Scriitor în pandemie: Cosmin Leucuța

Cosmin Leucuța s-a născut în data de 3 octombrie 1986, la Arad. A început să scrie povești la vârsta de 14 ani. Când avea 23 de ani a scris romanul Laptele negru al mamei, care este câștigătorul Concursului de Debut organizat de editura Adenium în anul 2013. Un alt roman de-al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediția a VI-a (2013), organizat de editura Humanitas. În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar „Incubatorul de Condeie” și, pentru că a făcut treabă bună, din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural „Semne Bune”. În 2017, editura Casa de Pariuri Literare i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora – Povestiri (în principiu) scurte. În 2018, editura POLIROM i-a publicat Hoodoo, un road-novel supranatural pentru care juriul Galei Tinerilor Scriitori (ediția 2019) i-a decernat premiul „Tânărul Prozator al Anului”. Ultima lui carte se numește Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?, a apărut în noiembrie 2020 la editura Casa de Pariuri Literare și i-a adus pentru a doua oară titlul de „Tânărul Prozator al Anului”, la Gala Tinerilor Scriitori – ediția 2021. Iar acum locuiește lângă Timișoara, împreună cu doi șproți și două pisici.

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

A fost un an al răbdării, sau mai degrabă al testării răbdării. La început n-am avut probleme cu statul în casă, pentru că la curte nu e atât de rău. Dar pe măsură de lunile dispăreau din calendar, am început să resimt monotonia și tot ce vine la pachet cu ea. Au fost și părți bune, munca de acasă mi-a permis să petrec foarte mult timp cu băiețelul meu, să-l văd crescând, făcând primii pași și spunând primele cuvinte. Dacă ar fi trebuit să merg la birou, probabil aș fi ratat destule momente. Cât privește partea literară, am început în forță și am termina în forță. În martie 2020 am primit vestea că editura Casa de Pariuri Literare voia să publice volumul „Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?”. În aprilie am început să lucrez la un nou roman intitulat „Cerul ca oțelul”, pe care l-am și terminat în luna iulie și l-am pus bine, la maturat. Am mai publicat vreo câteva texte în Decât o revistă și în LiterNautica, apoi a venit toamna, a apărut cartea, iar în iarnă am câștigat a doua oară premiul „Tânărul Prozator al Anului”. Deci, un an destul de fructuos și incitant din punctul acesta de vedere. Am mai luat niște notițe, dar de scris n-am mai scris nimic de vreo 6 luni.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Lucrând de acasă în ultimul an am avut parte de foarte multe evenimente online, cu precădere ședintele de la birou. Am participat și la lansări de carte în mediul on-line, dar și la alte evenimente culturale. Nu pot spune că genul acesta de interacțiuni sunt de preferat celor față în față. Există o oarecare stânjeneală, o barieră greu de definit, ceva ce face ca totul să pară îndepărtat și străin, un simulacru. Sigur, este ceva practic și eficient, dacă vorbim strict din punct de vedere al contactului, și mai mult ca sigur că acesta va fi principalul mod de comunicare cu publicul pentru mulți ani de acum înainte. Eu totuși prefer interacțiunile în persoană, sunt mai călduroase și mai intime. Aștept să trecem de hopul acesta cât mai repede – sper că vaccinările vor ajuta! – ca să pot face lansări la noua carte, pentru că îmi aduc aminte cu nostalgie cât de faine erau chestiile astea live.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Sincer să fiu, în bula mea se citește constant. Zilnic văd thread-uri kilometrice cu poze în care oamenii arată stive de cărți ce stau cocoțate pe noptiere și riscă să-i ucidă în timpul nopții, dacă vor cădea peste ei. Probabil că, închiși în casă și forțați de plictiseală, oamenii au citit mai mult (până la urmă, lectura ține de multe ori loc de aventura propriu-zisă), dar cu părere de rău, am senzația că  asta au făcut doar aceiași oameni care în general citesc. Nu cred că pandemia a născut dorința de a deschide cărți acolo unde dorința nu se afla dinainte. Cât privește cărțile mele, nu pot spune dacă s-au vândut și citit mai bine în 2020 decât raportându-mă la mesajele private pe care le-am primit de la oameni (care au fost multe, dar parcă nu destule), la postările de pe Facebook sau Instagram pe unde mi-am văzut coperțile (s-au aglomerat spre finalul anului, după ce am publicat Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?) sau urmărind pagina de Goodreads pe care o am, ca autor, unde numărul de rating-uri a crescut simțitor. Dar, repet, asta e doar în bula mea.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Vă recomand două cărți românești: Portret al artistului după moarte, un volum de poezie care mie mi s-a părut aproape perfect, scris de Andrei Mocuța, și Grădina Sofiei, un volum de proză colțuroasă, brutală și foarte, foarte sinceră, scris de Suzana Tănase, pe care am descoperit-o recent, de când am devenit colegi de editură.

 

Și orice carte de Pearl S. Buck. Dar începeți cu Mama sau Ogorul.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Relaxare, că simt că am nevoie de ea. Am 3 manuscrise care au nevoie de revizii, și dacă relaxarea n-o să mă moleșească de tot, sper ca măcar unul dintre ele să ajungă la vreo editură până la finalul anului.