Il mattatore (1960)
Regia: Dino Risi
Distribuția: Vittorio Gassman, Dorian Gray, Anna Maria Ferrero
Filmul lui Dino Risi din 1960 ‘Il mattatore’ aparține unei perioade în care comediile cu succes la public și filmele de calitate nu erau categorii disjuncte. Într-o vreme în care cinematografia franceză urca pe Nouvelle Vague iar în cea italiană Michelangelo Antonioni experimenta traducerea pe ecran a singurătăților existențialiste, cinematograful popular umplea sălile cu mari producții istorice și cu comedii. Alături de Toto și de Alberto Sordi, Vittorio Gassman era printre actorii cei mai de succes al genului. ‘Il mattatore’ este inspirat dintr-o emisiune de televiziune în care popularul actor (venit totuși dinspre teatrul clasic de dramă!) se distra și distra publicul cu personificări care-l făceau uneori de nerecunoscut. Este ceea ce face și în film, folosind însă pretextul biografiei unui escroc care-și folosește talentul actoricesc pentru înșelăciuni de tot felul, unele spectaculoase. A fost primul dintre cele vreo 15 filme pe care Dino Risi avea să le regizeze avandu-l pe Gassman în distribuție. Filmul s-a bucurat de succes la vremea lui și titlul său i-a devenit poreclă popularului actor.
Firul narativ este relativ subțire, el furnizând pretextul unui șir de scenete scrise de câțiva dintre scenariștii italieni talentați ai genului, printre care și Ettore Scola. Gerardo este un fost actor și fost escroc pe care soția sa Annalisa pare să-l fi adus pe calea cea bună. Atunci când un îi bate la ușă un pungaș care încearcă să-l escrocheze chiar pe el, Gerardo recunoaște imediat șmecheria și după ce-și recuperează pierderea îi povestește acestuia biografia sa presărată de ‘lovituri’ din ce în ce mai îndrăznețe. În toate acestea el folosise talentul sau de actor și impersonator pentru a juca ‘roluri’ diverse de la fiu de bogătaș din Bologna sau imigrant polonez până la tehnician de telefoane sau general de aviație. Este, desigur, ocazia pentru Gassman de a se dezlănțui transformând filmul într-un show personal.
Nu toate scenetele au trecut cu bine examenul timpului și impactul comic este în mod cert diferit de cel din 1960. Scene care probabil că atunci stârneau hohote de râs în săli, acum poate că doar smulg câte un zâmbet. Lipsește elementul de actualitate al satirei sociale, în schimb se adaugă interesul pentru situațiile devenite istorice și mai ales farmecul retro al unui actor de forța și versatilitatea lui Vittorio Gassman. Scena mea preferată este cea în care Gerardo, ajuns la închisoare, își distrează colegii de detenție cu o variantă stand-up personală a piesei ‘Julius Caesar’ a lui Shakespeare. Reîntâlnirea cu Gassman face să merite timpul petrecut cu vizionarea sau revizionarea acestui film.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
