Les Olympiades, Paris 13e (2021) – Paris, Arondismentul 13
Regia: Jacques Audiard
Distribuția: Lucie Zhang, Makita Samba, Noemie Merlant
Filmografia modernă avansează în tempo rapid. Unii regizori aleg zone de confort, precum e cea a filmelor comerciale, alții dimpotrivă merg pe mâna abordărilor clasice, în care nuanțele fac diferența. Pelicula „Les Olympiades, Paris 13e” a lui Jacques Audiard face exact asta, ne transpune într-o zonă a emoțiilor și sentimentelor fără pic de cosmetizare.
Camille o întâlnește pe Émilie, tipa cu care împarte un apartament în zona Les Olympiades, Paris 13e, un cartier tipic franțuzesc, cu blocuri taciturne și tineri frământați de griji și de incertitudini. Cei doi, de facto, devin un soi de amanți de conveniență, până când apare Nora, o ființă diafană de care Camille e atras irevocabil. Acest trio plonjează între stări indescriptibile de căutare a sinelui, a sexualității, a eliberării.
Audiard este un narator perfect, transpunând imagini, sunete (filmul a fost premiat la Cannes pentru coloana sonoră) pe forma pură a Sinelui. Fiecare personaj este dezvelit de inhibiții și arătat spectatorului nu pentru a fi judecat, ci pentru a se empatiza. Moartea și viața se înlănțuie în film într-un tango bezmetic și fiecare pare să își caute umbrela pentru a supraviețui.
Istoriile eroilor sunt și ele parte inerentă a întregii povestiri, or fiecare pare să fi traversat o dramă care l-a adus în pragul acestui faliment emoțional. Camille și-a pierdut mama, Nora pare să își caute cu disperare propria sexualitate, iar Émilie pare cea mai tare de fire din acest trio.
Trăirile lor, suferințele, supliciul de a fi sau nu iubit, toate se amestecă vertiginos, se transformă, spulberând iluziile publicului despre impresiile pe care inițial le are. „Les Olympiades, Paris 13e” este un film pe care îl poți înțelege greșit sau pe care trebuie să îl trăiești la intensitate maximă, pentru că nici pe departe nu e un film despre nevoie trupești.
Dimpotrivă, mi s-a părut un film spiritual, dedicat parcă nevoii de reafirmare sentimentală într-o lume în care contează doar formalitățile. Dau dreptate colegului meu care a menționat că filmul e despre relații care încep cu sex, dar nu se termină cu iubire. De fapt, iubirea aici e mai degrabă despre un Sine sănătos, împăcat.
Ceea ce mi s-a părut puțin cam slab a fost finalul. Cumva nu a reușit să încununeze opera, dar cu toate aceste filmul a fost pe măsura așteptărilor mele. De la inspirata metodă monocrom de filmare și până la jocul impecabil al actorilor Lucie Zhang, Makita Samba, Noémie Merlant – toate elementele peliculei s-au îmbinat organic formând o istorie pe care sunt sigură că o veți gusta din plin.
Un film care vă va purta încet, dar sigur, pe străzile unui Paris grăbit, în care iubirea se consumă în fraze nerostite.
În cinematografele din România din 11 martie, distribuit de Independența Film.
