Sinister (2012)
Regia: Scott Derrickson
Distribuția: Ethan Hawke, Juliet Rylance, James Ransone
A fi speriat nu este distractiv pentru toată lumea. Genul de filme ‘de groază’ își are fanii săi, dar și mulți cinefili care îl evită. Cred că cu „Sinister”, regizat de Scott Derrickson în 2012, ne confruntăm cu unul din acele cazuri ale unui film care va place spectatorilor care iubesc sau cel puțin tolerează genul, în timp ce spectatorii cărora le displac filmele de groază ar face mai bine să-l ignore.
Povestea din „Sinister” se încadrează într-unul dintre cele mai utilizate tipare de gen. O familie care pare „normativă” după toate criteriile se mută într-o casă nouă. În curând, va fi clar că familia nu este chiar așa de normativă (tatăl trăiește din scrierea de cărți documentare despre crime), iar casa este marcată și de faptul că a fost scena unei oribile crime multiple în trecut. Ceea ce este diferit în acest film este că lupta dintre echibru mental și groază, între tentativa de a explică lucrurile prin logică și puterile întunericului este bine descrisă, iar căderea treptată spre teroare care se întâmplă în aproape orice film de groază este descrisă într-o manieră credibilă. Există logică în ceea ce se întâmplă pe ecran, dar aceasta este logica filmelor de groază, iar spectatorii trebuie să accepte regulile pentru a se bucura de ceea ce propun scenariștii și regizorul.
Ce mi-a plăcut. „Sinister” respectă regulile filmelor de groază, iar scenariul descrie bine tranziția lentă și treptată dintre „normal” și „groază”. Ethan Hawke joacă bine rolul scriitorului care încearcă să raționalizeze ceea ce se întâmplă cu el și cu familia sa și să se lupte împotriva puterilor oculte cu instrumentele greșite. Folosirea filmului de 16 mm ca medie pentru a reaminti crimele din trecut este o idee frumoasă și niciodată o cutie cu role de film nu a arătat atât de înfricoșător. O mare parte din acțiunea filmului are loc târziu în noapte și imaginea este adecvată.
Ce mi-a plăcut mai puțin. Mi-e întotdeauna incomod să văd copii în filmele de groază. Cred însă că acest lucru face parte din scenariile tipice ale genului sau sub-genului. De asemenea, mi s-a părut ce celelalte personaje și mai ales soția (jucată de Juliet Rylance) sunt prea schematice.
Fanii genului vor iubi probabil acest film. Cam toți ceilalți mai bine aleg alt mod de a-și petrece timpul.
