Filme Filme americane

The Last Cruise (HBO, 2021). O călătorie spre necunoscut

The Last Cruise (2021)
Regizor: Hannah Olson

„Pandemie. Un virus necunoscut venit tocmai din China. Nu știm cu ce ne-am ciocnit.” Vă sună cunoscute aceste cuvinte? Cu siguranță, vă amintiți de acel martie a lui 2020 când a fost spartă tăcerea și am fost puși față în față cu un virus care lovea dur în bătrâni și oameni cu comorbidități. Acum, la peste un an de la izbucnirea pandemiei, ne-am relaxat și am început să ne adaptăm la noua normalitate. Haideți să revenim însă la o istorie copleșitoare: The Last Cruise, un nou documentar care ne spune istoria unei călătorii care a început ca un vis și s-a terminat ca un coșmar.

Diamond Princess, o corabie de clasa lux, destinată călătoriilor pe distanțe lungi, pornește într-un tur, în data de 20 ianuarie, și ajunge să devină scena dramatică a primei interacțiuni cu CoVid – 19 dincolo de frontierele Chinei. Pelicula produsă de Hannah Olson este o reflecție încropită din o multitudine de fragmente video, surprinse de pasagerii de pe corabie, cei care vor trece, printre primii, prin tăvălugul virusului nemilos. Gândit ca un proiect de docudrama, filmul nu are inserții regizorale, nu dramatizează prin instrumente artistice, ci seamănă mai degrabă cu un puzzle constituit exclusiv din experiențele călătorilor.

Încărcătura educativă a peliculei se ascunde și în felul cum optimismul debordant de la început începe lent, dar sigur, să fie înlocuit de o disperare acută, deoarece pe vas lucrurile încep să derapeze periculos. Sunt de menționat câteva aspecte cu referire la film, pe care trebuie să le știți când decideți să-l vedeți:

  1. N-are acțiune prea mare, dimpotrivă e cumva latent, pentru că lucrurile au luat întorsătură doar când a început creșterea vertiginoasă a numărului de infectări;
  2. Reflectă bine discrepanța dintre ce știau cei de pe vas și autorități, dar mai ales inegalitatea socială dintre pasageri;
  3. Nu lasă loc de echivocuri, ci reflectă gravitatea problemei, în acea fază.

De ce cred că este pertinent să urmărim acest film? În cele patruzeci de minute cât durează, filmul reușește să ne amintească despre nevoia de precauție, despre instabilitatea virusului și despre faptul că în fața pandemiei nici un ban nu are valoare, indiferent dacă ești călător din clasa lux sau un imigrant care spală vase la bucătărie.

Cu siguranță, ni se va părea deja rupt din lucrări SF, felul în care au acționat autoritățile, dar, zic eu, este o aducere aminte potrivită pentru a conștientiza corespunzător lucrurile pe mai departe. Documentarul „The last cruise” reprezintă, cu siguranță, o metodă bună de a combate fake news-urile și terorismul informațional în care trăim, pentru că nu este munca unui jurnalist, ci istoriile celor care, printre primii, au ținut piept acestei molime instabile.

Din 30 martie, pe HBO Go.

Nota: 8/10

(Sursă fotografie: usatoday.com)

Articole similare

„The Father” (2020) – drama unei îmbătrâniri forțate

Corina Moisei-Dabija

The Son (2022). Drama care te-ar putea face să vorbești mai des cu copiii tăi

Corina Moisei-Dabija

Festivalul de Film Evreiesc Bucuresti BJFF 2014: Lekh Le’Shalom Geshem (2007)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult