Nymphomaniac: Volume 1 (2013)
Regia: Lars von Trier
Scenariul: Lars von Trier
Distributia: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgård, Stacy Martin, Shia LaBeouf, Christian Slater, Uma Thurman Saskia Reeves
In maniera proprie a lui von Trier, Volumul I al constructiei Nymphomaniac contine capitolele:
- „The Compleat Angler”
- „Jerôme”
- „Mrs. H”
- „Delirium”
- „The Little Organ School”
Nici vorba insa, sa nu creada cineva ca aceste fiecare capitole reprezinta un docu-indrumar practic-aplicabil despre sex sau, mai larg spus, despre porno-sex.
Pentru ca asa cum “ne-a dresat” Lars von Trier in precedentele lui Antichrist si Melancholia, dragostea cauzeaza deseori caderea in depresie …desi … as zice ca Nymphomaniac nu are nimic de-a face cu dragostea, ci poate numai cu nevoia si cautarea ei debusolata.
Experimentarea precoce, indelungată si sportivă a sexului poate produce gravă dependentă si ulterior, incapacitate de implicare emotională de orice formă.
Asa cum STIUCA in apa isi pandeste rabdatoare victimele, asa si tanara eroina a povesti isi pandeste victimele numerotate si insirate in lista lungaaaaaaaa a performantelor sexuale.
Pandeste stiuca, conform lectiilor molcome despre pescuit, despre muzica si alte de-ale vietii, pe care Seligman i le tine eroinei filmului, acum in pragul unei varste coapte.
Joe (Joel), in varful patului lui Seligman, cel care a cules-o – lovita si ranita – de pe mijlocul caldaramului dintr-o curte interioara, sub penumbra si linistea vatuita a unei ninsori triste si depresive, isi impleteste confesiunile capitolelor vietii sale, cu lectiile invaluite intr-o filozofie subtil-sfatoasa si elevat-culturala a gazdei. Ambii cu cesti de ceai fiebinte in maini si dincolo de fereastra, in noapte, cu reflexia palida a fulgilor de zapada care continua sa cada. Intr-o camera ciudata, usor trista, usor umeda, adunata in jurul patului si a celor doua personaje (unul in pat, celalalt pe scaunul alaturat), inconjurate de povesti si de simboluri ale vietii si pasiunilor lui Seligman – simboluri avand corespondente stranii in istoriile lui Joe. Si muzica, ah, muzica, caci simbolistica muzicala e foarte importanta pentru Seligman si isi gaseste rezonanta in sexualitatea lui Joe.
Iar Lars von Trier jongleaza exceptional cu coloana sonora a filmului. Am tresarit surprinsa de Suita nr. 2 a lui Şostakovici – pe care o iubesc extrem de mult si iata de ce: Link 1; Link 2.
Poate ca valsul reprezinta acea muzica, acea miscare, acel dans in care fiecare personaj al perechii evolueaza pentru el in sine. Intre cei doi nu exista – sau nu transpare nicio legatura de suflet … nicio emotie … capetele sunt mereu intoarse rigid, personaj de la personaj.
Si am tresarit si mai surprinsa cand acordurile de la Rammstein mi-au lovit timpanele: Link 1; Link 2.
Surprinzatoare alegere din partea lui von Trier, dar gandindu-ma mai mult, nici nu mi se pare … doar stranie si da, pe masura tuturor celor care se petrec in poveste. Imi amintesc de un alt film, demult de tot vazut, Sonata Kreuzer era lei-motivul muzical si imaginea derula sistemul biela-manivela al mecanismului rotilor de tren … straniu – insolit – perfect – potrivit!!!
Precum stiuca la panda, asa si Von TRIER, isi pandeste spectatorul si impresia povestii sale asupra acestuia, poate tocmai pentru a-si stavili propria depresie, pentru a gasi o data si o data un raspuns intrebarilor sale.
Calatoria sexuala a eroinei, inceputa din stadiul de pubera si continuata cu indarjita perseverenta maniacala aproape, emotioneaza spectatorul printr-un dramatism ancestral, coborat parca de pe reprezentarile rupestre, sau mai tarziu, de pe tapiseriile alcovurilor … doar pozitii, doar impreunari, doar esenta gesturilor, dar nicio scanteie de sentiment, de tandrete, de sensibilitate, de simtire …
Edificatoare cele doua paranteze “( )” care sfasie titlul povestii … patrunderea prin poarta vulvara … dincolo de care unii se descopera … si altii se ratacesc … si mantra “Mea vulva … maxima vulva”. Sa-ti faci altar din “mea vulva”si scop in viata in a-ti aduna barbatii si actele sexuale precum timbrele intr-un clasor … numerotat, etichetat, cantarit … Si precum colectionarul vesnic nemultumit, mereu lacom, pe vecie nesatul … sa aduni … sa etichetezi … Dl. Cutare, Dl. Cutare, Dl. Cutare … fiecare cu personalitatea lui sexuala si cu tipul lui de exprimare in acuplare – cantariti si etichetati la rece … Cata goliciune sufleteasca cumplita inchide cele doua paranteze!!!
Si ce straniu si dureros rasuna exclamatia: “Nu simt nimic!” Intre paranteze este vid!
Un film despre sex, lipsit total de erotism, eviscerat complet de orice gand, cuvant, gest, privire erotica … din partea unei nimfete-nimfomana-nimfomaniaca …. care probabil acolo … in strafundurile sale inconstiente, poarta apasarea unei amintiri neclare, neexplicate … o pata pe plamanul copilariei, care a frustrat-o de suficient aer pentru toata viata. Copilaria calda, rupta la un moment dat de fronda si de singuratate emotionala, definitiva odata cu moartea tatalui. Pentru ca … omului modern, hranit cu explicatii freudiene, vrand-nevrand ii fuge gandul la motivatii care ii aduna in nodul familial pe tatal tandru si grijului, pe fiica ocrotita de bratul tatalui-medic si in fine, pe mama glaciara eminamente.
Nu pot sa nu remarc ca omul-stiuca-von Trier se si joaca putin cu noi, daca este sa vorbim despre capitolul “Mrs. H” – superba partitura de pian pentru trei maini 🙂 Joe, Doamna H si Domnul H, in fata publicului compus din trei baietei. O partitura care ii permite Umei Thurman o exceptionala interpretare de maturitate.
Revin la stiuca … Seligman evreul nesionist probabil stie ceva despre stiuca umpluta … Despre vanatorul care pana la urma este devorat chiar de umplutura, de vanatul sau.
Caci, departe de a fi, repet, o istorie, sau o isterie, sau un indrumar al performantelor sexuale fara limita, fara sens si fara scop, filmul este o tragedie … totul este fara limita, fara sens, fara scop … Si stiuca este amenintata sa cada prada smarcului ucigas, de unde sta la panda prazii sale, prada care poate deveni instrumentul finalitatii. Poate si Seligman este o stiuca? Intelectualul fin, pescar, meloman, omenos, calm, ponderat, bun ascultator si a toate intelegator … ce se va dovedi a fi in final? Cum il va marca aceasta experienta?
Dar sa asteptam Volumul 2 – ce se intampla intre tineretea si maturitatea lui Joe … cum ar fi posibila recuperarea unui suflet pierdut, uscat … mai poate rasari un lastar din cenusa? Care va fi finalul, batranetea, va avea ceva de privit in urma Joe? Va intelege, va regreta ceva? Va sti sa planga ultima si singura lacrima? Va spala aceasta cinismul si goliciunea unei vieti-nevieti? Celelalte personaje care i-au populat momentele esentiale ale vietii vor reusi sa trezeasca acel lastar? Sa sloboade acea lacrima? Sa alunge Melancholia?
- Stellan Skarsgard, Shia LaBeouf, Christian Slate, Uma Thurman (despre care am scris deja), impresionanta nimfa Stacy Martin, Charlotte Gainsbourg (actrita-fetis a lui von Trier), Saskia Reeves (recunoscuta din filmele in care a jucat alaturi de Kenneth Branagh in Wallander si intreaga distributie – reprezinta un bal al marilor interpretari.
Director de imagine este chilianul Manuel Alberto Claro, cu care Lars von Trier a lucrat si Melancholia!
De la gaura neagra a debutului filmului, trecand prin tristetea catifelata a fugilor de zapada si prin prelingerea ploii ruginoase, adastand in camera sobra a lui Seligman – parca un colt de infirmerie a sufletului si trecand mai tarziu prin camera de spital a ultimelor zile de viata ale tatalui… si focusandu-se uneori asupra detaliilor fruste din timpul desfasurarii scenelor de sex, camera de filmat extrage informatia necesara spectatorului, pentru ca acesta sa vada, sa interpreteze si sa inteleaga mesajele regizorului. Chiar si atunci cand culoarea si miscarea inunda imaginea, per total, simtirea este aceeasi, de tristete grea iremediabil nevindecata.
Cei doi, von Trier si Manuel Alberto Claro se inteleg si se completeaza perfect unul pe celalalt pentru satisfactia estetica-intelectuala-cinematografica a noastra, a spectatorilor.
Ca si in cazul unui roman bun insa, editat in doua volume, am nevoie de cel de-a doilea, pentru cunoastre povestea in profunzime si in totalitate si deci, a-mi limpezi impresiile finale.
Astept Nymphomaniac: Volume 2!!! Pentru ca Stiuca-von-Trier a decis sa se joace cu noi, sa ne tina in asteptare, sa ne creasca adrenalina :).
Pana atunci, in asteptare, nota mea este 8.5/10.
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=FyitXvtz9fY’]
