Un sequel prea mult: Borsalino and Co. (1974)

Borsalino and Co. (1974)
Regia: Jacques Deray
Distribuția: Alain Delon, Riccardo Cucciolla, Daniel Ivernel 

‘Borsalino and Co.’ (titlul în engleză este ‘Blood on the Streets’ – ‘Sânge pe străzi’) este un bun caz de studiu despre riscurile filmelor ‘sequel’. Regizorul Jacques Deray și producătorul Alain Delon au încercat în 1974 să repete succesul filmului ‘Borsalino’ lansat pe ecrane în 1970, care îi avea ca protagoniști pe Delon și pe Jean-Paul Belmondo, într-o producție elegantă și bine coreografiată, în care cele două vedete își împărțeau aproape în mod matematic timpul și spațiul pe ecran, cu mare grijă să nu se eclipseze unul pe celălalt. Francois Capella, eroul jucat de Belmondo, moare ciuruit de gloanțe în finalul primului film și ‘Borsalino and Co.’ începe cu înmormântarea sa. Roch Siffredi (Alain Delon) își va petrece filmul sequel căutându-i pe asasinii prietenului său, răzbunându-se în mod crud și spectaculos și luptându-se cu rivalii săi pentru controlul Marsiliei de la mijlocul anilor ’30. Sarcina sa nu va fi ușoară.

Deși se petrece în aceeași perioadă și în aceleași locuri, povestea din ‘Borsalino and Co.’ are un ton diferit față de cea din filmul original. Dacă există în ‘Borsalino’ o motivație morală care balansa caracterul și faptele eroilor aceasta era prietenia. Ea rămâne în al doilea film doar un pretext amintit în primele scene, răzbunarea îi ia locul ca sentiment care ghidează acțiunile lui Roch Siffredi. ‘Borsalino’ era mai mult un film cu gangsteri inspirat de filmele similare americane de mare succes. ‘Borsalino and Co.’ alunecă mult mai mult spre genul ‘film noir’. Mai puțin reușite sunt tentele politice sau istorice, introducerea asocierii fasciste a inamicilor lui Roch pare forțată. Din atmosfera ușoară, culoarea locală, umorul și pitorescul simpatic al filmului original nu rămâne mai nimic, chiar și muzica lui Claude Bolling este de data aceasta mai puțin inspirată.

‘Borsalino and Co.’ nu este un film rău. Este un film de acțiune cursiv, iar povestea are ceva din ‘Contele de Monte Cristo’, că tot suntem în Marsilia. Eliberat de grija împărțirii farmaceutice a ecranului cu Belmondo, Delon domină filmul și realizează un rol mai apropiat de cel din alte filme cu mafioți în care a jucat rolul răului cu față de înger. Restul distribuției este însă mult mai puțin inspirată decât în primul film al seriei, și niciunul dintre rolurile secundare nu oferă ocazia unei creații actoricești pe care să ne-o amintim mai mult de cinci minute după ce se termină proiecția. ‘Borsalino’ era un film special, un divertisment cu șanse de a ni-l aminti multă vreme după vizionare. ‘Borsalino and Co.’ este doar un rezonabil film de acțiune de epocă. Se încheie cu un ‘va urma’ care nu a urmat niciodată și cred că producătorul și regizorul au fost inspirați in a nu continua seria.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)