Premiatul serial HBO Original SUCCESSION/ SUCCESIUNEA, creat de Jesse Armstrong, a revenit cu al treilea sezon (nouă episode), pe HBO și HBO GO. SUCCESIUNEA explorează temele puterii și dinamicii familiale prin ochii patriarhului Logan Roy (Brian Cox) și a celor patru copii adulți ai săi, Kendall (Jeremy Strong), Siobhan (Sarah Snook), Roman (Kieran Culkin) și Connor (Alan Ruck).
Logan Roy începe sezonul 3 într-o poziție periculoasă, încercând să asigure alianțe de familie, politice și financiare. Tensiunea se intensifică în timp ce o luptă corporatistă amară amenință să se transforme într-un război civil în familie. Sezonul 3 din Succesiunea este disponibil pe HBO GO. Până acum au fost difuzate cinci episoade. Eposidul șase apare pe 22 noiembrie.
Aflăm mai multe despre personajul Connor Roy de la actorul Alan Ruck, într-un interviu pus la dispoziție în exclusivitate de HBO.
În ce situație l-am lăsat pe Connor la finalul sezonului trecut?
Foarte descurajat. Pentru că bătrânul i-a respins cu bădărănie cererea pentru ajutor financiar, din cauza nevoilor lui pentru campania prezidențială, dar și din cauză că a tot plătit facturile pentru show-ul de pe Broadway al Willei. Iar bătrânul i-a zis: „oprește-te, mă faci de rușine”. Și asta nu e ceva plăcut să auzi.
Și apoi Connor spera să se sacrifice pentru niște bani și să devină țapul ispășitor pentru scandalul cu linia de croazieră. Dar nimeni n-a acceptat ca el să facă asta. Așa că e doar îngrijorat din cauza banilor, și sentimentele lui i-au fost rănite de către tatăl lui. Așa că în punctul ăla se află.
Cum ai descrie starea de spirit a lui Connor la începutul sezonului? La ce fel de lucruri țintește?
În acest punct, cred că e vorba doar de supraviețuire. Se gândește: unde o să închei cea mai bună înțelegere? Pentru că tocmai s-a distanțat de tatăl lui, în termeni deloc grozavi. Dar apoi, cealaltă opțiune a sa e să fie de partea fratelui lui dezaxat, Kendall. Deci trebuie să-și dea seama, la fel ca Roman și Shiv, cui iau partea, unde îmi pun încrederea atunci când vine vorba de acest conflict?
Deci Connor are parte de foarte multă incertitudine.
La începutul noului sezon, Connor se referă la o sarcină pe care tatăl lui i-o dă, Operațiunea Thumb-Twiddle/ Pierdere de vreme. Cât de conștient e Connor de felul în care îl vede tatăl lui și de ce valoare are pentru tatăl lui?
Cred că e foarte conștient de asta. Și cred că a avut parte de decenii de comportament asemănător din partea tatălui lui, și din partea fraților și surorii lui, de a fi respins și considerat inept. Nu aduce nimic în plus numelui familiei lui, nu aduce nimic în plus prestigiului companiei. Deci este deloc remarcabil și ușor de dat la o parte și așa se comportă toți cu el.
Connor spune, de asemenea, în timpul unui „summit” intens între frați: „Putem să menținem o atmosferă decentă?” Este Connor Domnul Cumsecade în „Succession”? Poate singurul Domn Cumsecade din serial?
Cred că poate nu este chiar așa cumsecade cu oameni din afara familiei. Crede că totul i se cuvine, la fel cum cred și ceilalți. Dar cred că își menține un fel de vis legat de relații de familie afectuoase care pur și simplu nu există. Dar încă mai ține cu dinții de speranța că într-o zi frații și sora lui vor avea nevoie de el într-un fel sau vor pune preț pe sfaturile lui sau vor vorbi cu el deschis despre lucrurile prin care trec. Lui i-ar plăcea să fie inclus în viețile celorlalți.
Nu a simțit niciodată că a făcut parte din această familie. În copilărie, se plimba prin oraș cu tatăl lui. Și știa atunci că este un fel de mic prinț, pentru că oriunde mergeau, oamenii se plecau în fața tatălui lui, și ușile se deschideau și oamenii făceau tot ce puteau pentru tatăl lui și pentru el. Apoi Logan a divorțat de mama lui Connor și atunci totul s-a schimbat.
Deci cred că, deja de decenii, încearcă să facă din nou parte din familie.
Care crezi că e istoricul mamei lui Connor?
Jesse mi-a spus asta la un moment dat: „nu cred că se mai află pe această planetă”. Cred că probabil asta e calea cea mai inteligentă de luat. Am avut câteva indicii că s-a confruntat cu probleme psihic-emoționale și poate niște probleme cu adicțiile. Deci Connor nu a avut parte de o copilărie foarte fericită. Ori locuia cu această femeie foarte tulburată sau era plecat la internat cu câte o călătorie ocazională în vacanțe pentru a-l vedea pe Logan și pe ceilalți copii.
Cât de important a fost acest lucru pentru tine ca actor, pentru a te ajuta să construiești un peisaj interior emoțional credibil pentru Connor și lucrurile prin care a trecut?
Nu a fost dificil. Scenariștii sunt atât de grozavi, îți dau indicii grozave. Imediat ce Jesse a dat de înțeles că, de exemplu, mama mea a dispărut, că nu mai e aici, și că avea parte de probleme serioase, poți să completezi detaliile. Îți poți folosi imaginația și să completezi restul detaliilor și să îți imaginezi cum au fost lucrurile pentru acel copil. Cred că a avut parte de multă singurătate – cred că Connor a fost foarte singur, multă vreme. Așa că am impresia că o vede pe Willa cumva ca pe un dar de la Dumnezeu. Iată această tânără minunată în viața lui și lucrurile s-au schimbat atât de mult.
Ea nu simte fix același lucru pentru el. Dar el o s-o obosească și o s-o convingă!
Care sunt primele amintiri ale tale legate de când ai auzit de Succession și apoi ai mers la casting?
Aproape nu am făcut asta. Lucram în Chicago cu Geena Davies la adaptarea (în serial de televiziune) filmului Exorcistul. Și zburam acasă pentru weekenduri prelungite. Și soția mea era complet stresată pentru că lucra și ea la un serial de televiziune, cu program de 15 ore de filmări pe zi. Aveam bone și dădace etc dar apoi seara ea era mamă singură.
Apoi am venit acasă pentru un weekend prelungit și a spus că vrea să mă duc cu băiețelul nostru la cursul de muzică pentru „mamă și copil”. Avea doi ani la vremea aceea. Și eu am zis: „Sunt acolo, mă ocup!”
Apoi m-a sunat managerul meu – asta se întâmpla luni dimineața – și mi-a zis: „Am o audiție pentru tine la un nou show HBO”. Am zis: „Wow!” Și i-am spus soției mele: „Draga mea, vorbim de HBO!” Și ea a izbucnit în lacrimi pentru că era atât de stresată. Așa că i-am spus managerului meu că nu pot merge la casting pentru că i-am promis soției că o să-l duc pe băiețelul nostru la cursul de muzică.
Așa că am mers toți trei. Trebuia să-ți lași telefonul afară și când am ieșit aveam cel puțin șase mesaje și emailuri. Managerul meu îmi spunea: „Înainte să pleci din oraș pentru a te întoarce la Chicago, du-te la casa lui Adam McKay”.
Și m-am dus și am dat pur și simplu casting pentru el în sufrageria lui. Și directorul nostru de casting Francine Maisler era acolo, și Justine [Lupe, care o joacă pe Willa] probabil era acolo. Dar era un tip care stătea în spate, în umbrele din sufragerie – o sufragerie mare – e posibil să fi fost Jesse… dar nu sunt sigur.
Nu prea stăpâneam materialul din scenariu, așa că am cam improvizat în timp ce interpretam. Dar apoi mi-au oferit rolul. Deci a fost unul din momentele alea în care universul îmi tot spunea: „Du-te. Du-te. Și o să-ți deschidă niște uși”. Așa că a fost o situație norocoasă pentru mine.
Ai menționat acum că faptul că era vorba de un serial HBO era ceva semnificativ pentru tine. Ce înseamnă lucrul ăsta în domeniul în care lucrezi?
Dacă te uiți în istorie la lucrurile produse de acești oameni, e un catalog uimitor al unora dintre cele mai bune show-uri pe care le-a văzut vreodată cineva. Ceva ce HBO face este să – nu e vorba de faptul că nu au opinii despre cum ar trebui să decurgă lucrurile; sunt oameni foarte inteligenți și clar au idei și feedback – dar mereu angajează oameni foarte inteligenți care sunt talentați și care știu ce fac. Și apoi îi lasă pe oamenii aceia să facă lucrurile pentru care i-au angajat.
Deci, de fapt, n-aș spune că există intervenții, dar există îndrumare pe ici, pe colo legată de „avem nevoie de aceste lucruri și asta e ce sperăm să se întâmple”. Dar în mare parte e doar îndrumare. Și apoi angajează oamenii potriviți să își facă treaba și apoi îi lasă să facă acest lucru. Acest tip de libertate e greu de găsit.
Jesse Armstrong și-a menținut mereu scenariștii în Londra și a construit o echipă care lucrează la scenarii, pe jumătate britanică. Ți se pare că există o sensibilitate britanică la „Succession”?
Din când în când există vreo mică expresie care nu este tipic americană. Dar felul în care justificăm acest lucru este că familia Roy nu este o familie americană. Sunt un fel de națiune de sine-stătătoare. Și de fapt copiii au fost crescuți în lumea întreagă. Mai ales cu frații mei vitregi, au un tată scoțian și o mamă englezoaică. Așa că felul în care vorbesc este un dialect cu influență internațională.
Și mi se pare grozav că avem toți acești britanici în echipa de scenariști. Pentru că oamenii ăștia și oamenii din Europa, au o perspectivă diferită despre lucrurile care se petrec în America. Și câteodată nu putem vedea pădurea de copaci. Așa că e bine să avem un „ochi” extern, care spune: „Oh, wow, uită-te la ce fac oamenii ăștia…”
Ai un CV vast și profund în ceea ce privește serialele de televiziune americane. Ce face acest show diferit față de celelalte drame de televiziune în care ai jucat de-a lungul carierei tale?
Am jucat în câteva drame și am jucat și în destule comedii, mai ales la început. Și le-am spus altor oameni că așteptam ceva ca acest serial de vreo 30 de ani. În urmă cu mulți ani am lucrat la episodul pilot al unui serial NBC, despre fotojurnaliști în Războiul din Vietnam. Era o dramă, dar avea un simț al umorului negru, similar cu Succession, un fel de umor legat de dezastre – din cauza situației, vorbim de Vietnam aici.
Și mi-a plăcut să lucrez la acel pilot, dar episodul nu a devenit un serial. Așa că așteptam într-un fel ceva asemănător de ani buni.
Ce e grozav la „Succession” este că e o dramă, e un show serios – dar e și foarte amuzant. Comedia se naște din personaje. Nu există glume propriu-zise. Este vorba doar de acești fraieri care se autodistrug. Și există ceva foarte amuzant și satisfăcător să vezi așa ceva.
Cât de folositoare sunt talentele tale de comedie atunci când filmezi la „Succession”. Nu joci neapărat pentru a obține hohote de râs. Hohotele de râs sunt aproape conexe, ceea ce necesită, probabil, o interpretare foarte nuanțată.
Păi, cheia este să joci lucrurile pe bune, indiferent de cât de stupide sunt lucrurile pe care scenariștii le scriu pentru Connor. Trebuie să joci totul pe bune și sincer, de parcă viața ta ar depinde de asta. Și așa se face.
De ce iubim aceste personaje care nu sunt nici pe departe ușor de iubit?
Păi, îți place să le detești. Bănuiesc că există unele seriale în care oameni au defecte tragice, dar există ceva la personaje care le face totuși nobile. Și când le vezi, vrei să strigi: „nu face asta, nu face asta!” Dar cu acești idioți, atitudinea este de: „Du-te! Du-te! Taie-ți singur beregata!” Și mi se pare foarte distractiv să-i urmărești în timp ce se mănâncă de vii unul pe celălalt.
(SURSA: HBO, Craig McLean.)
