Que Viva Mexico! (1979) – Da zdravstvuyet Meksika! – Traiasca Mexicul!
Regia: Serghei Eisenstein
Distributia: Sergey Bondarchuk (narator), Grigori Aleksandrov
Que Viva Mexico! este considerat, pe drept cuvant, unul din filmele pierdute ale istoriei cinematografiei. Chiar daca el se poate viziona, se poate gasi prin colectiile de filme de calitate, se poate descoperi prin cinematografele care ne readuc in minte filmele-cult ale omenirii, el este „pierdut” pentru simplul fapt ca regizorul sau nu a reusit sa il definitiveze in forma in care dorea sa o transpuna pe marele ecran. Povestea acestui film este una dintre povestile care merita spuse oricarui cinefil adevarat, oricarei persoane iubitoare de cinema, este povestea unei aventuri care a inceput undeva in 1929 in URSS si se incheie (nefinalizata insa cu adevarat) cincizeci de ani mai tarziu, in 1979, in aceeasti URSS.
Protagonisti: Serghei Eisenstein, Grigori Aleksandrov, Upton Sinclair, Hollywood, Mexic, URSS. Am citit povestea in volumul 5 al „Istoriei cinematografiei in capodopere” a lui Tudor Caranfil si nu pot decat sa va recomand aceasta carte, unde veti gasi amanunte interesante ale intregului episod, intins pe jumatate de secol. Va pot da cateva amanunte, pe scurt, pentru a deslusi complexitatea unui film, care nu a fost terminat niciodata: dupa afirmarea sa pe plan european, atat Eisenstein, cat si conducatorii sovietici doreau o noua experienta, in lumea filmului comercial de la Hollywood, unde tocmai se afirma noua tehnica a filmului sonor. Ajunsi acolo, dupa multe peripetii, singurul care pare sa ii sprijine este Upton Sinclair, cunoscutul romancier american, care le asigura mijloacele financiare pentru realizarea unui film neconventional in Mexic.
Rezultatul filmarilor neincheiate in Mexic a calatorit timp de aproape 50 de ani spre URSS, nefiind niciodata montat si finalizat de regizorul care isi lasa amprenta de maestru peste toate filmele sale. In 1979, dupa ce imaginile fusesera deja prezentate sub diferite forme in SUA (ca scurt-metraje, ca documentare, ca filme trunchiate), tot negativul ajunge in sfarsit la Moscova, pentru a fi inchegate in „Que Viva Mexico!” de singurul supravietuitor al filmarilor initiale, cel care l-a ajutat pe Eisenstein in tot ceea ce a intreprins, Grigori Aleksandrov. Rezultatul este ceea ce am vizionat si eu, un film complex, primordial, stralucitor prin imaginile sale, impresionant prin povestea care a fost adusa pe ecran.
Ceea ce este entuziasmant in acest film este faptul ca ne infatiseaza o pagina a istoriei lumii exact asa cum ea era la inceputuri: poate ca momentul nu este ales mai bine decat acest inceput al secolului al XX-lea, inainte ca civilizatia sa se impuna in Mexic, un loc istoric, un loc unde traditiile inca exista si isi desfasoara influentele asupra poporului, un loc pe unde revolutia a trecut, dar una ancestrala, fara influente asupra comunitatii si asupra cutumelor existente in cadrul acesteia, aproape neprihanita. Actorii, asa cum facea de obicei Eisenstein, sunt oamenii obisnuiti ai Mexicului, filmati ori in atmosfera zilnica de sarbatoare (a vietii sau a mortii), ori montati in scena pentru a reinvia cateva momente ale vietii, dar in asa fel incat nimic nu pare regizat, ci totul este firesc, astfel incat nu stim daca suntem in fata unei drame sau a unui documentar. Cu atat mai valoros, un film nemuritor.
Cateva cuvinte despre film a scris si Marian Radulescu pe Liternet.ro.
