După ”Scriitor în pandemie”, un proiect pe care l-am văzut ca fiind necesar și care a ținut toată luna februarie, am decis ca luna martie să dăm cuvântul editurilor, care să-și prezinte evenimentele și noutățile Primăverii literare. Dar în același timp, am dorit ”să îi scoatem în față” și pe acei oameni care muncesc mult (și sunt aproape neștiuți de cititori) ca volumele să fie prezentate cât mai frumos publicului. Vorbim de cei care sunt PR, în primul rând, dar și reprezentanți sau chiar fondatori ai editurilor. Enjoy!
Invitatul nr. 14 este George Arion Jr., Redactor la Editura Crime Scene Press.
-Cine este George Arion Jr.?
Sunt un căutător de povești bune. Mi se pare că nu putem trăi fără ele.
-Cum s-a îndrăgostit George Arion Jr. de cărți și cum a ajuns apoi PR la Crime Scene Press?
De cărți am avut parte încă din copilăria mică, și eu, și fratele meu. Oriunde te întorceai în casă dădeai de cărți. Pe urmă poveștile pe care ni le citea mama înainte de culcare, cărțile pe care le scria (și încă scrie) tata – o adevărată plăcere să arunci câte o privire când procesul creator era în plină desfășurare –, discuțiile despre literatură la care mai asistam când eram mici… Nu cred că a existat un moment anume în care să-mi dau seama că m-am îndrăgostit de cărți, e o iubire care a venit de la sine, cât se poate de firesc. Mi-au plăcut întotdeauna poveștile, mi-a plăcut să văd până unde pot scriitorii să-și împingă imaginația și stilul, până unde pot ajunge cu observațiile despre lume și cum le filtrează prin prisma sensibilității lor. Mi se pare că îți crește inima numai la gândul că prin lectură stai, practic, de vorbă cu niște oameni pe care altfel ți-ar fi imposibil să-i întâlnești.
Pasul spre Crime Scene Press – singura editură din țară specializată în mystery & thriller, fondată de vărul meu, Alexandru Arion, și tatăl meu, George Arion – a venit extrem de firesc, pentru că mi-am dorit să lucrez alături de familie și să ajut la construirea și consolidarea acestui vis frumos, apărut dintr-un fel de joacă. După patru ani și jumătate, pot spune că a fost decizia corectă.
-Ce noutăți sau apariții interesante ne oferă Crime Scene Press în primăvara literară 2021?
Primăvara literară 2021 se arată îmbelșugată la Crime Scene Press! Iată câteva dintre titluri:
Vertigo, de Boileau-Narcejac (traducere de Delia Tuică), romanul ecranizat de Alfred Hitchcock
Proprietăreasa, de Valerio Varesi (în traducerea mea), al doilea volum din seria începută cu Fluviul de ceață
Ultima vînătoare, de Jean-Christophe Grangé (traducere de Horia Nicola-Ursu), continuarea volumului Rîuri de purpură, după care s-a făcut și filmul cu Jean Reno
Cele trei femei ale domnului consul, de Jean-Christophe Rufin (traducere de Horia Nicola-Ursu), al doilea volum din aventurile fermecătorului Aurel Timescu (da, protagonistul este român)
Rășină, de Ane Riel (traducere de Diana Polgar), un thriller de atmosferă excepțional, singurul roman care a câștigat toate cele mai importante patru premii scandinave pentru literatură
Și, probabil cea mai așteptată carte, Girl A, de Abigail Dean, care în străinătate a făcut furori cu mult înainte ca manuscrisul să fie terminat, un roman psihologic scris impecabil, inspirat dintr-un tulburător caz real.
-Aveți deja proiecte și noutăți editoriale pentru vara și toamna acestui an?
Absolut, anul acesta ne-am propus să avem o producție editorială mai bogată decât în trecut. Câteva dintre noile titluri vor fi Après la guerre, de Hervé Le Corre, Darkness, primul volum din seria Hulda, de Ragnar Jónasson, Capcana, volumul al doilea din seria Reykjavík Noir, de Lilja Sigurðardóttir…
-Cum au fost vânzările din anul pandemic 2020? Sunt titluri ale editurii pe care trebuie să le reținem neapărat din 2020?
Din păcate lucrurile nu au stat grozav pentru piața de carte în general, însă ne-am străduit să compensăm prin online, a fost singura soluție. E cu totul altceva să comunici fără să poți organiza evenimente în librării sau biblioteci. Și cred că și pentru mulți cititori a fost ciudat să renunțe la obiceiul de a intra în spațiile lor preferate destinate cărților.
M-aș bucura ca din 2020 să reținem Mâna care închide ochii, de George Arion, în opinia mea cel mai emoționant și complex roman al lui de până acum, primul roman românesc care atinge realitatea pandemiei dar, mai important, prezintă toate frământările care stau la baza conceperii unei opere literare; Clubul Crimelor de Joi, de Richard Osman, care a stabilit recorduri de vânzări istorice în Marea Britanie, o poveste sensibilă despre prietenie și despre bătrânețe; și Pandemicon. Povestiri despre sfârșitul lumii, primul volum de proză scurtă despre / din timpul pandemiei, care reunește paisprezece povestiri ce se petrec în nefericitul context.
-Cum s-a adaptat Crime Scene Press la noua situație de fapt, la evenimentele online (Zoom, Facebook etc.)? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Ne-am adaptat din mers, dar rezultatele mi s-au părut bune. A trebuit să învățăm lucruri noi, să gândim o altfel de comunicare – sunt lucruri mărunte, dar contează. Am fost activi pe Zoom, Facebook, Instagram… Evenimentele online nu mi se par la fel de plăcute ca acelea de la târgurile de carte, de exemplu, dar a contat mult că le-am organizat, a arătat faptul că se poate păstra un fel de normalitate. Cred că partea bună a acestei perioade, dacă există vreuna, e că lumea editorială de la noi s-a axat mai mult pe online sau a dat acea primă șansă online-ului – iar rezultatele au fost bune, atât pentru edituri, cât și pentru cititori. Mi-a plăcut să văd o comunicare constantă între edituri și cititori, poate chiar mai activă decât în trecut, și sunt convins că și cititorii au apreciat acest lucru, au simțit că nu sunt uitați, abandonați. Aș vrea să felicit pe această cale toate editurile care au înțeles cum să se adapteze și că trebuie să se adapteze.
-Cum s-a adaptat omul George Arion Jr. la schimbările provocate de pandemie?
Pe plan profesional nu mi s-a părut nici ușor, nici greu, am renunțat la anumite lucruri și am făcut altele, sau le-am făcut în alt mod decât până atunci. Mi-a plăcut mereu să lucrez sub presiune.
Pe plan personal – e o discuție pentru o altă ocazie :))
-Recomandă-ne, la final, o carte din literatura română care te-a impresionat în ultimul an și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română. Neapărat însă de la alte edituri 🙂
Îmi vin imediat în minte Jurnalul lui Mihail Sebastian (Humanitas, 2016) – pentru tot ce înseamnă el ca mărturie personală, dar și ca mărturie istorică; a fost de-a dreptul emoționant – și Fratricizii, de Nikos Kazantzakis (Humanitas, 2017) – fabuloasă carte, din care mai presus de orice m-au tulburat dialogurile preotului cu Dumnezeu și încercările la care e supus.
