și face din Mad Max: Fury Road cel mai bun film de acțiune din ultimii ani. Miller ține povestea sub control tot filmul, impunându-i un ritm care crește treptat, fără să caute, însă, punctul culminant într-o violență exagerată, ci prin implicare emoțională. Muzica lui Junkie XL, imaginea lui John Seale, montajul realizat de Jason Ballantine și Margaret Sixel, nimic din toate acestea nu cred că ar fi putut ieși mai bine.”
-Cristi Mărculescu face un top (binevenit, mai ales că se vând DVD-urile cu filmele sale cu Dilema Veche) al filmelor lui Federico Fellini. Pe primul loc, Satyricon: ”De-a lungul istoriei cinema-ului vestic cred că sintagma splendoare barbară se poate folosi de fix 3ori. O dată pentru Night of the Living Dead, a doua oară pentru Apocalypse Now și a treia oară pentru Satyricon. Cu un pretext de literatură antică (ecranizarea fragmentelor din romanul lui Petroniu care-au supraviețuit prin 2.000 de ani), cu o abordare conceptuală atât de specifică deceniului 6 cinematografic european și cu un ritm mitic filmul ăsta este the ultimate peplum și mai este și-o mare tripangeală. Cu nicio intervenție sesizabil creștină și cu o serenitate vizuală demnă de artele antice Satyricon e ceva ce numai Fellini ar fi putut să facă. Un artefact faux-antique prin care se întrevăd miturile de dinainte civilizației iudeo-cretine și chiar de dinaintea civilizației greco-romane. Ca bonus ultim minotaurul e George Eastman, unul din cei mai cult actori ai cinema-ului inclut italo de prin 70s și 80s.”
