Interviu

Scriitor în pandemie: Dragoș Ghițulete

Dragoș Ghițulete s-a născut pe 20 martie 1974, la Piteşti. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost jurnalist, realizând, printre altele, emisiuni culturale şi politice la RFI România. Talk-show-urile găzduite de el au fost premiate în 2007 de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, iar în 2008 de Clubul Român de Presă. În prezent se ocupă de redactare de carte și editare web. A debutat în 2007 în volumul colectiv „Cartea cu bunici“, la Editura Humanitas, publicând apoi romanele „Gluma rusească“ (2010) şi „Partea dreaptă a capului“ (2014) la Editura Cartea Românească.

În 2020 i-a apărut la editura Polirom, în colecția EGO.PROZĂ, volumul de proză scurtă ”Despre iubire și (alte) ispite”.

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

La începutul lui 2020 îmi făceam planuri de călătorie. Chiar înainte să înceapă pandemia, am reușit să merg la schi o săptămână. Apoi, totul s-a prăbușit. Exagerez. M-am adaptat. Am înțeles că e ceva grav cu acest virus și am început să caut soluții. Știam că urmează să apară la editura Polirom volumul de proză scurtă, Despre iubire și (alte) ispite, așa că m-am concentrat pe carte, pe discuțiile cu redactorii de la Polirom care s-au ocupat de volum, pe copertă. Curios, la aproape un an de la debutul acestei pandemii, este faptul că nu am reușit să citesc mai mult, deși îmi propusesem asta. Au fost zile întregi în care am stat lipit cu ochii de televizor. Apoi, am luat pauză de la știri, dar m-am proptit în fața Netflix-ului. Ușor-ușor, am început să scriu la un nou volum de proză scurtă. Merge greu, dar nu mă grăbesc. Prima povestire are un titlu provizoriu. Este un cuvânt care nu există. Încă. Gâdilaș (umflătură moale în pernă sau pătură care este foarte plăcută atingerii) – un cuvânt care va fi iubit chiar și de Marele uriaș prietenos. Așa, ca să-i facă în ciudă marelui ignorant Ostaficiuc.

 

Revenind la anul 2020. Am reușit să îmi păstrez cât de cât echilibrul psihic, am evitat aglomerația. Am avut șansa să stau departe de București între martie și mai, așa că am profitat să alerg pe munte și să stau la aer curat. Cel mai greu, cred, am suportat distanțarea fizică. Mă refer aici la întâlnirile cu prietenii. Mi-au lipsit mult. Sper că anul 2021 va fi diferit.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Da, la câteva care au avut legătură cu promovarea volumului de proză scurtă. Am fost chiar și la o lansare la librăria Humanitas Cișmigiu. Chiar dacă a fost fără public,  mi-a plăcut tocmai prin faptul că a fost ceva nou, atipic. Alături de scriitorul Radu Paraschivescu și de actrița Nicoleta Lefter, care a citit din carte, am încercat să atragem în fața calculatoarelor câți mai mulți cititori. Sigur, e ceva care e abia la început. Dar care cred că va continua și după pandemie. Tot ce îmi doresc e să nu dispară totuși întâlnirile fizice cu cititorii. Mi-a fost dor, recunosc, de cele două târguri de carte, Bookfest și Gaudeamus, de fojgăiala de acolo. De rucsacul plin de cărți așezat cuminte pe un scaun, de mirosul de grătar, de berea rece (la Bookfest e chiar o necesitate) și de discuțiile cu amicii până seara târziu.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Nu cred că s-a citit mai mult. Cine citea înainte de pandemie a citit și în timpul pandemiei. Mi-e greu să cred că printre munții de mâncare și băutură pe care i-au transportat curierii s-au strecurat multe cărți. Poate doar cele de bucate. Iar în ceea ce privește librăriile, nici acum nu prea văd mare înghesuială. Nu cred că se va schimba ceva în ceea ce privește acest obicei, al cititului. Adică, nu cred că acea sută de mii de cititori (cred că acesta ar cam fi numărul celor care cumpără regulat cărți) se va transforma în milion. Revenind la citit sau scris în pandemie – nu e ceva cu care să fim obișnuiți, mă refer la acest efort de adaptare la noua realitate. Nu am fost obișnuiți cu așa ceva. E o luptă de uzură cu noi înșine, cred, care îți modifică starea psihică. Și implicit și apetitul pentru activități cum ar fi scrisul sau cititul. Atunci când simți pericolul, acționezi. În cazul acestui virus, iată că se face anul de când ne-am schimbat obiceiurile, de când am perceput pericolul și de când am fost nevoiți să luăm decizii pentru a ne proteja.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Mi-au plăcut foarte mult povestirile lui Cătălin Dorian Florescu din volumul de proză scurtă În buricul pământului, de la Humanitas. Este un scriitor pe care îl urmăresc de multă vreme, mai precis de când am citit Jacob se hotărăște să iubească, roman care a apărut la editura Polirom în 2012. Iar la carte străină ar fi Autobiografia lui José Luís Peixoto, de la Pandora M. M-a cucerit această carte, am observat o atenţie incredibilă la felul în care datele biografice reale sunt amestecate într-o poveste plină de suspans până la urmă. Nu se citește ușor, dar mi se pare o bijuterie de roman.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Sper să reușesc să citesc mai mult și să mai adaug cuvinte, propoziții, fraze de care să fiu mulțumit la noul meu volum de proză scurtă. Cam atât.

Articole similare

”Literatura şi filosofia s-au născut împreună” (interviu Walther Alexander Prager)

Dan Romascanu

Ioan T. Morar – interviu în exclusivitate pentru Filme-carti.ro

Jovi Ene

Interviu Etgar Keret: ”Visez, gândesc, iubesc și mă tem sub forma unor povestiri scurte”

Victor Alartes

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult