Nu am avut sansa sa-l cunosc pe Tuvia Juster, asa incat expozitia deschisa la galeria centrala din satul artistilor de la Ein Hod, locul in care a trait si creat Juster in ultimele decenii ale vietii sale a fost prima mea intalnire cu lucrarile sculptorului plecat dintre noi cu cinci ani in urma. Tuvia Juster (1931 – 2005) s-a nascut la Braila si a copilarit in Bucuresti si-a facut studiile la Institutul de Arte Plastice din capitala Romaniei, si a emigrat in Israel in 1959. Aici s-a consacrat ca artist si aici a devenit unul dintre cei mai cunoscuti sculptori ai Israelului. A ramas atasat insa si de tara sa de origine, pe care a revizitat-o de multe ori si unde in 2004 a aparut volumul al carui titlu da si numele actualei expozitii si care strange interviuri, note biografice si articole publicate de Juster in presa israeliana de limba romana.
Evenimentul a fost precedat de o comemorare la cimitir la care nu am ajuns sa particip. Vernisajul expozitiei s-a bucurat de participarea unui public destul de numeros, iar ceremonia de deschidere prezentata cu pricepere si caldura de Vlad Solomon a fost onorata de luarile de cuvant ale atasatului cultural al ambasadei Romaniei in Israel, de artisti, critici, prieteni si membrii ai familiei. Cele spuse s-au referit si la artist dar mai ales la Omul Tuvia Juster, o personalitate care avea se pare darul de a nu lasa indiferenti pe cei din jur, plecarea lui timpurie lasand un gol evident in viata celor care l-au cunoscut.
Expozitia insasi risca sa dezamageasca, si cei pentru care – ca mine – intalnesc pentru prima data cu aceasta ocazie lucrarile lui Juster risca sa primeasca o imagine ingusta a operei acestuia. In primul rand spatiul de expunere este mic, o singura sala si cea mai minuscula la capatul galeriei centrale din Ein Hod unde cele aproximativ 12 lucrari chiar daca sunt de dimensiuni nu prea mari nu au suficient spatu de respiratie si distantare pentru a permite o contemplare eficienta. O decizie ciudata care ma intreb daca este intentionata plaseaza o parte dintre lucrari pe socluri joase sau chiar la nivelul solului si nu pe socluri, obligand la o contemplare de sus in jos, ca spre niste plante ciudate rasarite din cimentul pardoselii. Oare de ce? Lipseste si materialul scris despre expozitia actuala, o lista a lucrarilor macar ar fi fost utila.
Un catalog al unei expozitii precedente pe care l-am cumparat la intrare arata imediat ca Juster a fost un sculptor mult mai multilateral, si cu o gama de expresie mult mai vasta decat reiese din lucrarile aflate in aceasta expozitie. Din diversele medii in care a lucrat Juster aceasta expozitie se concentreaza pe lucrarile in piatra (Juster a lucrat si in lemn, si in metal printre altele), iar dimensiunile lucrarilor au fost alese pentru a se potrivi cu spatiul disponibil. Cu toate acestea si din ceea ce este expus am putut intelege ca Juster era un artist care stapanea bine tehnicile de insufletire a materialului in care lucra, care asimilase la perfectie lectiile marilor artisti ai secolului 20 si in special ale lui Brancusi si Moore, de la care pare sa plece in multe dintre lucrarile expuse, adaugand insa de fiecare data o nuanta sau un comentariu personal. Greu de dedus din putinele exponate daca exista un stil Juster care ar face ca sculpturile sale sa poata fi recunoscute imediat intr-o expozitie sau intr-un muzeu, dar este evidenta stapanirea mijloacelor de expresie si dialogul cu sculptura moderna a timpului sau.
Pe peretii expozitiei sunt expuse in traducere in ebraica si engleza citate din cartea lui Juster aparuta in original in romaneste. Doua dintre ele se refera la relatia intre artist pe de o parte, divinitate si traditie de cealalta parte, relatie care pare sa fi fost esentiala in modul de a gandi si de a crea al lui Tuvia Juster. El se exprima de altfel in cuvinte cu o indemanare de profesionist al cuvantului si nu numai al daltei. Am cautat si nu prea am gasit intre exponate ilustratii in materia sculptata care sa corespunda acestor cuvinte. Este poate inca un argument ca aceasta expozitie, initiativa salutara de comemorare la cinci ani de la trecerea in nefiinta a artistului, organizata in locul in care a trait si creat nu este suficienta pentru o cunoastere completa si profunda a creatiei sale. Este de sperat ca retrospectiva majora a operei sale va veni in viitor.
