„Cărțile pot schimba modul în care gândesc oamenii” (Alex Michaelides, interviu)

Alex Michaelides, autorul romanelor „Pacienta Tăcută” și „Fecioarele” a venit în România cu ocazia lansării ultimului său volum, „Furia” (Editura Litera, București, 2024, traducere: Dana-Ligia Ilin). Miercuri, 20 martie 2024, de la ora 19:00, a fost prezent la Teatrul Național, Sala Media,, într-un dialog alături de Marius Constantinescu. „Furia” este o carte plină de suspans, despre o fostă vedetă de cinema care pleacă împreună cu prietenii pe o insulă grecească unde totul este dat peste cap de o crimă. Romanul m-a impresionat mai ales prin structura și modul în care e scris, dar am apreciat și modul natural în care curge povestea, decorul care e în același timp generos vizual și potrivit pentru intrigă, dar și personajul principal ingenios construit.

La invitația Editurii Litera, am avut ocazia să port un dialog cu scriitorul cipriot, care s-a dovedit a fi un partener de dialog foarte plăcut, interesant și deschis, dar și un autor care nu s-a ferit să discute despre probleme personale sau despre teme care nu au o abordare facilă. 

– ”Caracterul omului este destinul său.”, Heralcit, este propozitia care deschide romanul Furia, recent tradus și publicat la Editura Litera. Mă întrebam dacă ești pasionat de filosofie, în special de cea greacă, și de ce ai ales acest citat?

Sunt mai interesat de mitologia greacă. Motivul pentru care am ales acest citat este pentru că aici cred că este locul în care mitologia greacă se întâlnește cu psihologia. Am considerat că este foarte interesant pentru că, în mod tradițional, oamenii cred că destinul sau soarta unui om este o pedeapsă de la zei și este impusă din exterior. Cum ar fi în Oedip Rege, de exemplu. În schimb, citatul de la Heraclit sugerează că, de fapt, caracterul unui om este cel care îi determină destinul. Așadar, destinul tău vine din interiorul tău, nu de undeva de sus. Am considerat că este foarte interesant pentru că sunt pasionat de psihoterapie.

 

În psihoterapie există ideea că cine ești este ceea ce faci, iar cine ești este determinat și influențat de copilăria ta. Este parțial genetic, dar este și mai mult un rezultat al relației cu părinții tăi și mediul în care te-ai aflat când erai foarte tânăr. Și asta creează caracterul, care se dezvoltă și avansează în viață. Oamenii reacționează în moduri diferite în funcție de caracterul lor. Pentru mine, este ca un joc de circumstanțe, dar și de personalitate. Personalitatea începe să se contureze când suntem foarte tineri. Așa că asta era ceea ce voiam să explorez în carte: ideea că toate aceste lucruri care i s-au întâmplat personajului meu principal când era foarte tânăr îl modelează pe măsură ce crește și devine adult.

– Da, am observat că în toate cărțile tale această pasiune pentru psihoterapie, pentru aspectele psihologice ale personajelor. Cum ai documentat aceste lucruri despre Elliot, despre copilăria lui? Știu că este un personaj, dar dincolo de acest personaj, sigură există o muncă de cercetare. Cum ai făcut asta?

Ei bine, cu această întrebare revin la viața mea. Când eram în jurul vârstei de douăzeci de ani, am decis să încep să fac terapie pentru că eram anxios, mă simțeam singuratic și nevrotic și mi-am dat seama că am nevoie de ajutor. Așa că am început să caut un terapeut. Am avut noroc să am găsit unul uimitor și timp de zece ani am participat la o serie de ședințe care mi-au schimbat viața. Mi-au fost de foarte mare ajutor și m-am inspirat din această experiență proprie. Sora mea este de asemenea psihoterapeută și așa am început să studiez și eu terapia; ea m-a ajutat să obțin un loc de muncă la un spital psihiatric. Toată această perioadă am luat notițe, am studiat, am citit cărți și am încercat să-mi înțeleg propria minte. Ani mai târziu, am putut să folosesc aceste notițe pentru scrierile mele. Multe dintre acestea sunt acum parte din mine, din modul în care gândesc. Nu sunt Elliot și nu sunt Theo, dar există similarități între ei și mine. Așa că pot să-mi pun mult din mine în ei.

– Este interesant că ai menționat asta. Majoritatea scriitorilor contemporani, mă refer aici la scriitori români, vor să se îndepărteze de biografiile lor. Nu doresc să le includă în cărți. Pentru mine este un fenomen ciudat, și cred că, în ultimă instanță, fiecare scriitor pune ceva din el în cartea pe care o scrie.

Acum niște ani, pe când lucram ca scenarist, nu am avut o carieră prea grozavă. Am scris o mulțime de scenarii, dar niciunul dintre ele nu a fost realizat, iar unul dintre motive a fost că nu am avut curajul să mă expun așa cum fac acum. Ceea ce este interesant este că atunci când am început să scriu proză am început să mă expun mai mult. Și cred că oamenii mă pot simți mai bine acum decât atunci când scriam scenarii. Deci cred că este o chestiune de curaj și de deschidere. Dacă vrei să fii un scriitor bun, trebuie să ai curajul să fii vulnerabil, trebuie să fii dispus să-ți expui inima și sufletul oamenilor, altfel nu va avea impact. Deci, da, cred că oamenii pun o parte din ei în cărțile lor, chiar dacă nu își dau seama sau nu doresc să recunoască acest lucru.

– De acord, cred că este important pentru cititori să simtă autenticitatea și pasiunea din partea autorului.

Ai discutat la întâlnirea cu cititorii de la Teatrul Național București despre distincțiile dintre scenaristică și roman. Există cu siguranță și asemănări. Ce aspecte ale scrierii de scenarii te-au ajutat în cariera de romancier?

Cred că prin intermediul scenaristicii am reușit să înțeleg mai bine cum se construiește o intrigă narativă. Conceptul de intenție, motivație și scop – explorat de Elliot în ultimul meu roman, Furia – mi-a fost înrădăcinat în timpul formării mele ca scenarist. M-a învățat că fiecare scenă trebuie să întruchipeze aceste elemente: dorința unui personaj, raționamentul și acțiunile sale în vederea realizării acesteia. Această înțelegere fundamentală a naturii povestirii a luat naștere din experiențele mele de scenarist. În cele din urmă, am trecut la povestirea vizuală, care mi-a completat abilitățile narative. Cu toate acestea, mai ales prin lucrul la romane, când am creat vocile personajelor, am simțit o conexiune reală și autentică. Această realizare a marcat parcursul meu de romancier, deoarece am descoperit că punctul meu forte constă în explorarea interioară mai degrabă decât în reprezentarea exterioară, cum este cazul în scenaristică. Scrierea cărților mi se pare mai naturală decât cea a scenariilor, deoarece cărțile aprofundează lumea interioară a personajelor, în timp ce scenariile se concentrează adesea pe acțiunile externe.

– Să ne întoarcem puțin acum la romanul Pacienta tăcută, care a fost foarte de apreciat atât de public, cât și de ciritci. A fost un adevărat succes, și unul rapid. De ce crezi că s-a întâmplat așa? S-a datorat personajului, modului în care a fost scris romanul, promovării sau sunt alte motive?

Este dificil să răspund la această întrebare și mă întreb și eu uneori despre asta. Cred că s-a datorat faptului că nu este doar un thriller. Când călătoresc, oamenii îmi spun că nu citesc thrillere, dar au citit Pacienta tăcută. Poate pentru că că este atât de multă psihologie a personajului acolo, iar oamenii se conectează cu ea la un alt nivel. Nu-mi plac thrillerele care constau doar în intrigi goale. Dacă există multă muncă pentru personaj, psihologie sau altceva în carte, aceasta îi dă consistență și o face mai interesantă. Mulți oameni mi-au spus că i-a făcut să meargă la terapie sau să înceapă să citească cărți de psihoterapie. Așadar, este o combinație de factori.

– Crezi că o carte poate fi terapeutică, ajutându-i pe oameni să depășească dificultățile vieții?

Pe mine m-au ajutat cărțile. O mulțime de cărți de terapie m-au ajutat foarte mult, dar și de ficțiune. Obișnuiam să citesc cărțile lui Alice Miller, o psihanalista elvețiano-german, care a scris despre copilărie. Dacă îi pot inspira pe oameni să se gândească sau să citească mai mult, este minunat. Cărțile cred că pot schimba modul în care gândesc oamenii. În cazul meu, ele au făcut parte integrantă din viața mea, iar unele dintre cele pe care le-am citit m-au influențat și format.

– În romanul Furia, Elliot vorbește despre teatru și face destul de des referire la Tennessee Williams, citează din operele sale. Sunt și eu o mare admiratoare a operelor sale, nu doar a pieselor de teatru, dar și a jurnalelor și a prozelor sale scurte. Împărtășești această pasiune pentru teatru și pentru Tennessee Williams?

Absolut, ador teatrul! În copilărie, am participat la numeroase piese de teatru și chiar am încercat să joc teatru la o vârstă fragedă, deși destul de prost. Cu toate acestea, mă simt în totalitate acasă într-un mediu de acest fel. Savurez repetițiile și întregul proces, dar, mai presus de toate, am o dragoste profundă pentru piese.

 

Într-adevăr, tema performanței și a teatralității pătrunde în adâncime în Furia. Personajele sunt pasionate de arta actoriei și fac parte din ea, unde indivizii portretizează adesea personalități contrare adevăratei lor persoane – o trăsătură comună în rândul actorilor. Mai mult, structura cărții în sine aproape că o imită pe cea a unei piese de teatru, deși rămâne distinctă în sine.

– În ceea ce privește dezvoltarea personajelor, în special a lui Elliot, ai gândit evoluția sa înainte de a scrie sau asta s-a întâmplat pe măsură ce ai avansat cu povestea?

A fost cea de-a doua variantă. Spre deosebire de lucrările mele anterioare, în care am pus la cale meticulos fiecare detaliu în prealabil, aici am avut o abordare mai spontană. M-am angajat în procesul de scriere fără un plan concret, permițând personajelor să se dezvolte odată cu narațiunea. Elliot, în special, părea să iasă din adâncurile imaginației mele, povestea și relațiile sale evoluând cu fluiditate pe măsură ce scriam. Nu pot nega influența lui Tennessee Williams asupra acestei călătorii; operele sale continuă să mă inspire până în ziua de azi. În mod firesc, acest lucru a însemnat totuși reeditări ample, alături de editorul meu din UK și cel din SUA, cu care lucrez totdeauna pe poveștile pe care le scriu și care le citesc primii.

– De ce ai ales Furia ca titlu pentru carte? Au mai fost alte variante?

Titlul a pornit din dorința mea de a surprinde vânturile violente din insulele grecești, prezente în volum și cunoscute pentru capacitatea lor de a bloca oamenii zile întregi. Din punct de vedere tematic, a rezonat, de asemenea, cu emoțiile intense – furie, durere, gelozie – trăite de personaje. Deși mi-a plăcut titlul, editorii mei au fost inițial reticenți, temându-se că ar putea părea prea agresiv. Apoi le-am prezentat 21 de titluri alternative, dar niciunul nu părea să se potrivească. În cele din urmă, am convenit pentru Furia, recunoscând că se potrivește cu povestea.

 

Trebuie să spun totuși că am o relație minunată cu editorii mei – unul în Marea Britanie și unul în SUA. Colaborăm îndeaproape pe Zoom, iar contribuția lor este neprețuită pentru mine. Spre deosebire de unii scriitorii care preferă o implicare minimă a editorilor, eu apreciez feedback-ul lor amănunțit. Ei sunt printre primii care citesc manuscrisul finalizat și îmi oferă critici constructive și sugestii de îmbunătățire. Acest proces se întinde pe parcursul mai multor luni, fiecare rundă de revizuiri perfectionând și mai mult povestea. Ceea ce apreciez cel mai mult este abordarea, susținerea și inspirația, faptul că se concentrează pe îmbunătățirea ideilor, mai degrabă decât pe critica lor. În plus, fiecare dintre ei are puncte forte diferite, unul dintre ei punând accentul pe perfecționarea frazelor, iar celălalt pe coerența narativă generală. Împreună, creăm un parteneriat dinamic care ridică nivelul produsului final.

– Care este relația cu un traducătoarea cărților în limba română, Dana-Ligia Ilin, ai vorbit cu ea despre traducere, ai întâlnit-o?

Speram să o întâlnesc în această călătorie, dar nu se simte bine și a putut veni. Nu am o relație cu traducătorii mei așa cum mă gândeam înainte să scriu romanele. Îmi imaginam  că îi voi întâlni și că vom discuta despre cărți…, dar nu s-a întâmplat așa. Sigur, îmi pot trimite un e-mail dacă au o întrebare, dar o fac foarte rar. Traducătorii sunt foarte independenți, iau cartea și o fac să fie a lor într-un fel. Într-o anumită măsură chiar devine o altă carte.

– Ce alte proiecte ai în desfășurare în acest moment?

Acum lucrez la următoarea carte, care este o continuare a celei pe care am terminat-o recent. Este vorba tot despre personajele mele, dar de data aceasta este vorba despre ce se întâmplă cu ele în jurul vârstei de treizeci de ani. Așa că este cumva o continuare a poveștii lor. Și, de asemenea, lucrez la un scenariu pentru un film. Nu pot să spun prea multe despre asta pentru că este încă în stadiul incipient, dar sunt foarte entuziasmat de el.

– La final, te-aș întreba ce crezi despre viitorul cărții tipărite. Cum crezi că va evolua cartea în formatul clasic?

Mătușa mea, care a fost agent literar (acum nu mai profesează, s-a retras, pentru că este în vârstă), spunea e posibil ca tipăriturile să moară, dar oamenii încă vor mai citi cărți. Cam așa văd și eu lucrurile. Mă îngrijorează însă faptul că, în zilele noastre, copiii nu citesc suficient. Eu am crescut înainte de apariția internetului și a smartphone-urilor, așa că nu aveam altceva de făcut decât să citesc. Am speranțe totuși în ceea ce privește viitorul cărților tipărite, pentru că sunt obiecte frumoase, iar oamenii se atașează de ele. Și acesta cred că este avantajul lor în raport cu formatul electronic.

– Mulțumesc Editurii Litera pentru oportunitatea de a dialoga cu scriitorul!

(Fotografii de Bogdan Zop)