La religieuse (2013)
Regia: Guillaume Nicloux
Distribuția: Pauline Etienne, Isabelle Huppert, Louise Bourgoin
Guillaume Nicloux, regizorul acestei versiuni din 2013 a filmului ‘La religieuse’ s-a născut în 1966, adică exact în anul când filmul cu același nume realizat de Jacques Rivette, cu Anna Karina în rolul principal, avusese premiera la Festivalul de la Cannes, după un an de interdicție datorat protestelor bisericii catolice. Ambele filme reprezintă ecranizări ale romanului anti-clerical din secolul 18 al lui Denis Diderot și ambele își iau libertăți în adaptarea acțiunii și modifică finalul. Comparația dintre cele două filme reprezintă încă un capitol din seria fără sfârșit a dezbaterilor suscitate de remake-uri. Există în acest caz însă o deosebire esențială și anume faptul că nu este vorba despre o adaptare americană, filmul lui Nicloux fiind realizat de aceiași parte (‘a noastră, europeană’) a Oceanului Atlantic. Și, cu toate acestea, în comparație cu ‘originalul’, și această nouă adaptare este mai puțin interesantă și aduce puține elemente noi și de calitate. ‘La religieuse’ versiunea 2013 nu este un film lipsit de merite, dar, paradoxal, este mult mai ‘cuminte’ și mai lipsit de scântei și surprize decât ‘La religieuse’ versiunea 1966.
Liniile generale ale acțiunii romanului sunt păstrate și unele scene au corespondenți exacți în cele două filme. Suzanne Simonin este a treia fiică într-o familie care nu își poate permite zestre decât pentru surorile sale mai mari. În consecință părinții decid că fata va fi destinată vieții monahice. Există un motiv suplimentar, ascuns și mai întunecat în decizia lor, care vă fi dezvăluit mai tărziu. Tânără fată nu se simte atrasă de mănăstire. Deși este complet lipsita de experiență de viață simte că există o viață mult mai semnificativă în afara zidurlor acesteia. În plus, experiențele din mănăstire sunt traumatizante – ipocrizia se întâlnește cu sadismul, ierarhiile rigide oferă celor mai puternici dreptul de a decide destinele și de a chinui sufletele și trupurile fetelor tinere. Ceea ce ar trebui să fie o lume a păcii sufletești și a credinței se transformă pentru cele care nu se pot adapta într-un univers concentraționar. Încercările de a evada, chiar atunci când reușesc după mari chinuri și eforturi, le aruncă pe fete într-o altă lume, nu mai puțin crudă și dispusa să le manipuleze și să le exploateze.
Filmul lui Guillaume Nicloux este impresionant din punct de vedere vizual. Câteva dintre scenele din mănăstiri, în special cele care descriu ceremoniile religioase sunt filmate din unghiuri spectaculoase. Costumele sunt și ele adecvate stilistic, iar detaliile vestimentare completează senzația de sufocare și chiar de tortură fizica pe care o trăiau personajele care erau obligate să le îmbrace. Actrița belgiană Pauline Etienne abordează cu brio rolul lui Suzanne, care în versiunea originală era interpretat de Anna Karina și este foarte potrivită rolului, și din punct de vedere fizic, dar și emoțional. Isabelle Huppert își adaugă impresionantei sale filmografii încă un rol de femeie matură cu cotloane ambigue și întunecate în personalitatea sa – cel al maicii Saint-Eutrope. Reușește să fie eficientă, deși scenariul a fost mai puțin generos cu ea, lăsând afară aspectele explicite ale prăbușirii sufletești a personajului. Aici este probabil problema cea mai mare a acestei versiuni a lui ‘La religieuse’. Lumea din afara mănăstirilor este la fel de crudă și are o responsabilitate egală în destinul tragic al lui Suzanne și al multor altor fete în situația ei. Modificând finalul într-o direcție aproape hollywoodiană și eliminând sau șlefuind prea mult unele scene cheie, ceea ce a rezultat este o versiune mai puțin crudă, dar și mai puțin clară a poveștii, poate mai reușită estetic însă mai puțin convingătoare decât cea din 1966.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
