Despre Sorin Stoica şi „criticii” săi

Departe de mine gândul de a întina memoria lui Sorin Stoica. Recunosc, spre deosebire de mulţi dintre cei care îl laudă acum, nu l-am cunoscut şi, prin urmare, nu l-am apreciat cum se cuvine înainte de moartea sa nefericită, moment esenţial pentru explozia cunoaşterii sale de către foarte multă lume. Atât de catre pseudo-criticii locali, cât şi de către cei care, dintr-o dată,  au început să-l aprecieze pe plan naţional.

Aşa cum am scris şi în alte rânduri, nu l-am cunoscut îndeaproape pe Sorin Stoica. Figura lui, surprinsă în prea puţine rânduri, chiar şi puţine fotografii, îmi aduce aminte de un coleg de liceu, nu ştiu dacă din aceeaşi generaţie sau nu (din ce aflu de pe Internet, cu doar un an mai mic!), cu părul lung şi cu un început de barbă, pe care atunci mi le doream si eu. Nici urmă de prozatorul de mai târziu, doar un coleg rebel de generaţie pe care mi-aş dori, fără succes şi fără curaj, să îl urmez. Fiecare are în viaţă drumul său. Toate acestea mi le amintesc însă abia acum.

Ce m-a determinat să scriu aceste rânduri? Un articol semnat de Iulian Moreanu (autor pe care, fără îndoială!, îl apreciez, chiar dacă, din lipsa timpului, îi citesc prea rar articolele), scris, pare-se, într-un tandem cu criticul Constantin Trandafir din ultimul numar (4/2011) al revistei de cultură din Câmpina “Revista Nouă” intitulat Umbra scritorului tânăr la Băneşti (pag. 43-49)

Este salutară vizita a doi reputaţi oameni de cultură din Câmpina la părintii lui Sorin Stoica, atât timp cât aceasta e sinceră. Autorul din Băneşti este unul dintre cei mai apreciaţi tineri scriitori din România (depăşind cu mult anvergura criticilor câmpineni), unul dintre cei mai comentaţi autori ai generaţiei sale şi, în mod sigur, unul dintre scriitorii care s-ar fi impus ca emblemă a unui nou “clasicism” românesc, dacă ar fi avut ocazia, alături de nume precum Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Dan Lungu şi alţii.

Problema pe care supun atenţiei este alta: sunt cei doi oameni care îl laudă post mortem pe Sorin Stoica sinceri? Dacă pe domnul Moreanu nu îl cunosc îndeajuns, îmi permit să spun câteva cuvinte despre celălalt autor al articolului, domnul Constantin Trandafir. În ce calitate scriu aceste randuri:

-cititor al cărtilor lui Sorin Stoica, recenzate deja aici;

-fost elev al “criticului”, in clasa de filologie;

-în cele din urmă, autor de “oarece” succes (25.000 de exemplare vandute) al primei mele carti, ce-i drept, într-un domeniu strict profesional.

Domnul profesor Constantin Trandafir “ura” cumplit elevii de “teapa” lui Sorin Stoica. Şi, sunt sigur, pe holurile liceului Nicolae Grigorescu l-a întrezărit pe dragul nostru Sorin, cu părul lung şi barba deja deasă şi, dacă nu l-a apostrofat, măcar l-a dojenit în gand pentru purtarea necuviincioasă.

Îmi aduc aminte că deseori m-a obligat să îmi bag cămaşa de “rocker” în pantaloni, fără să gândească faptul că poate cunoştinţele mi se ascund altundeva (“Nu conteaza cât de lung am părul/ Important e cum şi cât gândesc”) sau, mai deunăzi, am fost “certat” că am scris un articol despre Mihail Sebastian, iar în Câmpina numai domnia-sa are voie să scrie despre acest autor.

Îmi este oarecum milă pentru părinţii lui Sorin Stoica. Au fost înşelaţi de aparenta “bunăvoinţă” a unui critic literar căruia i-au displăcut întotdeauna “personajele” de tipul fiului lor, personaje care, cu siguranţă, puteau reuşi în viaţă dacă cei din jur credeau in ei.  Eu poate am scuza că eram prea tânăr şi nu îl cunoşteam pe atunci, desi era cam “antisocial” ca si mine, dar ce scuză aveau cei care-l respingeau în timpul vieţii, precum Constantin Trandafir şi ceilalţi profesori din liceul care-i poartă numele celebrului pictor român din Câmpina?

Si care acum, circula un zvon prin târg, au mers la Băneşti pentru anume interese financiare şi nu pentru preamărirea unui om care merita cu adevărat această onoare (din timpul vieţii).