Carne trémula (1997) – Live Flesh
Regia: Pedro Almodóvar
Distribuția: Liberto Rabal, Francesca Neri, Javier Bardem, Ángela Molina, Penelope Cruz
Vizionarea oricărui film al lui Pedro Almodóvar este o experiență care te îmbogățește, o experiență care îi învață pe spectatori câteva lucruri noi despre cinematografie și câteva lucruri noi despre viață. „Carne tremula” nu este o excepție. Este un film despre pasiune și dorință, este o melodramă care are mai mult sens decât viața însăși, cu cinci personaje pe care ajungem să le cunoaștem mai bine până la sfârșitul filmului decât pe membrii familiei noastre.
Povestea are un prolog, primul capitol are loc douăzeci de ani mai târziu, mai multe capitole în contemporanitate (adică 1997) și un prolog câteva luni mai târziu. O femeie tânără (singura apariție în acest film ca persoanaj viu al Penélopei Cruz, o vom mai vedea ca fotografie pe un monument în cimitir) stă să nască, suntem în Madridul somnoros de la sfârșitul erei Franco, capitală încă a unui stat polițienesc, încă un oraș în care este greu de prins un taxi, chiar dacă străzile sunt goale, deci nașterea are loc într-un autobuz semi-deturnat la orele nopții. Douăzeci de ani mai târziu, într-un Madrid democratic pulsând de viață, doi polițiști sunt chemați într-un apartament unde un băiat care livrează pizza de vreo 20 de ani (da, acel băiat) are o altercație cu o frumoasă și tânără prostituată. Se trage un foc de pistol și unul dintre polițiști este rănit și va deveni invalid, nu înainte de a atrage atenția tinerei.
Câțiva ani mai târziu, băiatul iese din închisoare și plănuiește să se răzbune pe polițistul pă care îl blamează că i-a furat tinerețea. Planurile lui de răzbunare o implică nu numai pe tânăra din incidentul cu împușcătura, ci și pe soția celuilalt polițist. Suntem în plin melodramă Almodovar, toată lumea este îndrăgostită sau face sex cu toți ceilalți, nu este un triunghi romantic, ci un pentagon de dragoste și pasiune. Totul este amuzant și sexy, violent și tandru totodată.
Cântecele lui Chavela Valdez au inspirat o parte din poveste și abordarea lui Almodóvar. Ca în multe alte filme ale sale, el nu judecă moralizator acțiunile personajelor sale, dar simțim că îi pasă de toți și că ar dori să ne facă și pe noi să ne pese de ei. Deși este o combinație de comedie și melodramă, „Carne tremula” nu merge niciodată unde ne așteptăm, deoarece regizorul și scenaristul nu fug de la a amesteca frumosului și tandrețea cu aspectele urâte și crude ale vieții. Javier Bardem face aici unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale timpurii, iar restul echipei de actori incluzându-i pe Liberto Rabal, Francesca Neri și Ángela Molina, își construiesc fiecare personajul, cu pasiunea și aspirația sa de a iubi. Deși hazardul este cel care pare să declanșeze multe dintre evenimente, finalul oferă o senzație de împlinire. Divinitatea (vreau să spun, desigur, regizorul filmului) are grijă de tot.
