-30 de ani de la caderea comunismului este un bun prilej pentru a revedea unul dintre filmele clasice ale tranzitiei, filmul german ‘Good bye, Lenin!’ regizat de Wolfgang Becker. Alina Ioana Vitel scrie despre el pe ‘Alecart’: ‘Wolfgang Becker reușește să surprindă efectele adverse ale desprinderii forțate de o lume cu care foarte mulți nu doar că se identificau/ identifică , ci cu care se contopiseră/ contopesc de-a dreptul. Păstrarea intactă a realității pe care și-o configurează fiecare dintre noi e mai importantă decât confruntarea cu o realitate care s-a reînnoit fundamental. Oricât de evident ar fi faptul că balanța înclină spre regimul democratic „în dauna” celui totalitar, lecția pe care acest film mizează este următoarea: microlumile interne nu trebuie neglijate, nu trebuie racordate forțat la lumea mare, de afară, ci au nevoie să continue să existe. Dacă le permitem să nu se supună unui proces de omogenizare nefastă, acel individ nu-și va (mai) pierde (categoric) esența, căci își va păstra aproape acele construcții psihice pe care le-a clădit și care i-au dat forța să meargă mai departe.’
-Adriana Gionea scrie la ‘PostModern’ despre filmul ‘It Must Ne Heaven’ al lui Elia Suleiman: ‘În filmul său, Elia Suleiman arată o realitate devenită mai degrabă un alibi al straniului cu accente comice integrate într-o coregrafie impecabilă pentru o scenă de teatru absurd. Vei aprecia mai ales cadrele fotografice în care, pentru a camufla suprarealismul în real, este suficientă distanţarea siluetei umane de un anumit obiectiv turistic monumental sau o anumită încadrare a unei clădiri/cafenele pentru a încuraja sarcasmul, observaţia satirică deghizată în imagini poetice ori aluziile pline de acel umor ascuţit. De fapt, Elia Suleiman vede un spectacol fără sens, un haos ce abia așteaptă sa se manifeste exuberant și deloc lipsit de tâlcul spiritual tocmai în imaginile urbane de o frumuseţe-clișeu, ce inspiră ordine și eleganţă. Își obligă astfel spectatorul să detecteze infiltrarea absurdului în ritualurile cotidiene devenite automatisme.’
–Este ora topurilor, si la ‘Film Reporter’ am gasit cateva topuri ale celor mai bune filme ale anului alcatuite de colaboratorii blogului. Pe primul loc in Topul lui Dragos Marin se afla ‘Marriage Story’ al lui Noah Baumbach pe care l-am vazut si eu in aceasta saptamana: ‘Marriage Story nu e realist în sensul în care sunt realiste filmele fraților Dardenne sau Safdie. Este genul de film oscarizabil și, probabil, perisabil în discursul critic. Dar pentru mine asta e irelevant. De la o scenă la alta, nici un film nu m-a ținut mai strâns anul acesta. Ancorat de trei interpretări excepționale – Laura Dern ar trebui arhivată – un scenariu foarte lucrat și echilibrat al lui Noah Baumbach și multă emoție, Marriage Story n-are note false. Pentru mine.’
–Doru de la ‘Cinefilia’ a vazut noul ‘Jumanji’: ‘Jumanji: The next level oferă exact ce este proiectat să ofere: Distracție, aventură, umor. Uneori totul devine confuz pentru că din dorința de a mai dinamiza experiența jucătorii au acum opțiunea de a schimba avatarele. … Filmul va distra cu siguranță public de toate vârstele, iar o continuare este iminentă …’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Cherchez l’idole” (1964)
–Top 10 filme văzute în 2019 de Dan Romașcanu
(Sursă fotografii: Alecart.ro, PostModern.ro, Cinefilia.ro)
