Duminică, 26 octombrie, în ultima seară FILIT 2025, s-au anunțat și câștigătorii celor două premii devenite acum o obișnuință la Festival: Premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din limba română în anul 2024 – Inger Johansson pentru traducerea volumului „Corespondența lui Marcel Proust” de Mihail Sebastian – și Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2024.
În urma votului elevilor din liceele din Iași, Premiul liceenilor a fost acordat volumului „Castelul din orașul meu”, de Ioana Bâldea Constantinescu (Editura Litera). Ca de obicei în ultimii ani, imediat după decernarea acestui premiu, am rugat-o pe Ioana să ne spună câteva cuvinte despre însemnătatea acestei seri și despre cartea:
– Cartea ta, „Castelul din orașul meu”, a câștigat anul acesta la FILIT Premiul liceenilor din Iași pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2024. Felicitări! Cum ai primit această veste, prin care valoarea cărții tale este recunoscută printr-un premiu al publicului tânăr?
Îți mulțumesc foarte mult! Cu emoții foarte mari și, așa cum am spus și pe scena FILIT-ului, cu bucurie și smerenie. Pentru mine FILIT-ul e un standard în sine, mi se pare un fenomen în interiorul literaturii române și o fereastră incredibil de luminos deschisă înspre literatura lumii, așa că premiul, cele câteva zile petrecute la Iași, oamenii grozavi pe care i-am întâlnit mă onorează și mă obligă, măcar o vreme, să vorbesc ceva mai frumos cu mine însămi.
– Te-ai întâlnit cumva cu tinerii, cu cei care au citit cartea și apoi au votat-o pentru un premiu atât de important?
Da. M-am întâlnit cu cititorii tineri din Iași prima oară când am fost la întâlnirile Alecart, în februarie, am fost și acum, în rama FILIT-ului, într-un liceu unde am stat de vorbă cu adolescenți. Îți crește inima când auzi cât de liber, de argumentat, de precis își articulează observațiile, ce fină e intuiția lor, cât de dezvoltat simțul textului. Mi se pare un mic miracol faptul că există acești cititori atât de tineri și de pasionați. Am toată admirația și pentru profesorii pe care am avut ocazia să-i cunosc – Nicoleta și Emil Munteanu, Mihaela Vlioncu, Gabriela Petcu. Sunt profesioniști care ajută generații de iubitori de literatură să-și găsească vocea, textele, să exploreze, să rămână îndrăgostiți de teritoriul acesta vast, periculos și vrăjit care e ficțiunea. E un act de mare îndrăzneală și de o superbă încăpățânare să rămâi pasionat de ceea ce faci în zilele noastre, când norma pare să fie o mediocritate comodă. Mie acești tineri și profesorii lor îmi dau speranță.
– Care este părerea ta în privința acestor cluburi extraordinare de lectură a liceenilor din Iași, Logos și Alecart, dar și despre ceilalți elevi din Iași, implicați într-un proiect așa de important precum Premiul pentru cea mai îndrăgită carte a anului?
Cred că e impresionant și că dinamitează, cumva, clișeele cu telefonul care fură copiii și-i macină în burta rețelelor sociale. Toate aceste cluburi ne arată că, de fapt, ce vor tinerii e să fie ascultați. Să vorbească despre o poveste. Și pe rețele tot asta fac. Își caută locul și metabolizează o poveste. În aceste situații particulare, adulții au găsit modalitatea de a-i ține implicați, prezenți, atenți și entuziaști. Cum? Cred că valorizându-i. Le-au arătat că opinia lor contează. Cred că asta ține activ un efort atât de mare. E același mecanism ca în cazul voluntariatului pentru FILIT. Încrederea activează responsabilitatea, libertatea face loc creativității. Profesorii implicați în aceste cluburi înțeleg cum se construiește relația cu literatura – uman, psihologic, pedagogic, filologic. Copiii scăpați de hectare de teme, bareme și ostilitate didactică sunt absolut surprinzători, iar potențialul lor, care se pierde foarte des în marea confuzie educațională pe care mi se pare că o replicăm maniacal, generație după generație, are șansa de a străluci așa cum este. Nelimitat.
– Există acest „castel” din orașul tău? Ai avut o sursă de inspirație concretă atunci când ai plecat la construirea acestui roman?
Da, există. Mă uit acum pe geam la el 🙂
Există concretețe în tot ce scriu și ficțiune în tot ce trăiesc.
– Cum ai putea, dacă ai putea, încadra temele din romanul tău? Este un roman de dragoste pentru București? Este unul care vorbește despre comunitățile săsești din Transilvania? Sau unul despre singurătate și vindecarea ei?
E despre toate lucrurile pe care le-ai observat tu și mai este, cred, despre dansul din inima disperării. Despre scris. Despre cutremurele din viețile oamenilor. Și despre ce se salvează când nu mai e nimic de salvat.
– Ar putea cineva replica FILIT-ul în alt oraș din România? Ce părere ai de acest fenomen – FILIT Iași?
Nu prea cred. FILIT-ul are, dincolo de tradiție, amprenta unor oameni care scriu și care au ales să lucreze împreună într-o lume literară mai degrabă mâncată de meschinării. Acesta e, în primul rând, un act de generozitate. Și cred că e și unul de curaj. Splendid mi se pare că au reușit să viralizeze literatura, să sudeze tot orașul într-o comunitate care citește, să crească voluntari. Eu am fost doar la două ediții FILIT și am povești cât pentru ani. Și mai am niște oameni cu care rămân în minte, mai ales Amelia și Florin pe care-i admir fără limite, dar și Gabriela, Roxana, Mădălina, Ștefan, Ioana, Maria, Alexandra, Claudia și Gabriela, care au alergat după mine pe stradă, pe întuneric, cu cartea mea… Nu am suficiente cuvinte cât să le mulțumesc pentru frumusețea pe care o dau mai departe. Toți sunt în inima mea.
(Sublinierile ne aparțin. Sursă fotografii: Pagina de Facebook FILIT Iași, Editura Litera)
