The Italian Job (1969)
Regia: Peter Collinson
Distribuția: Michael Caine, Noël Coward, Benny Hill, Raf Vallone
Am văzut versiunea originală din 1969, regizată de Peter Collinson, a filmului ‘The Italian Job’ la 19 ani după ce văzusem remake-ul din 2003. Despre remake nu îmi amintesc mare lucru și nota 5/10 pe care i-am dat-o atunci pe IMDB probabil că explică motivele. Filmul din 1969 nu este nici el cel mai bun film din genul filmelor de jafuri care era foarte popular în acele vremuri, dar sunt totuși câteva motive bune pentru o vizionare la peste jumătate de secol de la producție și lansare. Văzându-l, spectatorul de astăzi își poate face o idee despre rețetele de succes cinematografic de la sfârșitul anilor ’60. Iar nota pe IMDB este și ea mai mare.
Filmul pleacă de la o idee destul de originală care îl plasează într-un loc special în categoria filmelor care descriu în detaliu planficarea și organizarea celor mai sofisticate jafuri. Banda de răufăcători britanici condusă de Charlie Crocker (Michael Caine) și finanțată de Mr. Bridger (Noel Coward) va jefui un convoi în care se află lingourile de aur cu care China comunistă (ne aflăm în 1969!) vrea să cumpere o fabrică de automobile italiană. O va face cu ajutorul unui expert în calculatoare, rol în care apare nu altul decât celebrul comic Benny Hill, care va sabota sistemul computerizat de dirijare al circulației din Torino (iarăși – suntem în 1969!) și va crea un imens dop de circulație. Ca în toate aceste filme, planurile cele mai sofisticate se împotmolesc din cauza unor detalii imprevizibile. Totul este tratat aici cu un umor imoral care nu ar mai fi posibil astăzi. În 1969 corectitudinea și politica nu fuseseră unite în aceiași frază.
Partea comică este partea cea mai tare a filmului, dar spectatorii trebuie să fie totuși avertizați că este vorba despre comic britanic și că unele dintre poante se pot pierde în traducere chiar și pentru publicul bun cunoscător de limbă engleza, vorbită însă pe alte meridiane. Filmul acesta a fost receptat foarte diferit în Anglia de restul lumii, și cred că aceasta diferență de percepții continuă până astăzi. În ochii majorității spectatorilor ‘The Italian Job’ model 1969 este o comedie de jafuri cu câteva momente bune, cu altele mai puțin bune, cu o urmărire de mașini care se cațără pe scări, zboară intre clădiri și accelerează în sisteme de canalizare, cu câțiva actori simpatici și cu câteva glume din care pot fi înțelese cam jumătate, cu o scenă memorabilă de retro tehnologic de pe vremea când calculatoarele erau mai voluminoase decât frigiderele și cu muzica lui Quincy Jones.
Pentru spectatorii și criticii de film britanici este un film care revine repetat în clasamentele celor mai bune filme britanice ale tuturor timpurilor. Michael Caine, Noel Coward (pentru care acesta este ultimul film ca actor) și Benny Hill reprezintă fiecare alt tip de vedetă și de umor englezesc și însuși faptul de a-i aduce pe același ecran este o performantă. Chiar dacă spectatorul de astăzi riscă să nu mai fie entuziasmat de acest film, el poate fi sigur că a vizionat cea mai bună versiune a lui ‘The Italian Job’ produsă până acum.
Disponibil pe Prime Video.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.vectis.co.uk/lot/the-italian-job-1969-film-poster_534378)
