Mélo (1986)
Regia: Alain Resnais
Distribuția: Sabine Azéma, Fanny Ardant, Pierre Arditi, André Dussollier
Melodrama nu a avut totdeauna o conotație negativă sau ironică. În fapt, în secolul 19 acest gen teatral era mai apropiat de ceea ce indică etimologia cuvântului, adică o dramă (care de obicei se petrecea în mediul familial) cu muzică. Alain Resnais, regizorul francez al cărui nume este asociat cu Noul Val deși filmele sale sunt foarte aparte de cele ale celorlalți regizori celebri ai curentului, cunoștea bine teatrul și a explorat legăturile dintre teatru și film în ultimele decenii ale vieții și carierei sale. ‘Mélo’, filmul său din 1986 este o melo-dramă în sensul clasic al termenului și chiar mai mult decât atât, deoarece eroii filmului sunt muzicieni și muzica joacă un rol important în poveste. Este vorba despre o ecranizare foarte fidelă a unei piese din 1929 a lui Henri Bernstein, un dramaturg aproape uitat astăzi, personaj interesant și pitoresc . Pariul lui Resnais pare să fi fost să dea viață, cu o combinație între mijloacele cinematografiei și ale teatrului, unui text care nu era de la început o capodoperă literara, căruia însă i-a rămas fidel. Dialogurile din piesă sunt păstrate, doar scurtate și editate de Resnais. Este, de altfel, unul dintre puținele filme în care a intervenit ca scenarist, fără a fi creditat pentru asta. Se poate spune că Alain Resnais a câștigat aproapte complet pariul.
‘Mélo’ este modelat ca o piesă de teatru filmată. Genericul arată ca un program de sală și decorurile sunt ostentativ teatrale. Avem parte chiar și de ridicări și coborâri de cortine care marchează cele trei părți ale filmului (sau trei acte ale piesei, daca vreți). Pierre și Marcel sunt violoniști și prieteni. În primul act Marcel este invitat la cină de Pierre și de tânăra sa soție, Romaine. În timp ce Marcel își descrie aventurile amoroase, Romaine pare a-i cădea sub vrăji. A doua zi îl va vizita sub pretextul unei audiții muzicale care va însemna începutul unei relații dintre cei doi. Povestea se complică atunci când Pierre se îmbolnăvește, și boala sa posibil nu este străină de tratamentele lui Romaine. Tocmai când intriga luase o turnură care amintea filmele lui Hitchcock, se întâmplă ceva neprevăzut. Integritatea triunghiului amoros este în pericol, iar pasiunea lui Romaine pentru unul sau altul dintre cei doi bărbați ajunge în competiție cu prietenia dintre ei.
Filmele lui Alain Resnais au fost de multe ori apreciate pentru calitățile cinematografice și inventivitatea tehnică, dar criticate pentru aparenta lipsă de emoție. Cinematografic, ‘Mélo’ este interesant tocmai pentru teatralitatea lui, amplificată de imagine și de muzică. André Dussolier, intepretul lui Marcel, are un monolog de vreo șase minute în care dezvăluie toate cotloanele ascunse ale personajului său, dar cred că ceea nici dacă am avea cele mai bune bilete la un spectacol de teatru nu am putea sesiza toate nuanțele create de actor ca în cadrul de prim-plan creat de regizor și de directorul său de cinematografie. Spațiile constrânse ale decorurilor emfatic teatrale sunt extinse prin jocuri de oglinzi. Două sonate pentru vioară (una de Bach și cealaltă de Brahms) vor juca roluri importante în intrigă, dar în această melo-dramă se vorbește mai mult despre muzica decât se interpretează sau ascultă muzică. Pe lângă Dussolier apar în celelalte două roluri ale triunghiului de amorezi Pierre Arditi și Sabine Azéma, iar într-un rol secundar Fanny Ardant. Cu toții alcătuiesc o mică echipă de actori fideli care l-au însoțit pe Resnais în filmele sale din acea perioadă. Cu toții se cunosc foarte bine unii pe ceilalți și interacționează minunat. Tocmai de aici, din interior, izbucnește emoția și acest film minimalist și stilat, reușește nu doar să reabiliteze teatrul în film ci să și transmită un mesaj despre prietenia care este mai puternică decât pasiunea.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
