Sorella di Clausura (2025)
Regie: Ivana Mladenović
Distribuție: Katia Pascariu, Cendana Trifan, Miodrag Mladenović
„Sorella di Clausura” nu este un film, ci o adevărată aventură, uneori psihotică, prin viața haotică a Stelei (Katia Pascariu). Nu cred că pot găsi o categorie concretă din care acest film să facă parte, Ivana Mladenović prezentându-ne drama personală a Stelei, presărată cu un umor negru foarte bun, dar care nu cred că va fi pe gustul tuturor. Principalul subiect pe care filmul ni-l pune în vedere este însă povestea iubirii platonice pe care Stela o poartă pentru Boban (Miodrag Mladenović), un cântăreț balcanic trecut de prima tinerețe. Bazat pe povestea reală a Ancăi Pop, artista care și-a pierdut viața în anul 2018 și fostă prietenă a regizoarei, lungmetrajul reușește să prezinte cu brio viețile celor două domnișoare în rol principal, Stela și Vera Pop (Cendana Trifan), ale căror vieți puse una lângă alta ne prezintă perfect diferențele enorme ale persoanelor din diferite clase sociale.
Stela este indrăgostită nebunește de Boban, încă de la 12 ani, dezvoltând un cult al personalității extrem de nociv pentru faimosul artist balcanic. Nu doar că aceasta nu poate fi cu alt bărbat din cauza nevoii de a-l compara cu cântărețul, dar trăiește unele episoade de nebunie adevărată din cauza aceste obsesii care o macină pe dinăuntru, care o împinge spre ridicol. Punctul culminant al psihozei sale este aflarea faptului că Boban s-ar fi îndrăgostit de o altă româncă, chiar după concertul său din România. Acesta este momentul în care, fără să își dea seama, viața sa se schimbă radical. Datorită injuriilor și jignirilor adresate Verei Pop, artista cu care Boban urma să colaboreze, pe Facebook, cântăreața observă talentul filologic al Stelei și decide să îi ofere șansa de a îl întâlni pe Boban, dacă aceasta va scrie o carte. Stela este reprezentarea perfectă a persoanei sărace, care a eșuat în viață. Deși aceasta a absolvit o facultate și este o scriitoare talentată, nu a reușit până la vârsta de 36 de ani să evadeze din situația economică precară în care a fost crescută. Acest fenomen de idolatrizare exagerată a diferitelor personalități îi vine natural Stelei, filmul făcându-te să înțelegi de ce se întamplă asta.
Protagonista este construită în așa fel încât, alături de încercările sale mentale, să ai impresia că este complet natural ceea ce ii se înâmplă. Stela are nevoie de un exemplu, de o speranță, de ceva de care să se lege pentru a evada din trista ei realitate, simțindu-i durerea, poate chiar empatizând cu ea. În același timp, Vera este o vedetă, o femeie stabilă financiar și de succes, urmărită de o țară întreagă și chiar și de Boban, feblețea Stelei. Nici artista nu este perfectă, filmul amintind că complexele și problemele de identitate nu țin cont de statut. Cântăreața trăiește cu complexul salvatorului, cu această nevoie constantă de a fi eroina Stelei, luptând din greu pentru a o scoate din condiția sa limitată. Aceasta este criticată de publicul larg pentru comentariile sale despre sex, făcute publice la televizor, dând impresia nevoii de atenție și bucuria de a primii chiar și critici și injurii. Relația celor două persoane radical diferite a oferit un dinamism superb peliculei, ajutându-mă să observ dificultățile Stelei, mai ales fiind accentuate de viața „perfectă” a Verei.
Acțiunea filmului este plasată în 2007, la scurt timp după intrarea țării noastre în Uniunea Europeană. Atât kitschul folosit în decoruri și modă, cât și corecția de culoare caldă folosită au reușit să mă introducă bine în lumea acestui film. Efectele de degradare a peliculei nu au putut să nu-mi amintească de grindhouse, atât de curentul cinematografic, cât și de double-featureul semnat de Robert Rodriguez și Quentin Tarantino. Din perspectiva filmelor românești, trebuie să recunosc că am simțit uneori asemănări cu lucrările lui Radu Jude, și nu mă refer doar la Katia Pascariu. Multe scene ale filmului au avut influențe stilistice pe care le regăsim în filmele cineastului român, atât replici cât și jocul scenic rebel, fără perdea. Chiar și regizoarea recunoaște influențele Noului Cinema Românesc în arta sa. Katia Pascariu trebuie neapărat lăudată pentru jocul său actoricesc, reușind un rol superb. „Sorella di Clausura” nu este un film pentru oricine. Este artistic, haotic, non-conformist, dar foarte bine executat, iar mie mi-a plăcut. În cazul în care ești fan al artei cinematografice sau ai rezonat cu filmele lui Radu Jude, este un must-see al cinematografiei românești din ultimii ani.
La cinema din 6 martie.
Notă: 7/10
(Credite foto: filmedefestival.ro, Cinema Victoria)
