Prisoners (2013)

Prisoners (2013) – Prizonieri

Regia: Denis Villeneuve
Scenariul: Aaron Guzikowski
Distributia: Hugh Jackman – Maria Bello (Keller si Grace Dover), Viola Davis si Terrence Howard (Nancy si Franklin Birch), Jake Gyllenhaal (Detectivul Loki), Melissa Leo (Holly Jones), Paul Dano (Alex Jones)

Care  sunt criteriile dupa care alegem – in general – sa vedem un film? Sunt multe, bineinteles si sunt in stransa legatura cu preferintele de gen, cu semnatarul regiei si cu numele actorilor din distributie. Si toate aceste criterii se nasc din cultura generala si cinematografica a fiecaruia. Prezentarile storyline-ului si trailerului au, fara indoiala, un rol important in optiunea spectatorului.

Prin urmare, thrillerul este unul dintre genurile pe care le agreez, regizorul mi-a amintit de cum mi-au cazut ochii pe numele sau de acel neuitat “Incendies”, si au venit si “ciresile” de pe tort, Jackman, Gyllenhaal, Viola Davis!

Experienta ne-a demonstrat insa – si din pacate – nu arareori – ca nimic nu reprezinta o garantie. Ma bucur ca, de data aceasta, iubitorul de film bun din mine a fost pe deplin satisfacut. Poate-poate … asa … ca sa carcotesc nitel … ca altfel nu as mai fi eu … olecuta prea lung filmul! Dar suportabil pana la urma, data fiind tensiunea bine gradata si temele propuse spectatorului. Tema dureroasa a raului din natura umana si a pericolului pe care il starneste acest rau, chiar si in mici asezari linistite. Tema responsabilitatii profesionale a politiei si a meseriasilor ei, in paralel cu tema responsabilitatii parintilor – ambele fata de asigurarea integritatii fizice si morale a copiilor si adolescentilor. Tema psihologiei omului legii hotarat sa aplice metodologia specifica Politiei si tema psihologiei parintelui disperat hotarat sa se implice, sa actioneze si sa arda etapele unei anchete bine instrumentate.  Si nu in cele din urma, tema psihologica a devenirii unui criminal!

Traim unii langa ceilalti si arareori ne dam seama ca vecinul de vizavi, de alaturi sau de trei strazi mai incolo, este un psihopat periculos sau criminal feroce. Si mai exista in aceasta poveste un slogan care m-a pus pe ganduri si care justifica foarte bine constructia psihologica a personajului Keller Dover: “In viata te rogi pentru ce e mai bun si te astepti la ce e mai rau!” Trebuie sa fii pregatit intotdeauna pentru ce este mai rau! “Speră că o să fie bine, pregăteşte-te pentru ce-i mai rău”! Un mod de gandire, o psihologie aparte, pesimista, dar nu defetista, pentru ca il determina pe tamplarul Dover sa-si masoare bine fiecare pas si decizie in viata, sa-si organizeze exemplar asigurarea existentei familiei sale in conditiile unor posibile si presupuse catastrofe si ii justifica (e drept, putin dincolo de limitele permise, chiar si in cazuri de extrema tragedie) deciziile dure pe care le ia substituindu-se Politiei.

Foarte bine scrisa Mapa de Presa de MediaProDistribution si mi se pare corect sa citez acum atat cuvintele lui Hugh Jackman, cat si pe cele ale lui Jake Gyllenhaal, referitoare la acest film. <<Hugh Jackman, care interpretează rolul lui Keller Dover, tatăl fetiţei dispărute Anna Dover, descrie filmul. „Este un thriller clasic contracronometru, care te ţine pe jar. Este un scenariu bine scris, cu tot felul de răsturnări de situaţie. Dar este şi un subiect foarte dureros, dacă ne imaginăm prin ce trec sufletul şi mintea într-o asemenea situaţie tensionată.”>>

Iar <<Jake Gyllenhaal, în rolul detectivului care investighează cazul, spune că apreciază că scenariul examinează subiectul din perspectiva familiilor şi din afara lor. „Filmul ridică nişte întrebări. Până unde ai merge pentru oamenii pe care îi iubeşti? De asemenea, ne prezintă îndeaproape cum se manifestă relaţiile interumane într-un oraş mic, într-o asemenea situaţie. Ne este prezentată şi perspectiva unui poliţist, pe care anumiţi oameni îl privesc ca pe o soluţie, iar alţii ca parte din problemă.”>>

In aceasta poveste << „Toate personajele trăiesc momente importante, iar interpretările trebuiau să fie autentice pentru a fi credibile. Am avut nevoie de actori mari pentru fiecare rol şi i-am găsit.” – spune Villeneuve>>.

Si intradevar, Villeneuve a adus pe ecran o distributie atent selectata, astfel incat fiecare dintre actori realizeaza roluri de compozitie autentice, credibile. Sigur ca avem de-a face cu actori nominalizati si adeseori premiati chiar, pentru rolurile realizate, insa acest film imi pare ca un examen trecut cu brio.

Gyllenhaal, de la tinuta, mers, ticuri si voce, incruntari si incapatanari creaza figura politistului Loki care, desi tanar, are la activ reusite profesionale, e metodic si intaratat si in plus de orice, e foarte rabdator si intelegator cu oamenii din jurul sau (chiar si cu Seful sau – adeseori greu de suportat).

Hugh Jackman doveste o data in plus o gama larga de mijloace artistice si exprima pe deplin acel om-cetatean-meserias-sot-tata-cap-de-familie, confruntat cu marea incercare a vietii sale in toate calitatile mai sus enumerate. Si jocul sau este bogat, sincer si dureros de tragic! Incat spectatorul isi pune intrebari legate de “oare si eu as proceda la fel?”.

Un rol dificil de compozitie are si Paul Dano, in pielea lui Alex Jones. Rolul unei victime din nou victimizata cu duritate.

Melissa Leo exceptionala … si nu va spun de ce :), mergeti sa vedeti filmul si veti intelege singuri!

Profunzimea temelor propuse de acest film, faptele in sine, intrebarile spectatorului fata de aceste realitati si fata de modul sau posibil de a actiona in acest tip de confruntari… dau intensitate emotionala maxima, dar sobra si inteligenta.

Pentru ca – nu-i asa? – spectatorul vrea sa stie, vrea sa previzioneze finalul… insa in “Prizonieri” nu are aceasta satisfactie. Rezolvarea conflictului este imprevizibila pana aproape de momentul declansarii momentelor de varf si de sfarsit! Si dincolo de sfarsit… veti judeca singuri!

Directorul de imagine, Roger Deakins ne aduce in fata ochilor – in exterioare – plasticitatea durerilor si dramelor interioare. Gri, negru, intuneric, frig, ploaie, zapada … culori si natura vitrega in inclestarea emotiilor, durerilor, sperantelor … Si peste toate  … nebunia ..creiere bolnave … “Speră că o să fie bine, pregăteşte-te pentru ce-i mai rău”!

Si coloana sonora semnata de Jóhann Jóhannsson vine in concordanta perfecta …

Nota: 8.5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=KWhS0xN3C0g’]