Nuremberg (2025)
Regia: James Vanderbilt
Distribuția: Michael Shannon, Russell Crowe, Rami Malek
Comparațiile sunt inevitabile. Orice film care se va face vreodată despre procesele criminalilor de război de după cel de-al doilea război mondial și despre cel de la Nuremberg în special nu va putea evita referința la capodopera din 1961 a lui Stanley Kramer. Așa cum acele procese au constituit un jalon istoric în stabilirea legislației internaționale a crimelor contra umanității, filmul lui Kramer este o referință inevitabilă. ‘Nuremberg’, docu-drama lui James Vanderbilt, abordează un aspect specific al procesului și se concentrează pe figura unuia dintre cei care a stat pe banca acuzării la acel proces, Hermann Göring, numărul 2 în ierarhia nazista și pe relația acestuia cu psihiatrul american Douglas Kelley, însărcinat cu profilarea acuzaților și cu evitarea sinuciderii acestora înainte de judecată și de sentințe. Vanderbilt se afla doar la al doilea film al său ca regizor, însă este un scenarist experimentat și adaptarea pentru ecran a cărții lui Jack El-hai îi aparține.
Ambițiile realizatorilor filmului au fost mari. Documentarea este minuțioasă și reconstituirile veridice, de la scena care deschide filmul – cea în care demnitarul nazist se predă forțelor americane – și până la scenele din proces, pentru care a fost realizata o replică 1:1 a sălii în care au avut loc dezbaterile. Partea istorică încearcă să aducă pe ecran dilemele juridice și politice ale celor care au decis desfășurarea proceselor criminalilor de război și felul în care se puneau bazele unei proceduri juridice inexistente până atunci în dreptul internațional. Nu pot spune că procesul de decizii a fost suficient argumentat și justificat, căci intriga avansează rapid și în adâncime spre relația dintre tânărul ofițer psihiatru american și carismaticul demnitar nazist. Relația dintre cei doi evoluează spre încredere și chiar mai mult decât atât. Încercând să înțeleagă mecanismul psihologic și motivația conducătorului nazist, Kelley a făcut aparente concesii, înlesnind comunicările dintre Göring și familia acestuia, dar ajutând în același timp acuzarea prin furnizarea de informații despre profilul psihologic al inculpaților. Cine a câștigat acest duel mental? A fost judecata de la Nuremberg una dreaptă, pe măsura crimelor comise de regimul al căror demnitari de aflau pe banca acuzaților? Întrebările acestea rămân deschise.
Cinematografic cred că filmul reușește foarte bine să redea felul în care începe și se dezvoltă relația dintre cei doi. Russell Crowe reușește în ‘Nuremberg’ să creeze un rol magnific, al unei personalități care a fost foarte publice, însă care a rămas o enigmă din multe puncte de vedere. Rami Malek m-a convins mult mai mult în acest rol decât în altele, inclusiv cel pentru care a primit premiul Oscar, dar parca mi-a lipsit ceva din motivațiile personajului. Vina poate fi mai degrabă a scenariului decât a actorului. Scena cea mai impresionantă, ca și la Kramer, este cea în care sunt proiectate în sala de judecată, secvențe documentare din lagărele morții. Scenariul își permite câteva licențe istorice, care de obicei sunt scuzabile, dar contrastează cu investiția în autenticitatea detaliilor. Referințele la actualitate sunt puțin prea groase, și tocmai de aceea își pierd din eficacitate. Păcat, căci ele sunt importante. Celor care nu au văzut ‘Procesul de la Nuremberg’ al lui Stanley Kramer, le recomand să caute filmul, iar celor care l-au văzut cu mulți ani în urma să-l revadă. ‘Nuremberg’ al lui James Vanderbilt nu este un remake, ci o notă de subsol sau cel mult un capitol anexă.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
