World War Z (2013) – Ziua Z: Apocalipsa
Regizor: Marc Forster
Scenaristi: Matthew Michael Carnahan, Drew Goddard, Damon Lindelof
Distributia: Brad Pitt, Mireille Enos, Daniella Kertesz, Fana Mokoena, James Badge Dale, Ludi Boeken, Matthew Fox, David Morse, Elyes Gabel, Peter Capaldi, Pierfrancesco Favino, Ruth Negga, Moritz Bleibtreu, Sterling Jerins, Abigail Hargrove
Inainte de „World War Z” n-as fi asociat sub nici o forma ideea unui film cu zombie si pe Brad Pitt. Sub bagheta regizorului Marc Forster, cele doua s-au imbinat cu succes intr-o poveste despre supravietuire redata intr-un ritm ametitor, un thriller horror inteligent si ambitios despre consecintele unui dezastru biologic.
Ideea originala este romanul apocaliptic scris de Max Brooks (pe care reprezentatii distribuitorului au avut amabilitatea sa ni-l ofere, motiv pentru care le multumim de doua ori, o data pentru cadou si inca o data pentru oportunitatea creata de a putea compara filmul cu materialul inspirator), structurat ca o colectie de marturii despre Criza, care ne sunt impartasite de supravietuitorii participanti direct sau indirect la evenimente.
Pornind de la ideile lui Max Brooks, cei trei scenarist,i Matthew Michael Carnahan, Drew Goddard si Damon Lindelof, au concentrat evenimentele, redand firul narativ prin prisma unui singur personaj, Gerry Lane (Brad Pitt), fost investigator ONU in zone de conflict din intreaga lume, momentan retras din activitate, savurand viata de familie alaturi de sotie si cele doua fiice.
Filmul debuteaza silentios, pasnic si idilic cu scene din banala viata de zi cu zi a eroului principal, insa linistea se curma brusc printr-un blocaj in trafic si nebunia se dezlantuie. Un zombie musca un om care se transforma la randul lui in zombie si musca pe altcineva si in cateva minute cei infectati depasesc numeric persoanele normale, facand dificila lupta pentru supravietuire.
Atmosfera devine presanta, amenintatoare, sumbra si dezolanta, pe masura ce imaginile filmate in invalmaseala ambuscadei dintre transformati si neinfectati alterneaza cu imaginile panoramice care prezinta amploarea dezastrului. Gerry isi activeaza instinctele de supravietuitor antrenat si apeleaza la vechile relatii pentru a-si pune familia la adapost, insa odata realizat acest plan nu poate refuza insarcinarea care i se propune – aceea de a porni pe urma pacientului zero – declansatorul epidemiei, in incercarea de a gasi un leac contra zombificarii.
Alaturi de eroul principal, culegand indicii si invatand din fiecare intalnire cu personajele negative, suntem transportati din Philadelphia in apartamentul unor imigranti din Newark, intr-un buncar militar cu aer spectral din Coreea de Sud, apoi in Ierusalim – oras aparat de ziduri construite pentru a separa oameni, dar care ziduri sunt un obstacol efemer in calea infectatilor, apoi in Tara Galilor la un centru de cercetare al O.M.S. care nu face exceptie si gazduieste zombie in halate de laborator.
Fiecare popas este o lectie si aduce un indiciu, iar Gerry Lane realizat de Brad Pitt cu multa naturalete este mai putin un erou solitar in forta luptand cu inamicul, ci mai degraba un om obisnuit, care depaseste obstacolele cu inteligenta sa mai mult decat cu forta muschilor. In cautarile sale, Gerry intalneste personaje diferite, perfect conturate, vii, ale caror greutate in economia povestii este data de mesajul si invataturile pe care le prezinta nu de lungimea rolului. Edificatoare sunt in acest sens scurtele aparitii ale biologului Andrew Fassbach (Elyes Gabel) si a viziunii sale despre Mama- Natura-criminal in serie, a fostului agent CIA interpretat de David Morse si trimiterile sale la Israel sau a lui Warmbrumm (Ludi Boeken) si a sa teorie despre ce-l de-al zecelea analist.
Probabil fanii inraiti ai monstrilor fara viata vor fi dezamagiti de imaginea oarecum „soft” a acestora, de lipsa sangelui in exces si a ospatului cu maruntaie, de transformarea agitata si zgomotoasa, insa prea putin spectaculoasa sau oripilanta. Filmul propune insa un nou tip de zombie, unii care alearga, sar, zboara prin aer, sunt puternici si atat de determinati sa muste, incat isi folosesc capetele pentru a indeparta geamurile. Teroarea nu vine insa din aspectul lor, ci din viteza de reactie, usurinta cu care se transforma si pericolul pe care il reprezinta prin distribuire. Orice colt e o posibila amenintare, orice straduta poate adaposti transformati.
Personal l-am gasit chiar simpatic pe doctorul zombificat, iar sunetele amenintatoare pe care le scotea dincolo de usa de sticla si clantanitul/scrasnitul dintilor au fost de-a dreptul hilare. Impresionante, amenintatoare si inspaimantatoare au fost insa cohortele de zombificati ce pareau sa gandeasca in anumite momente la unison, metamorfozandu-se intr-o masa/entitate infricosatoare, clocotitoare, menita a trece peste obstacole. Daca adaugam la aceasta profunzimea si interactivitatea data de realizarea 3D a filmului, va veti intelege colegii de vizionare care, la anumite scene, va sar in brate, ferindu-se de un atac neasteptat al al unui zombie ratacit de pe ecran. 🙂
Nu stiu daca prin succesiunea de dezastre atat de plauzibile din „World War Z” sau prin contrapunerea faimosului/frumosului reprezentant al omenirii – Brad Pitt – urateniei fizice si morale a transformatilor, regizorul a dorit sa traga un semnal de alarma a decadentei lumii in care traim, a „zombificarii” individului de catre societate. Poate mintea spectatorului brodeste intelesuri dincolo de intentiile producatorilor, insa cu siguranta acestia si-au propus sa captiveze, sa delecteze, sa amuze si/sau sa sperie si mai ales, sa se fixeze in memoria cinefila a celui care urmareste filmul… Eu zic ca au reusit cu prisosinta.
Nota: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=HcwTxRuq-uk’]
