The Imitation Game (2014)

The Imitation Game (2014) – Jocul codurilor

Regia: Morten Tyldum
Distribuția: Benedict Cumberbatch, Keira Knightley, Matthew Goode, Mark Strong

„Sometimes it is the people who no one imagines anything of, who do the things that no one can imagine.”

Cuvintele de mai sus redau esenta povestii lui Alan Turing, nume aproape necunoscut, pastrat cu multa grija departe de interesul public, rasarit din praful dosarelor desecretizate ale celui de-al doilea razboi mondial.

Din cartea lui Andrew Hedges, „Alan Turing, The Enigma”, si-a creionat scenariul Graham Moore si, imprumutand infatisarea lui Benedict Cumberbatch, un erou atipic, o personalitate controversata se contureaza pe ecrane sub ochii si in mintile spectatorilor.

In avalansa de filme despre al doilea razboi mondial ajunse pe ecrane in ultima vreme („Unbroken”, „Fury„), „The Imitation Game” se distinge prin abordare, prin patosul si drama cu care alege sa prezinte un episod determinant in zorii tehnologiei, povestea campaniei dusa de britanici in incercarea de a sparge faimosul cod de criptare nazist, Enigma.

De hac i-a venit un grup ciudat de pasionati de matematica, criptografie, cuvinte incrucisate, sah si statistica, condus de o minte geniala asociata unui inadaptat social, o personalitate complexa si dificila, obsedat de cuvinte incrucisate, si, din nefericire, gay, intr-o perioada in care acest lucru era ilegal si condamnabil in Marea Britanie.

Alan Turing, personalitate dificila, matematicianul grosolan, lipsit de respect, putin autist si cu grave probleme de adaptare si toleranta se va dovedi a fi insa si una din cele mai luminate minti ale secolului trecut, „responsabila” de victoria aliatilor, de reducerea duratei celui de-al doilea conflict mondial cu mai bine de doi ani si, implicit , de salvarea a milioane de vieti omenesti.

„The Imitation Game” si cele trei planuri ale povestirii sale, asociate diferitelor perioade semnificative in viata eroului principal, puncteaza spectaculoasa realizare, zbuciumul interior si chinul multiplelor sale secrete, tristetea, singuratatea, puterea care l-a facut sa-si infrunte demonii pana la clacarea finalizata cu un suicid nedrept, frustrant si nemeritat, determinat de castrarea chimica.

Calatorind in timp, inainte si inapoi, straduindu-ne sa trecem dincolo de ecran, sa ne cuplam la tensiunea vietii sale atat de departe de normal si obisnuit, incepem prin a asista, in 1952, la conversatia purtata de Turing cu ofiterul de politie pornit sa-l acuze de indecenta grava si care precede arestarea sa.

Intrebarile politistului declanseaza recursul la memorie si „sarim” in 1939, in Bletchley Park, locul in care spargatorii de coduri isi unesc eforturile contra Enigmei, cu scurte, dar elocvente incursiuni in copilaria eroului – 1929 si internatul de la Sherborne School care ii aduce primul prieten, prima iubire, prima si cea mai crunta deziluzie si primele cochetari cu criptologia. Fiecare eveniment din copilarie argumenteaza o decizie sau un gest din prezent si impreuna traseaza tusele definitorii ale necunoscutului Turing anchetat de politie.

Revenind in 1939, il regasim pe Turing alaturi de echipa desemnata sa sparga cifrul, intr-o atmosfera imposibila, incapabil sa-si tolereze colegii, neintelegandu-se unii pe altii si fara a depune eforturi sa coopereze. Concediat fiind de seful direct (Charles Dance), Alan reuseste sa obtina permisiunea din partea lui Winston Churchill personal, de a-si construi echipa pe care o doreste si a intreprinde orice este necesar pentru indeplinirea misiunii – chiar daca aceasta inseamna construirea unei masinarii scumpe si complicate precum mintea inventatorului ei. Printre noii membrii cooptati in echipa, se numara si Joan Clarke (Keira Knightley), sufletul sau pereche in rezolvarea careurilor incrucisate, pe care o si cere in casatorie intr-un moment de surescitare, inainte de a impartasi si a-si asuma adevarata conditie.

Pentru regizorul Morten Tyldum, Alan Turing este un puzzle, iar “The Imitation Game” incercarea sa de a pune la capat “bucatile” enigmei care s-a dovedit a fi genialul matematician, cu accent mai putin pe viata sa personala si mai mult pe complexitatea si dualitatea caracterului sau. Intriga isi culege tensiunea din structura narativa, pericolul provenit atat din amenintarea razboiului si mai ales caracterul strict secret al misiunii ce-i implica pe eroi, la care se adauga extraordinara interpretare a personalitatii mereu la limita a lui Alan Turing de catre Cumberbatch.

Remarcat mai mult sau mai putin in aparitiile episodice si de mica intindere din “Amazing Grace”, “Atonement”, “The Other Boleyn Girl”, “Tinker Tailor Soldier Spy”, ”12 Years a Slave” sau “August: Osage County”, Benedict Cumberbatch s-a lipit in memoria si inimile spectatorilor interpretandu-l pe Sherlock Holmes in miniseria britanica cu acelasi nume. Aroganta, caracterul dificil, autosuficienta si mintea sclipitoare a celebrului detectiv s-au regasit atat de bine si in caracterul lui Alan Turing pe care Cumberbatch il face familiar, uman, imposibil, inadaptat, dar atat de tragic in rigiditatea si incapacitatea sa de socializare. Pe masura ce actiunea curge pe ecran n-am putut sa nu ma gandesc ca “The Imitation Game” este filmul facut pentru ca Benedict Cumberbatch sa-si dovedeasca versatilitatea, cameleonismul si posibilitatea de a face fata cu excelenta provocarii unui rol de “Oscar”.

La fel de inteligent, Cumberbatch a evitat sa-i atribuie lui Turing aura de luptator pentru dreptate, spargerea codului nefiind pentru el decat o suprema provocare intelectuala. Odata ce codul este descifrat, binele pe care il poate face este analizat statistic, cu sadism uneori, iar provocarea dramatica devine pastrarea secretului si manipularea informatiilor obtinute pentru maximizarea avantajelor in fata inamicului, fara a deconspira insa marea realizare.

Alaturi de Cumberbatch, fara a se ridica insa la nivelul interpretativ al acestuia, ii remarcam pe Matthew Goode care ii da viata celebrului campion la sah Hugh Alexander, sarmant, cald, uman, intrigat de personalitatea indescifrabila a partenerului sau, dar admirand, in final, determinarea si geniul acestuia.

O alta alegere fericita a fost distribuirea lui Mark Strong in rolul misteriosului si charismaticului agent MI6, Stewart Menzies. Corect si rece si in acelasi timp amuzant si fermecator, Strong se detaseaza in distributie lasand o impresie placuta.

Keira Knightly realizeaza o Joan Clarke sensibila si cam atat, in calitate de subiect al adoratiei eroului principal. Desi, prin natura sa, rolul este de importanta minora, lipsa de chimie dintre cei doi este evidenta si nu din vina lui Cumberbatch.

Alex Lawther, actorul care ii da viata tanarului Alan Turing, merita toate aprecierile pentru calitatile interpretative demonstrate, caci nu e usor sa fii atat de natural si veridic intr-un rol de timorat, semi-autist, geniu neinteles, detestat si de cele mai multe ori chinuit de cei din jur, purtand povara unui secret murdar, toate aceste caracterisatici fiind definitorii pentru devenirea ulterioara a personajului.

“The Imitation Game” este o mica bijuterie artistica despre un moment crucial in istorie, despre “cea mai dificila problema din lume” pusa in mainile celor mai neconventionali analisti pentru a fi rezolvata. Este despre o minte sclipitoare ascunsa intr-o personalitate prea diferita pentru a fi acceptata si tolerata, despre o lupta interioara infernala pentru a depasi tare si limite, despre geniu, fericire si singuratate depresiva. Nu-l ratati, Oscarurile sunt aproape si sigur macar o statueta va reveni acestei productii. Eu sper ca va fi cea pentru actor in rol principal.

Nota: 9/10

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=Fg85ggZSHMw’]