Filme Filme americane Recomandat

The Interpreter (2005)

The Interpreter (2005)-Traducatoarea
Regia: Sydney Pollack
Actori: Nicole Kidman, Sean Penn

Cei doi actori principali, mentionati mai sus, fac probabil tot farmecul acestui film, pentru ca actiunea, desi porneste fulminant si interesant, pe fundalul unui conflict interetnic, dintr-o republica din Africa, aflata sub observatia Organizatiei Natiunilor Unite, se transforma intr-un thriller obisnuit, sustinut doar de prestatia actorilor.

Si asta pentru ca nu gasesc, in toate filmele pe care mi le amintesc, niciun rol al lui Sean Penn, in care acesta sa nu joace aproape de perfectiune, cu toate ca, acum mai bine de zece ani, cei care nu il cunosteau decat din auzite, il considerau doar fostul sot al Madonnei. Aici el este unul dintre agentii Secret Service, care este insarcinat sa afle imprejurarile in care dictatorul unei republici africane va fi asasinat, chiar in interiorul sediului ONU.

Nicole Kidman si Sean Penn

Totul se invarte in jurul unei traducatoare, Silvia Broome (Nicole Kidman), care a auzit niste soapte intr-o noapte in sediu, dar este si parte implicata in conflictul armat din aceasta tara, aflata langa Africa de Sud, intrucat s-a nascut acolo, iar membrii familiei sale au fost ucisi de dictatorul ce vine sa tina un discurs la ONU. Cararile ei sunt intortocheate, la fel ca si motivatiile care o tin la organismul international.

Poate din aceasta cauza, a unor complicate intrepatrunderi intre planuri, nu indeajuns cunoscute si spectatorului, filmul treneaza, se misca lent si putin concludent pentru o persoana care totusi nu a venit sa ghiceasca, ci sa i se ofere. Probabil a existat un motiv politic ascuns pentru care filmul a fost produs, dar care isi pierde din substanta la cinci ani dupa aparitia sa. Ramanem insa cu interpretarea lui Sean Penn si frumusetea lui Nicole Kidman

Nota: 7/10

Articole similare

Marea revenire: Chavela (2017)

Dan Romascanu

The Time Traveler’s Wife (2009) – 2

Deea

Nu doar pentru Isabelle Huppert: Eva (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult