Pictorul și scriitorul: Cézanne et moi (2016)

Cézanne et moi (2016)
Regia: Danièle Thompson
Distribuția: Guillaume Canet, Guillaume Gallienne, Alice Pol

Filmele despre pictorii revoluției artistice din ultimele decenii ale secolului al 19-lea s-au constituit de multă vreme într-un gen cinematografic de sine stătător. Impresioniștii și post-impresioniștii au schimbat cursul artei și au reinventat procesul creației artistice. Interesul legat de viețile lor și de carierele lor artistice a fost amplificat de faptul că biografiile s-au intersectat creând și o dinamica de grup, bine documentată de scriitorii epocii dar și de vasta corespondență pe care mulți dintre ei au lăsat-o în urma lor. ‘Cezanne et Moi’, filmul din 2016 al Danielei Thompson, urmărește relațiile dintre Paul Cezanne și scriitorul Emile Zola de la copilăria lor din Aix-en-Provence, trecând prin furtunoșii ani 1860 petrecuți în Parisul în care cei doi își căutau drumul în viață și în artă, până spre deceniile finale ale vieții, când drumurile lor personale și artistice se despart, cel puțin aparent, într-o ceartă la fel de spectaculoasă și de pasională pe cât fusese prietenia lor de până atunci. Pentru amândoi relația aceasta a fost prietenia vieților lor, probabil mai importantă decât căsniciile și relațiile lor sentimentale. Ceea ce i-a unit a fost copilăria si tinerețea, ceea ce i-a despărțit spre final a fost arta.

‘Cezanne et Moi’ este mai mult un studiu psihologic decât un film despre artă. Tehnica narativă a flashback-urilor reconstituie drumul în viață al copilului de bancher devenit pictor radical în concepții și în artă (Cezanne – Guillaume Gallienne) și al fiului de imigranți italieni (Zola – Guillaume Canet) devenit unul dintre cei mai importanți scriitori ai Franței și un ziarist de opinie cu mare influență. Scriitorul parcurge traseul social al îmburghezirii pe măsură ce literatura sa se bucura de recunoașterea publică. Pictorul rămâne un marginal și un singuratic, nu se integrează nici în cercurile sociale și nici în cele artistice ale vremii. Prietenia dintre cei doi bărbați pare să le invadeze și viețile personale, și regizoarea Daniele Thompson nu ezită să descrie în mod critic și cu oprobiu feminist atitudinea lor misogină și lipsa de sensibilitate față de femeile din viața lor. Mediul social și artistic al Parisului în care ascensiunea burgheziei se petrecea în paralel cu radicalizarea artei este descris cu multă atenție la detalii, deși spectatorul puțin neatent sau mai puțin avizat în istoria picturii și a literaturii franceze din a doua jumătate a secolului 19 riscă să piardă sau să nu înțeleagă prezența și importanța unora dintre personalitățile care apar pe ecran pentru doar câteva secunde.

‘Cezanne et Moi’ este un biopic care își permite și unele libertăți, în ciuda menționării repetate a anilor și locurilor în care se petrec scenele importante. O parte dintre situații sunt imaginate, o parte dintre replici sunt preluate din cărțile și articolele lui Zola, sau din corespondența dintre cei doi artiști prieteni și rivali. Cei doi actori care interpretează rolurile principale sunt formați la școala de teatru a Comediei Franceze, ceea ce este un avantaj prin cunoașterea culturală profundă și respectul față de personalitățile întruchipate pe ecran, dar și un dezavantaj deoarece se simte o oarecare rigiditate în relația cu aparatul de filmat. Zola al Guillaume Canet are mai multa căldură, calm și prestanță, în timp ce Cezanne al Guillaume Gallienne își joacă tulburarea și angoasele mai exteriorizat, cu isterie repetitivă nu totdeauna clar motivată. Machiajul excelent ii ajuta sa treaca vârstele. Imaginea este superbă, mai ales în scenele filmate în Provence, care insinuează, puțin cam demonstrativ poate, felul în care peisajul și lumina au impregnat arta lui Cezanne. Fațetele artistice ale celor doua personalități rămân însă ascunse. Cea ce i-a despărțit în final pe cei doi prieteni a fost arta. Pentru a-și scrie cartea despre mediul artistic al Parisului Emile Zola a folosit ca material brut viața și persoana lui Cezanne, l-a expus public, și pictorul nu i-a iertat asta. Revoluționând pictura Cezanne a avut parte în timpul vieții de puțină recunoaștere și apreciere cu excepția unei părți din artiștii vremii, și Zola s-a alăturat, într-un moment delicat, corului criticilor. Doar moartea și posteritatea i-au reunit, și numele lor rămân alăturate pentru cei care au venit mai târziu. ‘Cezanne et Moi’ povestește multe despre prietenia și ciocnirile de ego dintre cei doi, dar prea puțin despre arta lor. Doar spre finalul filmului, în credite, imaginile naturii care se topesc în picturi ne amintesc despre ce este vorba de fapt, când rostim numele lui Paul Cezanne.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)