Eo (2022)
Regia: Jerzy Skolimowski
Distribuția: Sandra Drzymalska, Isabelle Huppert, Lorenzo Zurzolo, Mateusz Kosciukiewicz
Iată un film cu animale care nu este nici destinat și nici recomandabil vizionarii de către copii. Un film ciudat în felul său ciudat. A primit premiul juriului în competiția oficiala de la Cannes, ediția 2022 – un premiu care are trebui să fie o garanție că vom vedea un un film interesant și bine făcut. ‘EO’ al regizorului polonez veteran Jerzy Skolimowski este interesant în multe momente. Ideea este destul de originală, deși filmul are un ilustru predecesor în ‘Au hazard, Balthazar’ al lui Robert Bresson din 1966, căruia pare să îi aducă un omagiu peste timp. Povestea contemporană însă nu a reușit să mă convingă.
Eroul principal este un măgar pe nume EO. Măgarii nu au un nume prea bun în universul animalelor. Sunt verișorii săraci și stângaci ai cailor, le lipsește eleganta și sex-appealul acestora, le sunt rezervate muncile de povară și se spune că au și un caracter dificil datorită încăpățânării lor. EO al nostru privește lumea cu ochi triști, este veșnic persecutat și suferă de violență din partea animalelor din jur dar în special din partea oamenilor. Asta nu înseamnă că nu are sentimente. Dimpotrivă, este gata să înfrunte pericole pentru a o regăsi pe Kasandra, dresoarea de circ care îl îngrijise și se purtase cu el … omenește. Lumea din jur este însă plină de pericole și căutarea nu va da rezultate.
‘EO’ pare a fi mai mult o reverență pentru cei peste 50 de ani de activitate creatoare a lui Jerzy Skolimowski, dar se află undeva, sub ștacheta calitativă a premiilor importante la unul dintre marile festivaluri ale cinematografiei internaționale. Nu este un film rău, dar și ideea și felul în care tehnicile cinematografice sunt aplicate poveștii (sau non-poveștii) nu se prea leagă, în opinia mea. Filmul începe că un fel de farsă combinată cu un film pentru copii, dar de la un moment încolo ne dam seama că nu seamănă deloc cu o producție Disney. Scenariștii și regizorul par a ne spune că lumile animalelor cât și cele ale oamenilor sunt rele și pline de pericole. În ele, cei care arata diferit și nu corespund criteriilor de frumusețe și de adaptabilitate vor avea dificultăți în a supraviețui. Banda sonoră a lui Pawel Myktietyn este excelentă. Exista câteva scene memorabile între care cea a primei nopți petrecute în pădurea sălbatica și plină de amenințări mi s-a părut cea mai reușită. Altele însă mi s-au părut gratuite și neasimilate în context – de exemplu cea cu câinele robot sau spectaculoasa trecere a podului suspendat. Nici secvențele cu personaje umane nu par a avea un fir sau o idee comună. Câteva vorbesc despre societatea poloneză de astăzi și sunt OK, din perspectiva fiolosofic – ironică, să-i zicem, a lui EO. Dar cea în care apare formidabila Isabelle Huppert pare a se referi la nobilimea italiană. Care este locul ei în film nu am reușit să înțeleg.
Marii cineaști, ajunși la vârsta când pot face cam tot ce le le trece prin cap, căci de demonstrat nu mai sunt obligați să demonstreze nimic nimănui, fac câteodată filme speciale, că să nu le zicem puțin ciudate. Este cazul și aici, și nu am nimic împotrivă, dar aceste filme, în opinia mea nu au nevoie să fie premiate în concursul oficial. Pentru întreaga carieră se acordă premii speciale, omagiale. Premiul juriului la un festival cum este cel de la Cannes ar fi trebuit să fie acordat unui alt fel de film. Desigur, aceasta este doar opinia mea.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
