-‘Pseudokinematikos’ marcheaza plecarea dintre noi a criticului de film Tudor Caranfil: ‘Pe 23 martie 2019 Tudor Caranfil a plecat spre marea sală de proiecție din ceruri, de care nimeni nu scapă. Acolo unde se developează – mereu altfel decât ne închipuim – negativele imprimate de om în scurta sa petrecere pământească … Amintirea cea mai dragă pe care o am de la Tudor Caranfil este o emisiune de-a sa difuzată la începutul anilor 90 pe programul 2. Îl avea invitat pe Mircea Săucan, pe care tocmai îl descoperisem. Regizorul Meandrelor și Sutei de lei (ce abia fuseseră difuzate la TVR) venise într-o scurtă vizită în România (emigrase în Israel la sfârșitul anilor 80) și – în repetate rânduri – era stârnit de Caranfil să povestească despre cum fusese marginalizat, despre cum filmele sale aveau mereu probleme la obținerea vizei de difuzare (de aceea au fost fie strict interzise, fie amputate). Săucan, țin minte de parc-ar fi fost ieri, îl privea cumva stânjenit. Cu jumătate de gură părea să recunoască, să-i dea dreptate amfitrionului său. Avea un aer absent, ca și cum s-ar fi întrebat ce caută în toată povestea asta a înșelătoarei „repuneri în drepturi”, imediat după obținerea „rației de libertate” pentru români …’
-Alexandru Stanescu scrie la ‘liternet’ despre cartea pe care Stéphane Delorme i-a dedicat-o lui Francis Ford Coppola. Intre altele despre felul in care regizorul american a abordat legenda lui Dracula facuta celebra in lume de Bram Stoker: ‘… Bram Stoker’s Dracula (1992) ar fi nodul principal al operei lui Francis Ford Coppola. Este un nod tematic, dar şi o cheie. Acest film, plin de atracţii şi artificii, caută în secret ieşirea de sub tirania timpului, imaginată de Coppola chiar în secvenţa finală, când vampirul muribund se retrage în capela castelului, alături de mireasa lui, Mina. Ea îl sărută înainte de a-i reda liniştea, prin moarte. După sute de ani petrecuţi în întuneric, lumina revine chiar în locul unde Vlad, voievodul medieval, a fost blestemat, unde a renunţat la credinţă. Sub bagheta lui Coppola, „simfonia groazei” a devenit o simfonie a iubirii, singura salvare pe care artistul o poate imagina. Iubirea adevărată nu are sfârşit (Love never dies ne spune afişul filmului) şi iubirea adevărată anihilează orice oroare, e mai tare decât moartea (ne spune însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe într-o frumoasă Pastorală de Paşti). Iar această imagine a transcendenţei prin iubire – voievodul şi mireasa lui, pictaţi pe cupola capelei – cred că îl plasează pe Coppola în rândul marilor cineaşti ai vremurilor noastre.’
-‘Marculescu’ scrie despre zece filme americane, intre ele ‘Stan & Ollie’: ‘Filmul despre Stan și Bran. După 40 de minute simțeam nevoia să-i extermin cu-o bordură pe absolut toți cei implicați în această futere de morminte. Și de un film moralmente și umoristic superior. Nu era chiar greu, până și Holmes and Watson este mai film, mai cinema și mai agreabil decât formula asta preaplină de formol. Also, John C Reiley ar trebui să-și extermine agentul. Sau agenta.’
-Emil Calinescu scrie la CinEmil despre ‘Cimitirul animalelor’: ‘Cimitirul Animalelor este un must-see, atat pentru fanii filmelor de groaza, cat si pentru fanii filmelor psihologice. Latura psihologica este mult mai importanta, mai relevanta, decat cea oficiala, de horror.’
-Razvan publica la ‘Gazeta de film’ o cronica (in engleza) la Shazam, cea mai recenta productie Marvel: ‘Director David F. Sandberg comes from horror (Lights Out and Annabelle: Creation) so Shazam! really is a surprise. We all have a superhero inside of us — it just takes a bit of magic to bring it out. In 14-year-old Billy Batson’s case, all he needs to do is shout out one word to transform into the adult superhero Shazam. Still a kid at heart, Shazam revels in the new version of himself by doing what any other teen would do — have fun while testing out his newfound powers. But he’ll need to master them quickly before the evil Dr. Thaddeus Sivana can get his hands on Shazam’s magical abilities. It might sound strange, but Shazam! is the most MCU-esque DC movie to date. As opposed to the other DC movies, this one is light-hearted, full of jokes and humor and is heart-warming in the end, with a strong message about accepting your family and friends. The screenplay is written by Henry Gayden, on his first big movie job and it’s really good. The jokes are generally well written, though there are some hidden adult jokes (really, kids won’t notice anything) and some exaggerated scenes, but balanced overall. I would say Shazam!‘s two weak spots are the villain (like usual) and the sudden passing between the second and the third act (at least for me). The importance of family and accepting every member as they are is felt throughout the whole movie, but at some point it, before the climax, the theme reaches it’s high point with not enough force. It pays off in the end, in the final battle, but just before that it’s a little forced.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Shazam!” (2019)
-”Le dernier des injustes” (2013) la One World Romania 12
-”Matisse Live” (2014)
–”Johnny English Strikes Again” (2018)
–”The Old Man & The Gun” (2018)
