Spider-Man (2002)

Spider-Man (2002) – Omul păianjen

Regia: Sam Raimi
Distributia: Tobey Maguire, Kirsten Dunst, Willem Dafoe, James Franco, Rosemary Harris

Am făcut un pact cu mine însumi: pentru a vedea ultimul Spider-Man, voi vedea (uneori, din nou) şi celelalte părţi ale seriei, pentru a observa care este deosebirea între Tobey Maguire şi Andrew Garfield, între Kirsten Dunst şi Emma Stone, dar între tehnica regizorală a lui Sam Raimi, pe de o parte şi noul concept, dacă există!, al lui Marc Webb. Pe primul Spider-Man l-am găsit la fel de proaspăt şi acum, la peste 10 ani de la premieră: dacă despre prospeţime voi mai vorbi, el este emblematic pentru „naşterea” Omului păianjen. De aici, aflăm cine era Parker, cât de eminent era ca student şi ce iubire avea din copilărie, dar şi amănuntele extrem de interesante despre transformarea sa din studentul timid, tocilar în super-eroul care nu are teamă de nimic, nici măcar de coşmarul oricărui adolescent, dragostea.

Povestea din Spider-Man este arhicunoscută şi nu este necesar să o spun decât pe scurt, în foarte puţine cuvinte: Peter Parker (Tobey Maguire) este acel student eminent, care o place pe vecina de peste gard încă de la şase ani (interpretată de Kirsten Dunst), dar care nu va avea niciodată curajul să îi mărturisească iubirea. Într-o zi, un păianjen transformat în laborator în înţeapă şi, încet-încet, trasformările apar şi la Peter Parker: reflexe uimitoare, abilitatea de a zbura şi de a sări pe distanţe neomeneşti, uşurinţa de a se urca pe clădiri. Plus că este foarte greu de rănit sau de învins (poate singurul lucru care îl face mai inuman, din tot scenariul).

În rest, este favoritul meu dintre cele patru. Motivele sunt multiple şi este necesar, în primul rând, să fii fanul Spider-Man (nu neapărat fan al super-eroilor, eu îi cam detest şi îi ocolesc în filme) şi apoi să fii văzut cele patru părţi ale seriei, pentru a reuşi să faci o comparaţie potrivită:

–Tobey Maguire este perfect în acest rol şi, fără să cercetez amănuntele, nu înţeleg de ce a fost înlocuit de la „conducere”. Arată la fel de tânăr şi după 10 ani de la primul rol, este potrivit în rolul de Peter Parker timid, puţin descurcăreţ şi mirat de transformările pe care le suferă corpul său;

-„chimia” dintre Maguire şi Kirsten Dunst este evidentă şi, chiar dacă nu ar fi (fost) nimic între ei, Kirsten este perfectă în acest rol şi, în mod sigur, este cea mai sexy apariţie a sa din cele trei părţi în care a jucat rolul lui M.J. Sărutul din ploaie şi rochia sa mulată şi aproape transparentă m-a urmărit de la prima vizionare de acum 10 ani şi până acum. Una dintre actriţele mele favorite;

–Willem Dafoe este unul dintre cele mai credibile personaje negative ale seriei şi mă aşteptam, sincer, să reînvie, să reapară, nu numai ca personaj în oglindă, ci şi ca un adevărat adversar al lui Spider-Man. Poate una dintre greşelile celorlalte părţi (2 şi 3);

-prima parte a seriei este una care va rămâne în memoria fanilor, fiind extrem de proaspăt şi acum, după 10 ani. Şi probabil aşa va rămâne mult timp, chiar daca „The Amazing Spider-Man” a încercat să reia tema, povestea, impresiile cu altă distribuţie şi alt regizor, schimbând prea puţine. Nu a ajuns, prima parte rămâne memorabilă pentru că era suficient de umană, încât să fie credibilă în multe puncte. Un asemenea erou putea exista!

Nota: 8/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=0KW8stZ2jSQ’]