R.M.N. (2022)
Regia: Cristian Mungiu
Distribuția: Marin Grigore, Judith State, Macrina Barladeanu
Cristian Mungiu nu face parte din categoria cineaștilor prolifici. ‘R.M.N.’ este lansat la șase ani după filmul său precedent și la zece ani după cel dinaintea lui. Fiecare dintre filmele lui este însă un eveniment, atât din punct de vedere cinematografic cât și ca abordare critică, frontală și fără mănuși a problemelor complexe ale societății românești (și nu numai românești, cred, în cazul acestui film). ‘R.M.N.’ a fost lansat în 2022 la Festivalul de la Cannes și acțiunea sa se petrece în perioada sărbătorilor de iarna de la sfârșitul anului 2019. Nu-l vom vedea însă prea curând în programările de sezon din jurul Crăciunului și Noului An. Departe de orice festivism, acest film este, așa cum indică titlul, o radiografie a unui organism bolnav – societatea românească și europeană de astăzi.
Cristian Mungiu folosește în ‘R.M.N.’ o tehnică narativă pe care a utilizat-o deja în câteva dintre filmele sale precedente. El grefează o poveste individuală peste realitățile complexe ale locului și timpului în care se petrece acțiunea. Personajele sale se confruntă cu dificultăți și amenințări care își au originea în sistemul în care sunt obligate să trăiască. Ca și în alte filme ale sale, și aici, Mungiu abordează acțiunea cu o aparentă obiectivitate și își lasă spectatorii să extrapoleze, să facă un ‘zoom-out’ pentru a trage singuri concluziile despre rădăcinile eșecului (uneori tragic) al personajelor.
Scenariul urmărește în paralel doua fire narative. Matthias, eroul principal al filmului, se întoarce în satul său din Harghita în preajma sărbătorilor, așa cum o fac mulți dintre milioanele de cetățeni români care lucrează în Europa. Majoritatea populației din sat este de etnie maghiară, dar minorități românești și germane conviețuiesc în mod convenabil, chiar daca nu armonios. Un ‘melting pot’ în care componentele nu sunt perfect amestecate, tensiunile există și răbufnesc din când în când, fară însă că oala să dea în foc. Un focar de tensiune apare când proprietara fabricii împreună cu principala sa manageră decid să angajeze muncitori străini, din Sri Lanka, ca brutari la fabrica de pâine care este principala industrie a localității (după ce o exploatare minieră din apropiere fusese închisă din motive ecologice). Aici, în inima Transilvaniei multi-etnice care părea să fi surmontat propriile sale conflicte naționale și confesionale, străinii care arată altfel nu sunt bine văzuți de la început, și în scurtă vreme vor deveni nedoriți. Tensiunile interne refulate se canalizează împotriva lor.
Acest fir narativ care condamnă (chiar dacă nu explicit) xenofobia și prejudecățile este dezvoltat în paralel cu complicațiile vieții personale ale lui Matthias. Soția sa, Ana, îl primește cu răceală, justificată deoarece Matthias avusese și poate mai are o relație extra-conjugala cu Csilla, managera fabricii de pâine. Băiatul lor, Rudy, trecuse la vârsta de opt ani printr-un șoc cauzat de o întălnire misterioasă cu ceva înspăimântător în pădurea care înconjoară satul, în drumul său spre scoală. Tatăl va încerca să-l elibereze pe băiat de traumă impunând un stil de educație macho-ista. Matthias și Ana sunt despărțiți mai degrabă decât uniti de afecțiunea lor pentru copil. La rândul lor, Matthias și Csilla sunt despărțiți de felul în care abordează conflictul de muncă cu lucrătorii străini. Nu este vorba însă doar despre o dispută politică, diferențele dintre ei au rădăcini mai adânci. Csilla este implicată social și politic, este adepta modernizării și a progresului, dar în fapt poate ea doar servește interesele unui capitalism rapace, de genul celui care domină economiile est-europene din perioada post-comunistă. Pentru Matthias aspectul politic este irelevant, desi a muncit și trăit câțiva ani în vest. Respingerea noului și a diferențelor este o reacție instinctivă pe linia unui tradiționalism care vede în aceste fenomene amenințări demonice, nu prea diferite de cele ale fiarelor din pădurile din jurul satului.
Descrierea conflictului etnic mi s-a părut a fi mai interesantă și mai bine conturată. Recursul la legendele tradiționale riscă să fie pierdut în traducere pentru spectatorii străini nefamiliari cu Miorița sau Dansul Urșilor. Legătura dintre Matthias și Csilla, atât de diferiți în temperamente și concepții nu are o justificare emoțională suficientă. Cristian Mungiu însă, ca de obicei în filmele sale, farmecă prin câteva procedee și invenții cinematografice subtile și expresive. Filmul este vorbit în românește, maghiară, germană, franceză și engleză, și pentru a diferenția dialogurile pentru spectatorii care nu cunosc toate aceste limbi, Mungiu subtitrează cu culori diferite. Folosirea tehnicii de cadru unic pentru fiecare scenă dă spectatorilor senzația de implicare, de mărturie directă la ceea ce se întâmplă pe ecran. Actorii sunt excelent aleși, o parte profesioniști (Marin Grigore, Judith State, Andrei Finți), alții amatori, integrați fără cusur. Imaginea semnata de Tudor Vladimir Panduru ne transferă dinspre ecran spre sală nu doar personajele și acțiunile lor, dar și aerul înghețat și formele colțoase ale mediului unde se petrece acțiunea. Două scene mi-au atras atenția. Una este scena cheie spre final despre care s-a scris și discutat destul, o scenă clasică pentru Mungiu, în care adunarea satului discută dacă să-i alunge pe străini. Ea pare un comentariu sarcastic sau poate disperat la consecințele democrației plantate fără rădăcini în epoca știrilor false și a manipulărilor internetice. O altă scenă, mai devreme în film, cea în care elevii interpretează pe scena Miorița în limba maghiară cu ocazia sărbătorilor spune – cu umor subtil – mai mult despre cele ce se întâmplă azi în satele ardelenești decât sute de cărți sau articole de ziar.
Filmul are și un final alegoric și intenționat criptic, care i-a lăsat nedumeriți pe numeroși spectatori și comentatori. Nu voi adaugă comentariul și interpretarea mea. Cred că Mungiu a conceput intenționat acest gen de final pentru a ne face să continuăm să ne gândim și să discutăm despre film și după terminarea proiecției. El lasă pe fiecare dintre spectatori să tragă singur concluziile legate de acest film care abordează o listă de fenomene complexe cu impact adânc în viețile românilor și europenilor de astăzi: migrațiile economice, globalizarea, pericolele ecologice, xenofobia, prejudecățile, tensiunile etnice și religioase și relațiile personale care încearcă și nu totdeauna reușesc să traverseze barierele, conflictul dintre tradiție și modernism. Parcă prea multe probleme pentru un singur film, aș spune. Este doar unul dintre motivele pentru care aș dori ca Mungiu să facă mai des filme.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii IMDb.com)