North by Northwest (1959) – La nord, prin nord-vest
Regia: Alfred Hitchcock
Actori: Cary Grant, Eva Marie Saint, James Mason
Mare admirator al lui Alfred Hitchcock, dar si a actorului Cary Grant, am ales revederea acestui film cu mare drag. Nu mare mi-a fost mirarea ca, la peste 15 ani de la ultima lui vizionare, unele imagini mi-au ramas intiparite si le-am recunoscut cu usurinta. Mirare pentru ca nu sunt un spectator care retine detalii, este si unul dintre motivele pentru care scriu despre filme, pentru a ramane undeva impresiile initiale si a le citi peste timp.
Insa cel putin doua imagini au ramas si probabil ele constituie scene clasice pentru orice amator de filme: scena in care personajul principal, interpretat de Cary Grant, este urmarit de un avion intr-un loc pustiu din America si la marginea unui lan de porumb; scena confruntarii finale, pe muntele Rushmore, acolo unde sunt sculptate in stanca chipurile celor mai renumiti presedinti americani. Scene memorabile si care au fost construite cu mare maiestrie de Hitchcock (mereu imi aduc aminte de copacii de pe muntele Rushmore, unde are loc intalnirea finala intre El si Ea).
Avem de-a face cu un amestec intre un film de actiune si o comedie de situatii, pe care Cary Grant o gestioneaza cu calm si seriozitate. Confundat inca de la inceput cu un spion si agent guvernamental numit Kaplan (personaj de altfel inexistent), Roger Thornhill se trezeste luat ostatic de catre o banda de raufacatori si, scapat, urmarit pas cu pas pentru a se vedea adevarata lui natura. Din hotel in hotel, din doua in doua zile, el cauta sa scape de acestia, dar si de Politie, care il considera, tot printr-un concurs de imprejurari, un criminal.
Exista, normal, si o femeie, care il seduce pe Thornhill si este sedusa de aceasta, intr-un tren plin de urmaritori. Locul in care il ascunde, cuvintele dulci si frumoase pe care si le spun, totul ne duce spre panta unei povesti de dragoste, care lasa urme in sufletul lui Roger, chiar si dupa ce acesta este inselat si dus spre pieire. Eve Kendall este senzuala si extrem de simpatica, foarte directa, o femeie pe care o doresti inca de la inceput de partea ta si careia ii esti dispus sa ii ierti toate greselile trecutului. Dar pana cand?
O atmosfera tensionata, plina de suspans, tipica lui Hichcock, ne aduce in fata unei povesti cu adevarat impresionante. Filmul are caracter, are prestanta, are dialoguri pline de substanta, departe de filmele de actiune si suspans fara pic de “culoare artistica” a ultimilor ani. I se pot reprosa putine lucruri: in primul rand, imaginile trucate, care nu sunt neaparat vina regizorului, ci a timpului si o anumita nuanta de predictibilitate a fiecarei actiuni. Ne dam seama cu usurinta ce se va intampla in urmatoarele cinci minute, dar marea calitate este adusa de schimbarile de situatie pe termen lung, putin sesizabile si deloc previzibile. Nemuritor.
2 comments