Cea mai fericită fată din lume (2009)
Regia: Radu Jude
Distribuția: Andreea Bosneag, Doru Catanescu, Claudiu Dumitru, Bogdan Marhodin, Serban Pavlu, Vasile Muraru, Andi Vasluianu
‘Ăștia suntem!’. Acesta este mesajul pe care regizorul Radu Jude îl repetă în mod obsesiv în toate filmele sale. O oglindă incomodă pe care o pune în fața spectatorilor români, obligați parcă împotriva voinței lor să se confrunte cu adevăruri neplăcute despre societatea românească de astăzi, despre istoria mai recentă sau mai îndepărtată, despre prejudecățile față de cei alături de care au trăit sau trăiesc românii în aceeași țară și discriminările generate de aceste prejudecăți, despre ignoranța și efectele ei în prezentul românesc. Filmele sale recente au produs aproape fără excepție vâlvă și dispute în țară, în paralel cu aprecieri și premii în străinătate. ‘Cea mai fericită fată din lume’, filmul de lungmetraj de debut, conține deja toate aceste elemente.
Realizat în 2009, filmul lui Radu Jude are multe elemente specifice curentului minimalist în cinematografia românească din primul deceniu al mileniului, dar conține deja și elementele care îi vor permite lui și colegilor săi de generație să depășească limitele impuse de propriul lor succes. Povestea filmului este simplă, acțiunea petrecându-se într-o singură după-amiază. Delia, o fată de 18 ani din județul Hunedoara a câștigat o mașină la tragerea la sorți a unei companii de băuturi răcoritoare. Împreună cu părinții ei vine în București pentru a filma un clip publicitar în centrul orașului, în Piața Universității. Câștigul ei reprezintă șansa familiei de a sparge cercul vicios al sărăciei, vânzând mașina și investind banii într-o pensiune turistică. Vânzarea mașinii însă spulberă visele fetei, căreia ii este mai important statutul acordat de o mașină și vacanța visată pe litoral împreună cu o prietenă. Visuri mercantile într-o realitate mercantilă, cea a României de tranziție.
Radu Jude reușește să concentreze în cele 99 de minute de film, majoritatea filmate în același loc foarte familiar bucureștenilor, mult din esența societății românești la două decenii după schimbarea regimului: debusolarea, mercantilismul, lipsa de speranță, conflictul cultural între centrul politic și restul țării. Îl ajută interpretarea, în special cea a Andreei Boșneag în rolul Deliei și a lui Șerban Pavlu în rolul secundar al regizorului. Problema principală a filmului este că niciunul dintre personaje nu reușește să câștige empatia spectatorilor. Chiar și Delia apare în final mai mult ca o manipulatoare care pozează în victimă, deși personajul ei, o fată născută cam în vremea revoluției, ar fi cel mai puțin responsabilă de cele ce se petrec cu ea. Oglinda pusă de regizor în față spectatorilor se dorește a fi nemiloasă și lipsită de deformări, dar lipsa unor personaje cu care spectatorii pot să se identifice scade din forța filmului și din eficiența mesajului.
