Alex Tocilescu (n. 1977, Bucureşti) este scriitor şi publicitar. După mai mulţi ani petrecuţi în străinătate, mai întîi în Germania, iar ulterior în Statele Unite, se întoarce în 2009 în România. În prezent este copywriter la o agenţie de publicitate din Bucureşti. A publicat articole în România liberă, Dilema Veche, Vice şi alte periodice. Este autorul volumului de proză scurtă Standard (2009) şi al romanelor Carne crudă (2007) şi Eu et al. (2005, 2017, 2018). Două povestiri ale sale au fost incluse în volumul Best of: proza scurtă a anilor 2000, editat de Marius Chivu (Polirom, 2013).
-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?
Când a început pandemia și agenția de publicitate la care sunt angajat ne-a trimis să lucrăm de acasă, am văzut partea bună a lucrurilor și mi-am zis că iată, în sfârșit o să am timp să termin cartea pe care o începusem cu un an înainte. Aiurea, n-am scris decât vreo 3 pagini de-atunci; să ne înțelegem n-am scris din lene, nu pentru că pandemia m-ar fi marcat în vreun fel. Carevasăzică, din punct de vedere literar, pentru mine pandemia a fost un eșec total. În schimb am învățat cât de cât să gătesc, și spre deosebire de literatură, colțunașii și mâncărica de fasole chiar țin de foame.
-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
N-am participat pentru că nu m-a invitat nimeni, și probabil că dacă m-ar fi invitat cineva, aș fi refuzat. Nu văd cum ar putea înlocui Zoom discuțiile live cu cititorii, cum sunt cele de la Filit, de care mi-a fost groaznic de dor toamna trecută.
-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?
Chiar nu știu. Am stat mai mult pe Facebook decât am făcut-o vreodată, și am impresia că lumea a folosit pandemia ca să se uite la seriale. Am citit sute de postări cu „ce seriale îmi mai recomandați”, dar nici una în care să se ceară recomandări de cărți, așa că o las mai moale cu speranța.
-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.
În 2020 nu doar că n-am scris nimic, dar am reușit performanța să și citesc mai puțin decât în alți ani. Și nici măcar nu m-am uitat la seriale. La români, am ajuns să prefer poezia romanelor (Uau a lui Dan Sociu sau bani. muncă. timp liber., a Elenei Vlădăreanu), iar descoperirea anului pentru mine a fost Rugăciune pentru Cernobîl, a Svetlanei Aleksievici, pe lângă care serialul Cernobîl e aproape o comedie. E în carte o poveste (reală) care îi dă Cernobîlului un context complet neașteptat: o familie dintr-o republică sovietică bântuită de un război civil se stabilește după 1989 în apropiere de Cernobîl, și pentru oamenii ăia e ca și cum ar fi ajuns în paradis: nimeni nu-i mai împușcă, răpește, violează, ucide. Și realizezi că iadul unora poate fi paradisul altora.
-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?
La cum a mers 2020, pentru 2021 nu-mi propun absolut nimic, că oricum e degeaba.
(Credit foto: Cosmin Bumbuț)
