Filme Filme europene

Povara faimei: Vie privée (1962)

Vie privée (1962)
Regia: Louis Malle
Distribuția: Brigitte Bardot, Marcello Mastroianni, Nicolas Bataille

‘Vie privée’ (titlul sub care a fost difuzat în limba engleză este ‘A Very Private Affair’), filmul din 1962 al lui Louis Malle, pleacă de la niște premize excelente. Este probabil și filmul lui cel mai apropiat de Nouvelle Vague, poate alături de ‘Zazie dans le metro’, filmul precedent. Având-o ca vedetă pe Brigitte Bardot, filmul explorează cu curaj viața personală a vedetei sale. B.B. cum era alintată de fani și de presă avea doar 28 de ani, dar deja viața ei era subiect de legendă, adulație, scandal și … scenariu de film. Presiunea psihologică a celebrității, exacerbată până la distrugerea vieților personale ale idolilor mulțimilor, făcuse deja și avea să mai facă de atunci zeci sau sute de victime. ‘Vie privée’ a expus fenomenul și a făcut-o în termeni artistici rezonabili, dar inpactul filmului avea să fie minor. Brigitte Bardot însăși nu avea să scape de presiunea propriei celebrități decât atunci când avea să renunțe la actorie.

Jill, eroina filmului, provine dintr-o familie bogată. Trăiește împreună cu mama ei într-o vilă superbă pe malul elvețian al lacului Lehman și dansează (fără prea multa pasiune) într-o trupă de balet. Este nefericită, ca orice fată frumoasă și bogată, și în plus îndrăgostită în secret de Fabio, soțul prietenei cele mai bune, un bărbat ceva mai în vârstă decât ea, editor de jurnale de artă și regizor de teatru. Pentru a schimba atmosfera pleacă la Paris, unde în scurtă vreme devine vedetă de cinema. Succesul aduce cu el presiunea fanilor care o urmăresc peste tot și a ziariștilor paparazzi care o fotografiază în permanență și fac publice orice detalii ale vieții sale private. Pentru a-și regăsi liniștea se reîntoarce în Elveția, unde îl reîntâlnește pe Fabio care divorțase între timp. Îi vă aduce legătura cu bărbatul atât de diferit de ea calmul și protecția după care tânjește? Are vreo șansă povestea de iubire dintre o femeie și un bărbat atât de diferiți unul de celalalt?

În foarte multe dintre filmele pe care le văd și despre care scriu, actorii sunt cei care dau extra-valoare și uneori chiar salvează filmele. În ‘Vie privée’ se întâmplă fenomenul invers. Marcello Mastroianni era un actor formidabil, iar Brigitte Bardot a reușit în multe filme să demonstreze că are și talent actoricesc și nu doar o frumnusete fascinantă. Aici însă lucrurile nu au mers foarte bine. Cei doi actori, care erau la fel de diferiți ca stil și personalitate ca și personajele lor, nu se simpatizau și nu au colaborat bine pe platoul de filmare și asta se simte. Bardot este surprinzător de rece și de insensibila tocmai în acest rol care are atâtea locuri comune cu propria ei biografie. Legătura dintre cei doi era marcată nu doar de diferențele de vârstă ci și de cele de formație culturală. Din punctul acesta de vedere ea aduce cu căsnicia lui Marylin Monroe cu Arthur Miller, care se terminase cu un an înainte de filmarea lui ‘Vie privée’ și care poate că i-a inspirat și ea pe scenariști. Acest gen de legătură mai complexă este foarte puțin prezentă pe ecran. Scenariul este bine scris, filmările în locație atât cele din Elveția cât și cele din Italia sunt excelente, dar povestea pare secată de viață tocmai din cauza prestației actorilor. Ceea ce ar fi putut fi unul dintre vârfurile carierelor cinematografice ale lui Louis Malle și Brigitte Bardot este considerat astăzi un eșec relativ. Păcat. Recomand totuși vizionarea.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Ce lume minunată (2014), filmul unei generații eșuate

Corina Moisei-Dabija

Prin blogosfera cinefilă (22 – 28 iunie 2015)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (31 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult