Turnul. Zi cu soare / Tower. A Bright Day / Wieza. Jasny dzien (2017, Polonia)
Regia: Jagoda Szelc
Cu: Anna Krotoska, Malgorzata Szczerbowska, Anna Zubrzycki
Una dintre cele mai recente revelații ale cinematografiei poloneze, „Turnul” a fost deja premiat pentru Cel mai bun debut și Cel mai bun scenariu la Festivalul de la Gdynia (2017), făcând figură frumoasă și la Berlinale. În urma unei recomandări de vizionare din partea traducătoarei care s-a ocupat de subtitrare, am decis să îl aleg în defavoarea altor oferte – la fel de tentante – pe care Festivalul Filmului European le-a avut pentru vineri seara. Ioana Diaconu-Mureșan, lector de limba polonă la Universitatea „Babeș-Bolyai”, a lansat recomandarea, sugerându-ne să fim atenți mai ales la final și, eventual, să îi spunem… ce am înțeles.
Având ca premisă o întâlnire de familie ușor forțată, care se petrece într-un peisaj aparent idilic, de țară, al Poloniei, filmul escaladează rapid și ajunge să evolueze în direcții dificil de imaginat. Este o frântură din povestea a trei frați: Mula (Anna Krotoska), Andrzej (Rafal Kwietnewski) și Kaja (Malgorzata Szczerbowska), care hotărăsc să se reunească cu ocazia primei comuniuni a fetiței Mulei, Nina (Laila Hennessy). Aflăm foarte repede că Nina este, de fapt, copilul Kajei, însă nicăieri pe parcursul filmului nu se dezvoltă această parte a intrigii; din conduita Kajei putem doar deduce că această decizie a fost luată ca urmare a stării mentale instabile a surorii celei mici.
Mula și soțul ei, Mihal (Rafal Cieluch) mai au în grijă și pe mama celor trei frați (Anna Zubrzycki), care se află, de asemenea, într-o stare precară, însă, odată cu intrarea Kajei în peisaj, pare să își revină și să se reîncadreze în peisajul familial – al cărui centru devine. De fapt, fiecare personaj poate reprezenta, cu un mic efort de imaginație, un arhetip parcă desprins din basmele cu morală; astfel, Ada, mama celor trei, ar fi vrăjitoarea cea bună, care spune povești fermecătoare și umple casa de râsete și voie bună.
Tensiunea dintre membrii familiei atinge curând cote îngrijorătoare, fără a se explica limpede care sunt motivele. Relația centrală dintre Mula și Kaja este ca un roller-coaster: ba marcată de momente de o intimitate înduioșătoare, în care surorile rememorează momente din copilăria lor, ba de scene încărcate de nervi și de reacțiile oripilate ale Mulei la comportamentul aparent nonșalant al surorii sale. Totul se petrece pe fundalul unor evenimente nefaste: Dalai Lama a murit, iar preotul local, care trebuie să se ocupe de organizarea primei comuniuni, pare tot mai afectat de o incapacitate fizică și psihică.
Dincolo de intriga care nu pare să își găsească o soluție convingătoare, lâncezind din pricina unui conglomerat de puncte culminante, remarc jocul deosebit al personajelor feminine. Fiecare dintre actrițe – deloc experimentate, de altfel – știe să-și „poarte” personajul cu naturalețe, și am avut impresia că urmăresc, uneori, un reality show. Din nou, nu m-am putut împiedica să nu mă gândesc la o paralelă cu basmele și poveștile universale, în care avem mereu o fată bună și harnică și una… diferită, și, deseori, nu mai știm care dintre ele este personajul pozitiv.
Regizorul Jagoda Szelc este tot femeie. Are 34 de ani și nu a absolvit încă Școala de Film din Lodz, dar este privită de majoritatea criticilor ca foarte promițătoare. Mulți au identificat, în acest film, influențe din horror-uri și thrillere clasice, dar și din capodopere semnate Lars Von Trier. Atmosfera este, într-adevăr, încărcată, și totuși lipsită de complicații, amenințătoare, și totuși relaxată – o combinație susținută puternic și de arta filmării, și de coloana sonoră. „Reproșul” meu se îndreaptă, însă, spre lipsa de substanță, de logică, de explicație a evenimentelor, și în special a finalului care, exact cum avertiza Ioana Diaconu-Mureșan, m-a lăsat mască.
