The Pianist (2002) – Pianistul
Regia: Roman Polanski
Actori: Adrien Brody, Emilia Fox, Michal Zebrowski, Ed Stoppard
Filmele despre Holocaust sunt intotdeauna greu de privit pentru mine si imi marturisesc lipsa mea de capacitate de a fi obiectiv in aceasta privinta. Incercand sa re-povestesc ceea ce nu se poate povesti in formatul divertismentului popular este imposibil si am dificultati in a evita aspectele emotionale si a stapani propriile sentimente.
“The Pianist” este unul dintre cele mai bune filme ale genului. Comparatia cu “Schindler’s List” este imediata, deoarece ambele filme privesc la Holocaust din perspectiva tragediei evreilor cu conotatii personale sau de familiei ale regizorilor, dar care aduc si perspective Adevaratelor Fiinte Umane care si-au riscat viata pentru a salva vietile unor persoane amenintate de masina de moarte a nazistilor.
Din punctul meu de vedere, ambele filme sunt excelente, unele dintre cele mai bune filme pe care le-au facut doi dintre cei mai mari regizori ai timpurilor noastre.
“The Pianist” este un film bun din toate punctele de vedere. Desi cateva bucati de editare ar fi ajutat la evitarea repetitiilor, filmul nu inceteaza niciodata sa fie socant si emotional. Adrien Brody ofera o mare performanta si imaginea este exceptional, cu o tenta clasica ce ne adduce aminte ca Polonia a dat unii dintre cei mai mari artisti de cinema ai tuturor timpurilor. Nota 10 pe scala mea personala.
Nota: 10/10
Dan
„The Pianist” este unul dintre cele mai impresionante filme pe care le-am vazut. Totul este aici facut aproape de culmile perfectiunii cinematografice si trebuie sa recunoastem ca un aport important il are dramatismul situatiei reliefate in film, care dezvaluie realitatea din timpul celui de-al doilea razboi mondial, in preajma Holocaustului. Si nu degeaba filmul a primit trei premii Oscar dintre cele mai semnificative: Roman Polanski (regie), Ronald Harwood (scenariu) si Adrien Brody (cel mai bun actor in rol principal).
Filmul reconstituie anii petrecuti in Varsovia-Polonia de catre pianistul Wladyslaw Szpilman, evreu, care a fost prins de catre autoritatile naziste, impreuna cu intreaga sa familie si trimis in ghetoul nou-infiintat din oras. Conditiile sunt din ce in ce mai grele acolo, cu toate ca inca nu seamana cu cele din lagarele de concentrare. In interior exista o relativa libertate din interior, desi sunt supusi la munca grea sau la toanele ofiterilor nazisti, la o exterminare in timp, graduala.
In acel moment, Wlady incearca si reuseste evadarea, dar se dovedeste ca libertatea de miscare ii este si mai mica, prietenii sunt putini si nu toti de incredere, asa cum o dovedeste unul din ei care fuge cu toti banii stransi in numele lui (si care ii aduce o sticla de vodca la fiecare vizita, pe care o degusta tot el). Desi sfarsitul era mai apropiat si mai sigur in ghetou, il intrevede repede si in locurile in care se ascunde: lipsa mancarii, a apei, a aerului, frica de momentul in care pe usa vor intra nazistii il conduce spre momente incredibile, care impresioneaza pana la lacrimi orice spectator.
Adrien Brody face aici un rol exceptional, capabil de transformari de la moment la moment, plecand de la clipa in care este pianist la Radio Varsovia la cele in care munceste pentru nazisti in ghetou, dar mai ales la clipele in care se afla sechestrat in apartamentele din Varsovia, distrus fizic si chinuit de lipsa celor necesare. Mi-a ramas in minte scena in care se regaseste dupa mult timp in fata unui pian, dar nu are voie sa faca niciun zgomot pentru a nu alerta vecinii. Si astfel, incepe in liniste interpretarea unei bucati muzicale, cu degetele care se plimba deasupra clapelor pianului, fara greseala, cuprins de dragostea pentru muzica.
