The Big Bang Theory (2007-)
Regia: Mark Cedrowski
Scenariul: Chuck Lore, Bill Prady
Distribuţia: Jim Parsons, Johnny Galecki, Kaley Cuoco
Mereu am păreri împărţite când vine vorba de sitcom-uri. Cel puţin cele moderne tind să se străduie prea tare să fie amuzante şi cad în ridicol (americanilor le place oricum, însă nu voi vorbi despre ei). Cele vechi au devenit deja filme-cult și sunt încă la fel de amuzante. The Big Bang Theory este undeva la mijloc.
Cele 5 sezoane apărute momentan au ca protagonişti 4 oameni de ştiinţă, toţi fără pic de simţ civic sau talent social, şi pe vecina lor de etaj, o barmaniţă blondă. Cu personalităţi seinfeld-iene şi un apartament împrumutat din „Friends”, acest serial reuşeşte însă să aducă prospeţimea umorului deştept într-un univers dominat de glume răsuflate.
În centrul Big Bang-ului se află Sheldon Cooper, un geniu cu un IQ de 187, introvertit, plin de obiceiuri bizare, printre care felul ciudat în care bate la uşă, strigând persoana pe care o caută şi repetând procesul de trei ori. În mâinile unui actor mai puţin talentat decât Jim Parsons, acest rol ar fi putut deveni o catastrofă mişcătoare. Din fericire însă, laureatul a două premii Emmy şi a unui Glob de Aur, Parsons ne oferă imaginea perfectă a unui tocilar cu o inimă bună, naiv şi fără a deţine înţelegerea de obicei nativă a sarcasmului, sec şi devenit faimos pe Internet pentru replicile sale inteligente.
Farmecul acestui serial stă mai ales în scenariul alert şi tăios, în certurile ciudate şi pline de termeni ştiinţifici, în personalităţile contradictorii, însă atât de familiare, şi în prietenia puternică ce îi leagă pe toţi. Deşi pot vorbi ca nişte birjari de Oxford, publicul înţelege că Sheldon (personajul interpretat de Parsons) chiar ţine la Leonard (Johhny Galecki) şi l-ar apăra dacă ar fi nevoie. În plus, din sezonul trei ajungem la întrebarea: Poate Sheldon să aibă o prietenă, pe care să nu o sperie sau pe care să o nu fiarbă în acid clorhidric?
Howard (Simon Helberg) şi Raj (Kunal Nayyar) demonstrează că da, găsind-o pe Amy, o doctorandă la fel de ciudată şi inteligentă ca şi Sheldon, nefeminină şi crudă. Perechea perfectă.
Marea întrebare a mea este însă: Poate fi considerat acest serial un clasic, alături de Seinfeld, M.A.S.H. şi Friends? Sincer nu. Spre deosebire de Seinfeld, nu am reuşit să râd până la lacrimi sau să nu îmi dau ochii peste cap la unele scene din Big Bang. Este cu siguranţă un sitcom mult mai bun decât altele, însă uneori mi se pare prea sec pentru a mai fi amuzant.
Cu toate acestea, laitmotivul cântecului pentru copii ”Soft Kitty” provoacă mai multe scene memorabile, adorabile şi cu totul şi cu totul hilare. Ni se relevă astfel nu doar latura mai puţin robotică a lui Sheldon, dar şi cea maternă a lui Penny, oferindu-ne un deliciu al televiziunii, atât pentru dependenţii de comedie, cât şi pentru romantici (deşi trebuie să recunoaştem că relaţia dintre Sheldon şi Penny nu se apropie deloc de una romantică).
Vă recomand să vă uitaţi la acest sitcom. E un serial pe cinste, foarte drăguţ, care se ia însă în serios şi are mari şanse de a rămâne pentru mulţi ani un fenomen.
Soft kitty/Warm kitty/Little Ball of fur….
